compromisul inseamna sa pierzi cu gratie

compromisul este doar o forma in care nu pierzi in totalitate, dar idee este ca de cele mai multe ori, tot pierzi. si este totusi o arta sa stii cum sa pierzi.  dar cred ca daca te hotaresti sa faci un compromis este ca si cum ai recunoaste ca te lasi batut si ca ai pierdut asa ca este mare nevoie sa faci ceva cu ceea ce ai crezut ca este bine pentru a te pune pe picioare. apoi ne pare rau si mai apoi regretam amarnic. este prima lectie pe care o invatam de la viata, prima lectie cu adevarat dura. compromisul inseamna sa pierzi cu gratie si oricum este mai bine asa decat umilinta de a fi la pamant si asa mai departe. dar oare este asa? oare cazi la pamant atat de des? nu cred asa ca nu prea este nevoie sa faci un compromis zilnic. sau lunar. nici o data pe an. nu stiu daca e neaparat rau sa faci asa ceva, dar oricum nu este vorba de decizia ta in totalitate, este vorba de decizia ta influentata de cineva sau de ceva. compromisul nu apare neaparat in raport cu cineva, ci chiar si cu ceva. sunt multe tipuri de compromis si trebuie sa avem discermanat si in plus sa ne dam seama ca lucrurile mari, lucrurile cu adevarat importante sunt cele care ar trebui sa ne ghideze viata si mai ales ca sunt lucrurile pe care ar trebui sa le respectam mai mult decat orice. mai multe decat orice pentru ca ele reprezinta o parte importanta din tine si pentru ca inseamna ceva pentru tine. suna sentimental si aiurea, dar daca stai sa te gandesti asa este. si cum ar fi sa imparti ceva atat de important cu cineva sau ceva. cum? egoismul si chiar natura noastra umana nu ne lasa sa facem asta. si nici nu cred ca este nevoie. dar oricum...daca vrei sa pierzi cu gratie, incearca sa faci un compromis, dar daca ai ambitie si vrei sa faci totul de capul tau si mai ales pentru ca simti ca asa este, fa-o in felul tau. si sa nu uiti sa iti folosesti cel mai ascutit simt al realitatii pe care il ai.

despre divertisment, bani, trendul sau curentul. articol critic

dupa cum am mai spus moda este cea mai mare prostie. si nu numai moda care se refera la zdrente, ci trendul sau hai sa ii zic pe romaneste curentul. si in zilele noastre cred ca exista cate un curent in toate. in tot si toate. si in toti, in ultima vreme. am vazut ca este o intreaga moda sa faci ceva , sa citesti ceva, sa vezi un film etc.

inca de la inceput vreau sa spun ca tipul asta de oameni nu sunt neaparat ahtiati dupa a fi cool. unii se identifica 100% in acest proces de autodistrugere. se complac? nu. va spun sincer ca nu. asa sunt. nu cred ca sunt trendy, desi ei se cred. nu sunt nici varza. sunt mai rau. sunt ceea ce eu numesc neagra mediocritate. si nu cred ca as putea gasi un cuvant care sa se potriveasca mai mult. sunt pur si simplu mediocri ceea ce este atat de rau...atat de rau...incat nici macar nu isi poate inchipui cineva abisul in care o astfel de persoana care cade prin repetare.

exemple. in literatura. e la moda sa citesti Codul lui daVinci  si a fost la moda si anul trecut si chiar si dupa ce a aparut si un film, se pare ca inca este la moda sa citesti cartea asta. nu neaparat pentru ca ar fi fost prea bine scrisa sau mai stiu eu ce, ci doar pentru ca intr-un moment de nebunie, Biserica Catolica a inceput sa comenteze despre roman. mare greseala pentru ca a facut o publicitate enorma cartii. apoi marele si inegalabilul Coelho. doamne, dar cata lume nu a simtit ca moare si reinvie citind din opera, mult prea comercialului sus-numit. cine nu  A sezut la raul Piedra si a plans  , cine nu a luat lectii din Manualul razboinicului luminii,  cine nu a trait intens cele 11 minute ? cine? apoi cine nu a fost incantat de The Lord of the Rings  dupa ce a vazut filmul, desi cartea era pe piata din 1955!? se creeaza trenduri sau curente pana si in aceste domenii ale culturii. pana si cultura incepe se semene cu un imens glob inchinat zeului ban si semizeului divertisment.

apoi film. primul exemplu ce imi vine in minte este Titanic. asta cred ca a fost filmul cel mai cliseu sau cel putin facut cliseu prin repetitia aceasta enervanta. apoi Twilight.  asta chiar ca e cel mai mediatizat film al anului, dupa cum am mai scris un film mediocru despre nimic. daca nu ai vazut filmul esti cam pe dinafara pentru ca toata lumea l-a vazut.

cred ca si asta e un motiv pentru care omul este atat de atras de astfel de lucruri. sa faca si el parte din ceva, din grup, din categorie, sa nu se simta aiurea sau sa se simta inclusi intr-o categorie. oare chiar ar trebui sa dispretuim astfel de persoane? oare chiar ar trebui sa ii condamnam pentru ceea ce fac? oare? nu cred. pe bune, nu cred. nu cred pentru ca ei sunt si deja condamnati sa traiasca in mocirla neputintei lor intelectuale. 

