şi mie nu mă mai redă-mă!

Dialog cu oda in metru antic
de Nichita Stanescu

Cea mai mare pedeapsă a noastră,
cei care suntem,
e lumina prin care fluieră un răsucit de înger
tulburător,
halucinanta natură,
timpul absorbitor,
mirosul de viaţă pe care-l are secunda,
mâncarea cumplită la Cina cea de taină.

Ah, ce întâmplare şi viaţa noastră!
Ce întâmplare verdele de pe iarbă.
Ce accident de suflet calul alb pe colină.

Supuşi cuvântului, de verb mă rog,
du-mă odată din groaza vieţii,
du-mă, du-mă,
şi nu mă mai pedepsi
şi mie nu mă mai redă-mă!

am facut poezia asta la facultate si mi-a placut foarte mult.