obiceiuri proaste

stiti cum se face ca obiceiurile bune sunt primele pe care le dam la o parte atunci cand facem o schimbare? eh, daca nu stiti va zic eu asta. asa am facut si eu cand m-am apucat de alte lucruri, printre care facultatea, si am lasat pe locul al doilea sau al 18-lea blogul. o vreme nici macar nu m-am mai gandit ca am asa ceva, dar acum mi-am adus aminte de el. si sunt amintiri care ma leaga de nebunia asta de cuvinte care s-au scris si care au ramas de atata timp aici, uitate in cea mai mare nebunie pe care omul a creat-o, netul. asa ca acum ma reapuc de scris pentru ca imi dau seama ca mi-am pierdut mana. nu e ok sa scrii doar mailuri. mai uiti si nici nu poti sa scrii tot ce faci, dar... aici, pe blog, e altceva. aici poti sa insiri cate vrei si daca cineva nu are chef sa citeasca sau nu ii place sau mai stiu ce si cum, atunci poate imediat sa dea un click si a disparut. a iesit si a lasat in urma aceste cuvinte, multe si intr-un fel, fara rost.

ca ploua

imi place la nebunie ca ploua. imi place pentru ca desi e urat afara si nu poti sa iesi si sa te plimbi, poti sa stai in casa si sa citesti. in fine, motivatia este valabila doar pentru mine. mi-am gasit o carte dragut in care se intampla ceva la fiecare pagina, roman de consum evident, si ma tine in  priza. asta imi place mie la literatura de consum. zilnic o poti folosi pe post de enterteinment.
imi mai place ca ploua pentru ca pot sa lucrez in voie pentru un proiect foarte ambitios si mai ales foarte important pentru mine, un proiest pe care trebuie sa il termin destul de repede. am timp sa ma concentrez asupra lui zilele astea si mai ales sa ma asigur ca va iesi exact cum imi doresc.
si in final, imi mai place ca ploua pentru ca e toamna si asa trebuie sa fie. imi place sa existe o ordine in lucruri si desi nu sunt o persoana foarte ordonata, apreciez ordinea pentru ca arata o mare stapanire de sine si foarte multa concentrare, doua caracteristici pe care nu le gasesc la mine.

cenzura

probabil cea mai mare problema din lume este cenzura pe care fiecare dintre noi a experimentat-o macar o data in viata. eu as vrea ca in Romania sa fie mai presus de toate, libertatea de expresie neingradita de cenzura care a facut atat de mult rau in perioada comunista. asta imi doresc cel mai mult. cand a aparut Hustler, celebra revista pornografica, in 1974, toata lumea s-a simtit jignita. toti americanii au fost socati de aceasta revista si au fost intentate chiar procese privind revista, dar Larry Flynt a fost achitat. de ce? pentru ca indiferent daca jignea o intreaga tara, o lume chiar, daca s-ar fi procedat la inchiderea revistei, atunci primul amendament din Constitutie, cel pe care America a fost fondata, ar fi fost nerespectat. indiferent de ce facea Larry, libertatea de expresie era sfanta, Libertatea este si acum sfanta. asa as vrea sa fie si in Romania. sa se poata spune cu adevarat ceea ce crezi si mai ales sa nu patesti nimic. acum daca se spune ceva, imediat apar represiuni. am ramas atat de comunisti... si inca un exemplu, romanesc de data aceasta. Regele Romaniei, Carol I, unul din cei mai importanti monarhi europeni, a fost atat de batjocorit in presa incat in primii ani se gandise sa renunte la tron, dar niciodata nu a facut nimic impotriva celor care il criticau, reusind sa domneasca si sa faca din Romania, un stat de talie europeana. am fi fost in mod clar un stat care ar fi vorbit de la egal la egal cu Germania sau Franta sau Italia, daca nu ar fi aparut nebunia asta de comunism, care desi condamna capitalismul ii invidia pe capitalisti. revenind. indiferent ce ar fi facut presa sau ce s-ar fi spus de opinia publica, un om demn, educat, un adevarat european cum era Carol, nu a luat nicio masura. as vrea ca Romania sa ajunga din nou la aceasta stare. as vrea.
de ce am scris despre asta?
pentru ca am impresia ca lumea nu mai cunoaste ce inseamna libertatea si pentru ca se vinde pentru cativa lei, ca o curva de pe centura. pentru ca as vrea sa fie cu adevarat libertate. eu nu am scris si nici nu am spus ceva despre care sa nu pot sa spun ca este in totalitate ceea ce cred. nu am fost niciodata cenzurat, doar ca am impresia ca atunci cand cresti trebuie sa incepi sa faci compromisuri. nimic rau in asta pentru ca toti facem, iar pentru mine trebuie sa existe un inceput, dar nu as face niciodata un compromis cu cenzura. niciodata. articolul asta e un fel de promisiune pentru mine si pentru cei care isi mai pierd timpul citindu-ma.

