uneori

sunt zile ca astea cand iti dai seama de o mie de chestii. despre tine. despre lume. despre ceilalti si despre alti o mie de despre. si ce vezi? ce vezi cand iti dai seama?
nu conteaza ce vezi.
adevarul este ca, uneori, in viata, nu conteaza nimic din ceea ce vezi.
si creed ca asta este o bucurie. sa nu vezi. eu vad. si daca vad, ce mare lucru am facut.

doi ani

acum ca a trecut primul an de facultate am inceput sa ma gandesc mai serios la ce se intampla in viitorii doi ani. ma rog. mi-am facut eu unele planuri. de felul meu sunt foarte ambitios asa ca nu ma "indoi" ca o sa si reusesc sa duc la capat ceea ce imi doresc.

acum.
ma gandesc ce o sa fac cand o sa termin facultatea. ce o sa lucrez? (stiu ca nu ma mai exprim la fel de bine cum o faceam pe vremuri, dar acum scriu asa... cum gandesc. am mai spus intr-un articol mai vechi ca se poate considera un flux al constiintei). in Romania jobul inseamna mai mult decat ne dam seama.
un job inseamna viitorul din punct de vedere material. si sa nu ma ia lumea cu prostiile alea cu banii si fericirea...(sunt sigur ca nu cei saraci au zic chestia asta, desi nu pot zice ca sunt muritor de foamne sau mai stiu eu ce. cred si sunt recunoscator pentru ceea ce am. multi nu cred ca am avut nici macar jumatate din ce am eu, dar ma simt nemultumit intr-un fel. acum astept sa fac si eu ceva. sa castig si eu niste bani, pe cont propriu)

sa revin la job si la viitor. oare ce o sa fac eu peste astia doi ani? oare ce o sa... ? si punctele astea de suspensie pot sa le completez cu orice afirmatie. poate ca imi e intr-un fel frica de ceea ce o sa vina. nu am castigat pana acum bani deloc pe cont propriu si cred ca subiectul asta al primului job incepe sa ma framante. oricum fetele isi gasesc mai repede joburi decat baietii, desi noi aspiram la lucruri mai serioase (misogin sau nu, am dreptate. de fel, nu sunt misogin, din contra. femeile daca ar fi mai puternice ar muta lumea din loc). nu vreau sa ma angajez. nu vreau pentru ca inca nu am terminat de invatat si pentru ca am imi doresc sa investesc o gramada in educatia mea. vreau sa ajung la un nivel. nivelul inca nu l-am stabilit nici macar eu. nici eu nu am reusit (intr-un fel) sa imi dau seama cat de multe vreau.

40 de minute

astazi am stat la biblioteca 40 de minute, apoi am plecat pentru ca m-am plictisit si nu am mai avut rabdare sa stau.
sincer.
40 de minute.
problema era ca trebuia sa mai scriu si ceva pentru facultate. desigur...
imi scapa cuvintele printre degete in ultima vreme. nu prea mai pot sa ma exprim cum o faceam pe vremuri. sincer, as vrea sa mai pot zbura si eu cum faceam pe vremuri printe randuri si taste. acum nu mai pot. adica mai pot, dar nu asa cum o faceam pe vremuri.
ce voia sa spun cu cele 40 de minute?
ca nu mai am rabdare. sincer, puteam sa spun asta si in mai putine cuvinte, dar... am mai spus, ma pierd in cuvinte.

observatie

de fapt, o reobservare a unui fapt care acum ceva vreme ma enerva.

eu pe blog, nu am poze. nu am si eu o imagine acolo, un ceva, sa mai vada si omul care intra aici, macar o imagine, mai ales ca am citit un sondaj in care se spunea doar 10% din textul unei pagini este citit de vizitator care ajunge acolo mai mult sau mai putin voluntar.
cam asa si eu.
poate ca am nevoie de poze, dar daca e sa caut, sa pun si eu aici, o floricica, un ceva, nu gasesc o imagine care sa fie cu adevarat sugestiva. si asa... parerea mea de rau sau nu stiu cum se numeste nu este intemeiata.

