fanii

pe mine ma amuza teribil fanii. fanii de orice fel si de orice. adica sunt niste oameni atat de concentrati pe ceva incat uita sa mai priveasca cum trebuie lumea. fanii sunt asa, cu capul in nori, tot timpul si mai mereu. citeam acum de curando dezbatere, mai precis, citeam cate un rand si cate o fraza, dintr-un dialog cat se poate de insufletit despre cel mai mare si mai tare din parcare fenomen din ultimele 9 luni, twilight . ca o paranteza spun ca doar cel de-al saselea film din Harry Potter a facut mai mult valva decat a facut Twilight si va face vreodata. am incheiat paranteza. si ma uitam la fani. ca astia erau asa mai amuzanti si ma uitam cu cata convingere spuneau fetite de 12 ani, care citisera doua carti ( Povestea porcului si Alba-ca-Zapada), cum acest roman a rascolit omenirea din temelii si ca a facut si a dres si se mai mira cum de nu a luat Nobelul pana acum. ma uitam ca lumea asta a pierdut simtul realitatii, ca deja obiectul admirat este perfect. si nu vreau sa ma refer doar la fanii cartii sus-mentionate, ci in general, fanii MJ si etc. nimeni nu vede adevarata fata, nimeni nu vede si partea mai putin buna a lucrurilor. nimic nu este perfect si cred ca un fan apreciaza foarte mult partea buna dintr-un produs, dar o cunoaste si pe cea mai dark asa...mai gloomy. exagerarile astea exagerate exagerand o exagerate existenta, cad din pacate in penibil. nu spun ca nu trebuie sa iti placa ceva. nu conteaza ce. ideea este ca ai nevoie de echilibru. echilibru si bun simt.