luna mai

luna asta nu am prea mai avut timp sa scriu. daca o sa am putin noroc o sa va si spun de ce, dar pana atunci mai este. mai este mult. acum am ajuns sa ma gandesc din ce in ce mai des la bac. si sincer sa fiu nici nu ma asteptam. deloc. eu am mai mereu o atitudine foarte relaxata cu privire la bac, dar de fiecare data cand imi aduc aminte de acest eveniment din viata mea... nu stiu. ma ia cu usoare calduri:)) nu ca mi-ar fi frica. cand ma apuc sa invat imi dau seama ca stiu si ca ma plictisesc, dar daca nu invat incep sa ma gandesc ca nu stiu nimic si nu fac decat sa stau asa... ca prostul asteptand ceva...
am fost si la bal si nebunia cu balul m-a luat asa pe sus. nu ma asteptam sa ma implic atat de mult. oricum a fost foarte tare si daca fac rost, o sa uploadez si o poza ca nu strica. si asa ma gandeam intr-o zi ca eu nu am pus niciodata poze cu mine pe blog. prea imi pastrez aura astea misterioasa si ceea ce e mai funny e ca nici macar nu am ce sa ascund.
vedem.
m-am lasat de scris cu diacritice. nu sunt pentru mine.

unele asa... amestecate

am luat hotărârea să scriu cu diacritice. mai mult ca sigur mă voi plictisi de ele, dar asta nu contează acum.

nu am mai scris de foarte mult timp pe blog. de ce?
1. am o idee care mă macină şi care pare să nu vrea să îmi dea pace. eu sunt câteodată obsedat de idei sau mai bine zis de câte o idee. de ce? nu ştiu, aşa îmi este firea.
2. vine Bacul care se pare că se mută sau că stă în loc, nu ştiu. nu am înţeles. mă rog, eu oricum învăţ.

nu ştiu când o să mai scriu ceva pe aici. o să scriu mai rar, dar nu o să renunţ la blog. prea am scris mult şi m-am implicat peste măsură.

" sa se schimbe primesc, dar sa nu se modifice nimic..."

cand am dat teza la engleza am scris despre viata asta de liceu si profa a inteles ca nu o sa regretam nimic si ca nu a insemnat foarte mult pentru noi. adevarul e ca are dreptate. ca nu o sa ma omor dupa viata din liceu. o sa am o alta viata, in alta parte... oricum. daca stau sa ma gandesc imi dau seama ca eu nu as schimba nimic din cicase experienta asta. nimic. i-as face adaugiri, dar nimic nu as schimba. asa se face ca am ajuns la nonsensul lui Catavencu.

e tot filozofie!*

nu am inteles niciodata de ce lumea de la liceu citeste filozofie. ma indoiesc ca cineva care are 17 ani poate sa inteleaga filozofia cand singurele lecturi pe care le-a avut pana acum au fost Povestea porcului si rezumatul la Cenusareasa. eu sunt de acord cu Maiorescu. forma fara fond e cea mai rea pentru ca nu facem sa avem impresii, iar in cazul de fata impresiile sunt ceva rau.