decizie

saptmana asta a fost foarte importanta pentru mine pentru ca am hotarat sa fac cateva lucruri care ma vor ajuta pe viitor. asa ca postul asta o sa fie un soi de rezolutie.
1. am de gand sa mint mai des
minciuna e pana la urma cea mai ceruta forma de sinceritate. suna aiurea, stiu, dar va spun ca pentru cei mai multi din oamenii slabi care nu sunt in stare sa ia o hotarare singuri, minciuna e un gest de maxima sinceritate. atat pot ei. eu am de gand asadar sa le ofer cat pot de mult.
2. am de gand sa introduc o doza de ipocrizie in ceea ce fac.
tot pentru astia mai slabi care nu sunt in stare sa faca ceva. am de gand sa fiu mai ... decent. sau mai dragut cu ei. o mica doza de ipocrizie
3. am de gand sa fac ceva si sa schimb unele lucruri, dar nu in totalitate. am de gand sa mai adaug cateva lucruri rele sau cateva defecte (imi e greu sa dau un verdict si sa le dau un nume pana la urma) pentru ca pana la urma, lumea sa fie multumita.
asta e o decizie. proasta, ce-i drept, dar am de gand sa ma tin de ea, sa vad daca e lumea mai multumita de voi.
daca Parisul mai merita o liturghie, poate ca mai merita si lumea care ma inconjoara una.
so be it.

din nou despre responsabilitate

si inca o data as vrea sa aduc in discutie responsabilitatea. merge greu cu ea. foarte greu. si sa inteleaga, nu din partea mea merge asa de greu. din contra. eu dau pe afara cateodata si se pare ca asta e de rau si chiar daca e, eu tot nu ma las. nu ma las deloc. o sa vreau sa imi pastrez, ceea ce eu numesc asa, calitatea asta.

simtul

am ajuns sa ma gandesc foarte mult la cei din jurul meu si intr-un fel asta nu imi place deloc. de ce? pentru ca ma cenzureaza, iar eu cred ca asta este de rau. mereu am considerat ca ceea ce nu ma lasa liber sa ma exprim, imi dauneaza grav. si asta observ de ceva timp la mine. poate e un soi de maturitate, dar asta nu imi place. poate e un soi de incercare de impacare cu lumea, dar asta este o utopie. poate ca este un soi de calitate pe care nu am cunoscut-o pana acum, dar asta este aproape la ordinea zilei si nu m-ar fi mirat asa de tare. poate e un soi de incapatanare, dar incapatanare fata de ce? si uite asa ma invart intr-un cerc vicios care nu ma lasa sa ma exprim exact asa cum imi doresc.

eu si fitele

saptamana asta am fost foarte nervos. am tipat si am facut crize la fiecare minut. ce-i drept, lately, mi-a cam zis lumea ca sunt cam irascibil si ca am cam multe fite, desi eu nu cred. adica nu mi se pare ca micutele nebunii si pretentii pe care le am, le pot numi fite. nu sunt sau poate ca am eu o alta idee despre ceea ce inseamna fitele. nu stiu. si cred ca de aici porneste marea mea problema, din faptul ca nu stiu.

eu cred ca fite face o persoana care nu are ce spune si vrea printr-o atitudine extravaganta si ostentativa, sa spuna ceva. eu nu sunt asa. in primul rand eu am ceva de spus si cine ma cunoaste stie ca am ceva de spus, mai ceva ca Oana Zavoranu ("Eu am de spus LUCRURI"). eu trebuie sa vorbesc si trebuie sa spun ceva pentru ca altfel ma sufoc. folosesc termenul de ceva pentru ca nu vreau sa ma refer la o anumita situatie. acum, in postul asta, vreau sa vorbesc in general. in al doilea rand, eu nu am o atitudine extravaganta si ostentativa. cei care ma vad asa inseamna ca nu am deloc atitudine si nici macar personalitate si problema nu mai este la mine in acest caz, ci la ei. nu cred ca am problema asta. in ultimul rand, eu am CE spune si spun si prin atitudinea mea nu fac decat sa nuantez ceea ce spun, sa ii ofer un strop de expresivitate.

de aceea nu imi prea place mie sa raspund acestor mici provocari venite din partea altora.
fac eu uneori unele nazuri? desigur. e normal si cred ca altfel nu as mai fi eu, dar ceea ce fac este in mod clar in limitele bunului simt. cum as mai avea atat de multa lume in jurul meu daca as avea fite? sa aud raspuns.
sa vad, mai bine zis, raspunsul.

obsesie si promisiune

citeam cateva din posturile mele mai vechi (fac asta foarte rar si cred ca din plictiseala) si am descoperit ca sunt aproape obsedat de facultate. facultatea este subiectul cel mai des intalnit in ultimele luni in scrierile mele de pe blog si trebuie sa spun ca asta ma nemultumeste intr-un fel pentru ca niciodata nu am crezut ca pot fi atat de tare atras de un subiect incat sa devina un soi de laitmotiv. si nici asta nu e. e mai mult. e un foarte obsedand subiect. sunt obsedat asta e clar. nu stiu de ce. acum ma leg de ce am zis mai jos. nu imi dau seama inca nici pentru ce sunt atat de obsedat si pentru ce fac atat de multe compromisuri cu viata mea ordonata si dezordonata in acelasi timp. ar trebui sa nu mai fiu atat de afectat ce se intampla acolo, dar nu am cum. nici nu o sa am pentru ca m-am implicat destul de mult. din pacate, nu am invatat prea mult si cred ca din cauza asta nici sunt foarte sigur pe mine. am promis ca semestrul viitor o sa invat mai mult. si asta am de gand sa fac. poate ca daca invat o sa imi treaca aceasta nebunie cu stresul pentru ca pana la urma este un stres.