nu vreau sa par ingamfat. si eu mai ader la turma, dar de cele mai multe sunt dezamagit de ceea ce gasesc acolo. asta cred ca este si un altfel de problema a mea, pentru ca eu de cele mai multe ori am foarte mari asteptari. oricum.  dezamagirea este foarte mare, poate ca prea mare pentru ca publicitatea masiva te face sa te astepti la mai mult. poate ca se va rezolva faza asta nenorocita cu trendul.

pana atunci Slavit sa fii tu, zeule, BAN si fiul tau credincios DIVERTISMENTUL!

sfarsit

te gandesti vreodata la Sfarsitul Lumii sau Apocalipsa? te gandesti vreodata ca ai sa mori ca acest lucru este cat se poate de normal si de natural. cred ca asta ma enerveaza cel mai tare la moarte, faptul ca este ceva cat de cat natural. ma uit ca exista persoane care asteapta moartea cu seninatate si abia asteapta sa moara. nu le este frica. cum nu ii era nici ciobanului din Miorita.  ma enerveaza lumea care gandeste asa. e foarte aiurea. cum sa te bucuri ca mori. moartea nu vine neaparat ca un sfarsit. nu este neaparat o eliberare. 

si ma mai gandesc uneori la apocalipsa si cat de fioros este descrisa in BIBLIE. sper sa nu prind si eu vremurile alea. asta daca se va intampla asa cu adevarat, daca va veni cu adevarat acest sfarsit. oricum. mai vedem. este un subiect destul de controversat si rar se intampla sa ma gandesc la el. si sper sa nu ma mai gandesc foarte des.

imi este usor frica. nu stiu de ce. mie imi este frica, foarte frica de lucrurile care tin astfel de lucruri. nu imi explic cum pot rezista la toate torturile din lume, toate acele nebunii din Saw si Hostel  si cum se face ca ma inspaimanta astfel de lucruri.

am vazut cand eram mai mic si cred ca a fost si singura data cand ma voi uita la asa ceva, Exorcistul un film absolut oribil de horror. si scena care m-a socat cu adevarat a fost cea in care fetita se masturba cu o cruce. :|. atunci mi-am dat seama ce inseamna cu adevarat frica si mai apoi am vazut transformarea in Satana, care era foarte scary....

oricum...

repetitie

am mai scris despre asta. nu conteaza! mai scriu ceva asemataor nu de alta, dar poate ca nu ati avut timp sa va uitati in arhive sau poate ca pe atunci nu citeati blogul asta. oricum subiectul revine si revine si revine si revine.

cred ca ceea ce urmeaza sa va zic e mai mult o frustrare. o sa inceapa luni scoala si cred ca o sa innebunesc cand o sa ii aud pe toti intreband Ce ai facut in vacanta?. cred ca asta e cea mai stresanta intrebare pe care trebuie sa o indur la fiecare inceput de scoala. nu stiu ce ai putea face atat de interesant incat sa ai ce spune dupa o saptamana pe care ai petrecut-o mai mult dormind pentru ca in timpul scolii trebuie sa te trezesti cu noaptea in cap. ca la uzina sau fabrica. 

nu imi explic de ce intreaba lumea asa ceva. faza naspa e ca nici nu poti sa le raspunzi cum ar merita. adica cu o prostie, pentru ca mai sunt si profi si nu ai cum.

urat!

copiii

imi dau seama ca din jurul meu lipsesc copiii. si se vede pentru ca de cele mai multe ori imi lipseste acea inocenta pe care doar copiii sunt in stare sa ti-o ofere fara sa isi dea seama si fara iti dai seama. avem mare nevoie de copii in jurul nostru.

despre povesti

poate o sa sune aiurea sau nu stiu, dar pe mine unele povesti ma infiorau. acum ma refer la acele povesti pe care le asculti cand esti mic. la basme, desi nu sunt sinonime perfecte. pe mine ma infiorau. adica peste tot, balauri si babe care faceau numai rau. cel putin, baba cloanta sau cum se mai  numeste ea, era ca un fel de Hannibal Lecter sau nebunia aia de Chucky ( asta ca sa fac o legatura cu postul anterior). te infiora. iar povestile fratilor Grimm erau si ele pline de sadism. nu cred ca am fost niciodata un fa al povestilor. nu cred ca am o poveste care sa ma fi influentat foarte mult. poate ca a fost un nenoroc....

dar mai exista un tip de povesti. povestile pe care le traim in fiecare zi, pe care le impartasim alora. poate ca acum vorbesc pentru ca sunt o persoana destul de matura si pentru ca in copilarie nu am avut o poveste preferata. dar am vazut ca in fiecare zi facem parte dintr-o poveste. in sine, viata e ca un fel de poveste. poate mai plina de sadism ca povestile lui Grimm, poate mai violenta, dar oricum este ceva care ne este mai aproape decat fictiunea, este ceva in care ne regasim mult mai mult. eu cred ca povestea noastra este mai interesanta. prefer tipul asta de poveste....

multumesc ca ai inspirat povestea