cei care citesc filozofie au cateva aere si cam multe impresii. peste aere pot trece foarte usor pentru ca de cele mai multe ori oamenii stiu ca eu apelez la ironie pentru a ma face inteles. din punctul meu de vedere adevarurile spuse in gluma sunt cele de substanta. oricum. pot trece peste usoarele aere, dar ce te faci cu impresiile?

impresiile astea dezvaluie omul. e foarte trist ca dupa ce ai citit filozofie ai ramas doar cu impresii si nu cu pareri pentru ca arata cat de precara este cultura individului si il fac ridicol. de aia ma enerveaza pe mine astia care citesc si se regasesc in filozofia nu stiu cui. eu nu citesc pentru ca sunt sigur ca m-ar depasi pentru ca desi am fondul cultural, poate suna a lipsa de modestie, dar am cam citit la viata mea, nu cred ca am experienta care m-ar face sa vad cu ochi limpezi ceea ce citesc, iar sa citesc cuvinte frumoase si idei care mi se par tari si pe care le voi pune la status pe mes... mai bine lipsa!!!

* titlul este luat din romanul lui Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste... Cei care au citit stiu ca articolul se aseamana cu o parte din capitolul la care fac referire

viata virtuala

mereu am zis ca persoanele care stau mult pe net nu au o viata. prejudecata asta a venit din cauza "rapoartelor alarmante" pe care le prezinta astia pe la tv si foarte tarziu mi-am dat seama ca si eu am o viata virtuala la fel cum au cei pe care pana acum i-am considerat lifeless. cand aveam aceasta prejudecata o aveam pentru ca nu ii cunosteam, iar persoanele despre care vorbesc sunt cele normale care in loc sa stea la tv sa se mire de o fufa blonda, intretinuta, prefera sa stea de vorba pe mes sau sa se foloseasca de minunatia aia de facebook. sau sa intre pe alte siteuri unde sa aiba o viata. asa am facut si eu si mi-am dat seama ca am o mie de lucruri pe net. doua bloguri (asta si nu stiu cum am facut unul si pe wordpress, dar mai demult. nu il folosesc, dar imi cam place si poate o sa-l transform intr-un site de recenzii) un profil de facebook, unul de hi5, mi-am facut cont pe skype, pe conquiztador, am cont pe softpedia, mai am si twitter pe care l-am facut din curiozitate, dar nu am cu cine sa vorbesc (am spus mai demult ca este o prostie, si chiar este, dar am incercat sa vad si eu si mi-a placut si poate daca gasesc pe cineva o sa am cu cine popula twitterul). si uite asa am eu o alta identitate pe net. mai bine zis de fiecare data cate o alta identitate. pot zice ca am o viata virtuala aproape la fel de activa precum cea reala, numai ca cea reala e mai satisfacatoare.

urmeaza

e interesant ca de fiecare data cand ma gandesc la ceea ce voi face, la ceea ce voi deveni, intr-un cuvant la viitor nu ma vad acompaniat de foarte multe persoane pe care acum le cunosc. sau care imi sunt in preajma. adica exista, bineinteles, oameni care sa stea langa mine in poza asta pe care o am despre ceea ce voi facem darsunt foarte putine. foarte putine si tocmai pentru ca sunt atat de putine ajung sa ma intreb de ce? si ma enerveaza la culme cand imi pun intrebari pentru ca eu am prostul obicei de a raspunde. si cand imi raspund...uite ca la faze dastea nu vreau sa ajung. ( am ajuns sa scriu asa cum vreau, avangardist, sa nu tin cont de gramatica sau de punctuatie si ortografie). alta e problema. si nu cred ca e problema. e foarte tare pe de o parte, nu de alta, dar imi dau seama ca sunt obisnuit sau ma gandesc sa incep multe lucruri. am capacitatea de a ma adapta la noi inceputuri. asta imi place la mine. astea eu unul din lucrurile care imi plac la mine. ma rog. oricum... e tare, cred eu. si trist. tot eu cred. si tot eu cred ca e contradictoriu. si asta imi place.

