cautand tot timpul perfectiunea sau macar un substitut sau ceva cat mai aproape de ea, uitam sa ne bucuram de normalitate si de splendida frumusete pe care aceasta o are. perfectiunea o dorim si o adulam si poate doar cateva persoane ajung sa o gaseasca. ma refer generic, la orice tip de perfectiune. nu stiu daca m-as plictisi de perfectiune sau ceva sau daca as fi pe vecie multumit si satisfacut de faptul ca am gasit-o. nu stiu, dar e ceva care ne atrage la ea pentru ca perfectiunea este dorinta perversa, fructul oprit pe care nu apucam niciodata sa il gustam. dar mai exista si normalitatea care este la fel de frumoasa ( sau poate mai frumoasa decat perfectiunea, nu se stie ). in superba normalitate ne inscriem toti. si cat de mult ne place pentru ca exista un balans intre bine si rau si asa putem spune ca normalitatea poate aduce armonia. in perfectiune, ea nu exista, pentru ca nu are intre ce sa existe balans. perfectiunea este o stare, ceva imaterial si ceva care sta. sta pur si simplu. normalitatea evolueaza.
eu ma multumesc si imi doresc normalitatea.
Un comentariu:
nu cred ca evolueaza, din contra. iar perfectiunea e doar un termen cu valoare relativa. oricum, la subiectul asta nu cred ca vom cadea vreodata de acord :))
Trimiteți un comentariu