obiceiuri proaste

am vazut ca pe langa faptul ca nu prea mai citesc atat de mult cum o faceam inainte am mai luat si alte cateva obiceiuri proaste, lucruri pe care pana acum nu le faceam. in primul rand, scriu foarte rar pe blog. foarte. adica erau vremuri cand scriam atat de multe si zilnic intram sa vad ce am scris si ce au mai scris altii. acum nu mai scriu atat de des. din contra. am ajuns sa cred ca scriu foarte rar, putin diferit de cea mai mare parte a blogului. ma rog, poate am de atat de mult timp blogul incat incerc sa ii fac un redesign. dar daca am de gand sa fac asta de ce nu schimb skinul asta de care m-am plictisit, dar de care imi vine asa de greu sa ma despart. in al doilea rand si apropo de primul rand, am ajuns sa fiu reticent si sa ma simt bine cu prezentul, iar eu nu eram asa de nicio culoare. adica eram usor vizionar si fiecare miscare pe care o faceam, o faceam pentru ca era o consecinta in viitor. acum nu. si sunt nemultumit de asta. si ceea ce este mai aiurea este ca ma plictisesc foarte repede si cu greu reusesc sa gasesc un inlocuitor pentru ceea ce vreau sa schimb sau sa variez. asta e marea mea problema. cea mai mare problema a mea. bine, asta e problema din ultimul timp pentru ca mai mult ca sigur o sa gasesc o alta problema care sa imi placa mai mult decat asta pe care o am acum. si sa va lamuriti. am ajuns sa scriu pe blog despre superficialitati de probleme. sa vezi schimbare si alta nu!

(*-*)

ma uitam la cat de ratata poate sa fie lumea. la tv mai apar handicapate sau handicapati care se lauda cu cine s-au mai combinat. si asa vine gandul meu: oare chiar atat de ratati sunteti ca trebuie sa scrie la gazeta ca voi v-ati combinat sau trebuie sa va duceti la o emisiune de trei lei unde sa va expuneti viata personala despre care tind sa afirm ca e nula? ma gandesc ca nu e nimic mai banal sa te combini cu cineva. nu stiu. prea e ratata lumea asta!

personajele secundare

ma gandeam uneori ce se intampla cu personajele secundare. cele episodice. unde se duc. si de ce se duc. ma gandeam la oamenii de pe strada care nu sunt cunoscuti. tin minte o chestie la care m-am gandit mult timp. cand a murit Laura Stoica, toata lumea s-a gandit la ea. dar ce se intamplase cu cel din masina cealalta, cel care a murit si el? el unde era? era un personaj secundar. asa il numesc eu.

sunt foarte multe persoane care au rolul secundar. dau impresia ca sunt sterse. de fapt, in felul nostru toti suntem stersi. suntem stersi pentru ca suntem oameni, asta este!

si exemple sunt foarte multe. daca luam un roman american, acolo sigur intalnim pe cineva omorat cu sadism ca vorba aia, n-ar mai fi roman american daca nu ar muri cineva, dar atentia noastra nu este indreptata asupra crimei, ci asupra criminalului sau a celui care este platit sa gaseasca criminalul. cam asa stau lucrurile si in viata reala. iar faza nasoala/interesanta/comica/trista/adevarata este ca personajele astea comune, personajele astea secundare pe langa care trecem fara sa ne dam seama, ele fac parte din realitate. Brad Pitt nu este mai real ca tanti Jeni de la paine. 

asa cred eu.

...critica

nu stiu cum faceam inainte de reuseam sa scriu atat de mult. pe blog adica. reuseam sa scriu atat de mult si sa vorbesc despre atat de multe. bine, acum sunt mai multumit de blog si anume de calitatea acestuia, decat ceea ce scriam inainte, dar parca as vrea sa mai am timp si atat de multe de spus, de scris. de comentat. am ajuns sa nu mai am timp sa mai comentez ceea ce vad. nu stiu de ce ca doar am ramas aceiasi persoana critica.

(plumb. bacovia are dreptate)

e nasol rau. foarte nasol. am impresia ca imi scapa totul de sub control si cum eu sunt un fel de control freak, am nevoie de o asigurare ca totul va fi bine si cand zic bine ma gandesc la ceea ce vreau. ma gandesc ca poate pana la urma mi-a venit si mie randul sa pierd. si ceea ce este mai nasol este ca eu nu prea pierd. si imi scapa multe lucruri de sub control ceea ce ma ingrijoreaza si ma face sa ma panichez. eu nu pot altfel...sau trebuie sa ma adaptez si ma adaptez foarte greu. si e greu, si e nasol. 

(plumb. bacovia are dreptate)

the thin line

e o linie atat de subtire.

si e o linie care desparte toate lucrurile importante. le desparte frumos, le scoate in evidenta si le face ceea ce sunt. face asa pentru ca este ca o linie de contur. si cred ca asta si este. este conturul. adica linia le da contur. si fara linia asta nu poate iesi nimic in evidenta. in ultima vreme am observat ca am inceput sa cam depasesc linia asta. si cred ca fac o mare greseala pentru ca lucrurile isi pierd valoarea si simbolul. si nu stiu cum fac ca am o stare asa de aiurea. e o plictiseala care ma face sa strig. zilnic gasesc ceva care sa imi umple timpul, dar nu gasesc ceva care sa tina mai mult de cateva ore. am zis si undeva mai jos. am nevoie de un proiect. un nou blog? poate. am mai avut, dar nu a fost sa fie. imi dau seama ca am inceput sa am un comportament, cum ar zice unii, de emo. dar este ciudat avand in vedere ca cine ma vede nu isi da seama cat de aiurea sunt. vede ca rad. ca sunt vesel. si asta pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. sa rad si sa fiu vesel. 

nu poti si totusi poti

nu poti sa schimbi o mentalitate, un om sau un lucru din viata. asta nu ne este dat. niciodata nu am reusit si daca am incercat nu am facut decat sa ne intoarcem in locul din care am plecat. rusinati de un esec. si totusi, aceste lucruri pot fi schimbate. cauta-le simbolul. cauta-le sensul. si atunci cand il gasesti. distruge-l sau schimba-l. fa-l praf si pulbere. si asa se schimba totul si se incepe noul.

NP

cred ca diriga are dreptate cand vorbeste despre neamurile proaste. mare dreptate. foarte mare dreptate si am ajuns si eu sa zic si sa fac la fel. am inceput sa fiu scarbit de lumea aste de trei jumate care se vinde ca tarfele de pe centura cu 20 ron bucata. prea se cred unii. prea vor. si nu am cu ce. DOAMNE, chiar nu au cu ce!!!!

bestseller si repetitivitate

eu ma uit destul de des pe amazon.com sa vad ce mai citeste lumea si de ce nu, sa imi mai fac si eu o idee despre ceea ce ar trebui sa mai cer de pe la biblioteca, pentru ca recunosc, ca desi sunt un fan al cartilor escapiste, niciodata nu am cumparat una. dar am vreo doua sau trei primite, dar eu nu am dat niciodata banii pe ele. oricum, am vazut ca americanii citesc niste chestii de iti sta mintea in loc. adica in acelasi top sunt romane clasice, romane siropoase, dar si literatura horror. si te mai pierzi si in carti de gen Abdomen superb in sapte zile. au si cartile astea o demunire ce acum imi cam scapa. si uite asa raman socat. si uneori ma mai gandesc ca doar cativa autori au privilegiul de a fi vanduti si de a aparea pe lista aia. adica, cei care apar acolo sunt cam aceiasi de acum cativa ani. cu greu isi mai poate face loc cate un nou venit. Brown e mereu acolo, la fel si Koontz, la fel si King. nu ca as avea ceva cu ei sau ca ar fi vina siteului ca ii pune in top. ei sunt in top pentru ca se vand si pentru ca isi merita locul acolo. dar ma gandesc ca oamenii sunt cam plati in gandire, ca le plac aceleasi lucruri si ca evolueaza cam greu. sau cel putin aceasta este impresia pe care mi-o lasa. eu, personal, nu pot sa citesc doua carti ale aceluiasi autor, una dupa alta. imi este pur si simplu imposibil. ma plictiseste dupa prima pagina, parca sunt satul de acelasi mod de a scrie si mai ales de acelasi tip de carte. si uite ca pana la urma sunt oameni care sunt in stare sa citeasca cel putin zece carti ale aceluiasi autor, iar asta consecutiv si fara sa se plictiseasca. si am mai observat ceva. cel putin la review, oamenii isi spun cu mandrie simpatiile. astfel, apar oameni care o ridica in slavi pe Sandra Brown fara sa se rusineze. ma gandesc ca daca cineva ar spune asa ceva in Romania, imediat ar fi catalogat ca fiind un prost. si inca ceva, lumea nu intra si nu se intereseaza decat de cartile pe care le-ar citi. astfel, cineva care citeste horror nu intra la romance, doar ca sa injure cum se intampla in Romania. pur si simplu, nu se baga. de ce? oare asta inseamna civilizatie? oare? la noi fara bascalie nu se poate. fara misto. fara ironie. oare asta inseamna "necivilizatie"?

oamenii de proasta factura

Nu ai cum sa ii ratezi, iar asta este cel mai trist pentru ca asta este si scopul lor. Sa ii vezi. Sa se faca vazuti. Nu conteaza cum. Ei sunt genul ala de vedete, SB sau MC. Peste tot. Te enervezi pe tine insuti pentru ca nu ai cum sa ii ratezi. Ai vrea sa nu ii vezi, dar nu ai cum pentru ca sunt atat de penibili incat iti apar in fata, fara doar si poate. Ai vrea sa lupti impotriva lor, dar ce rost are pentru ca ei sunt genul aceal de oameni care nu fac decat ceea ce cred ei ca este bine si fac asta prost pentru ca sunt oameni cu o falsa cultura, oameni care cred ca scoala vietii, sau ma rog, ceea ce ei cred ca este Biblia purtarilor, ii face jmecheri si sukari. Tzeapa! Va scriu eu ca pe mes. Teapa! Sunteti genul de oameni pe care toata lumea ii evita, galagiosi si ostentativi in gesturi, ganduri, purtari si exprimare. Credeti ca puteti spune orice si ca puteti face orice pentru ca asta va ridica in ochii celorlati. Sunteti oamenii care traiesc pentru ceilalti, pentru a fi vazuti si pentru a se face remarcati. Am mai spus, oameni ostentativi. Degeaba. Sunteti o masa de oameni de proasta factura cum spunea profesoara mea de geografie din generala. Asta sunteti, mici nimicuri care se ineaca in neputinta lor intelectuala. Oameni fara o viata, pentru ca o viata inchinata divertismentului gratuit pentru ceilalti, asta este, o lipsa acuta de viata. Si sunteti in tot atatea feluri. Pacat ca eu va vad doar niste oameni tristi.

Oameni tristi.
Oameni de proasta factura. 
Oamenii de proasta factura sunt tristi.

insomnii

am inceput sa am si eu micute insomnii. nu din acealea propriu-zise, dar am ajuns sa ma multumesc cu foarte putin somn, ceea ce ma innebuneste avand in vedere ca eu sunt o persoana care doarme foarte mult si care este de parere ca somnul si cititul sunt activitati ce ne aproprie mai mult de statul de divinitate. concluzie, problema mea e urmatoarea, am ajuns sa dormn foarte putin. cinci ore mai exact. sapte daca sunt foarte norocos, dar cum nu sunt...si nu stiu de ce nu pot sa dorm. asa ca am ajuns sa ma delectez doar cu cititul. si sper ca totul sa treaca foarte repede pentru ca astazi m-am abtinut sa nu motai deloc, sa fiu diseara atat de obosit incat sa nu fiu in stare sa ma tin pe picioare de somn, pe la 22.30. si sper sa reusesc.