explozie

astazi am fost enervat la culme.
nu cred ca am mai fost atat de enervat de cativa ani. nu pot sa ma suport si imi este frica. imi este frica pentru ca de felul meu sunt o fire cumpatata, dar am de gand sa explodez si nu doresc nimanui sa explodez din cauza lui. 
de ce?
pentru ca tip si nu ma las. 
tip si zic si am sa zic pana ma satur si eu din fire sunt foarte nesatul cand vine vorba de asa ceva. cand ma calci pe nervi, pe mine aceasta persoana atat de calma si care de cele mai multe ori nu face niciun rau. si nu ma las. nu ma las deloc.
nu ma deranjeaza ca lumea e proasta. fiecare poate sa faca ce vrea, dar eu nu am de gand sa suport prostii. deloc. nu ma intereseaza pe mine ce fac si mai ales ce scuze au... 
EU NU SUNT INTERESAT 

un soi de prost

mai aud unele persoane pe la tv. chiar acum o aud pe una cat e de proasta. 


ea a facut Facultatea de Drept, dar nu a profesat ca si avocat. a cochetat si cu televiziunea, pacat ca nu a ajutat-o fata zic eu, in timp ce ea zice ca nu a putut sa lase copilul. sau ma rog, cei trei pe care ii are. ma uitam la ea si imi dau seama de o categorie de oameni.


cei ambitiosi si degeaba.


ne-a intrat in cap ca noi romanii le facem pe toate. ne-a intrat in cap ca noi suntem mai buni decat oricare alt popor european, dar ca avem ghinion si nu suntem lasati sa   ne exploatam potentialul si sa ajungem unde ne este locul. noi nu am avut noroc si nu am fost lasati ca daca era faceam si dregeam de eram mai ceva ca Germania. 
din mentalitatea asta tampita isi trag radacinile oamenii despre care vorbesc. 
ei sunt cei moderni pana la ultimul fir. nu conteaza ca au greutati si mai stiu eu ce. toata lumea are, dar ei, ei tind spre perfectiune. si sunt asa de ambitiosi (ca fac ambitia de ras) si nu pot face nimic pentru ca nu sunt lasati. nimeni nu ii lasa pentru ca sunt invidiosi. 
in fraza de mai sus am scris prin ce sa caracterizeaza oamenii astia, acum sa dezvolt.


1. sunt moderni. modernitatea a dat peste ei acum jumatate de secol. n-au ei vile si se mai caca in veceul din fundu' gradinii si traiesc ca in evul mediu, dar conteaza doar ca au mentalitatea de oameni moderni. conteaza ca vor si mai ales tin pasul cu vremurile si moda. stiu ca isi deschide Emporio Armani magazin pe Victoriei, chiar daca nu vor avea curajul sa intre acolo. si mai stiu ce fac Bianca si Liviu Varciu in fiecare zi. ei sunt conectati la modernitate si mai ales ei sunt oamenii de maine.


2. intelectuali. ei au facut facultatea, nu conteaza ca la fara frecventa sau la o fabrica de diplome cum sunt toate facultatile private. ei sunt nedreptatiti. nu pot sa razbata pentru ca e lumea rea, nu pentru ca sunt ei prosti. prostia e a altora, nu a lor. ei sunt foarte sensibili si mai ales nu au timp. pentru ei, care urmaresc episod de episod din Rosalinda, timpul este ceva... nu. n-am cum sa spun pentru ca nu exista cuvinte.

3. ambitie. wow. nu exista oameni mai ambitiosi si mai ales, nu exista oameni care sa fi incercat mai multe meserii decat ei. ei sunt asa de polivalenti si mai ales au vocabular. au o spoiala de vocabular si incearca sa gaseasca cuvinte care sa indice o notiune asemanatoare cu ce au incercat ei sa faca. daca au fost la un casting unde au fost respinsi. au incercat o cariera in televiziune. daca au fost la o agentie de modeling, au avut o tentativa in lumea modei.

e ciudat ca oamenii astia sunt din ce in ce mai des intalniti. sunt cei care ne fac de ras. sunt oameni prosti si inculti si mai ales cu figuri. cam atat se poate scrie despre ei. par foarte complecsi, dar nu ai ce sa scrii despre ei. si aici ma opresc si eu.

cata scarba imi e. 

scurt istoric

plictiseala este precum prostia. mare si staruitoare. 

sufar grav de o plictiseala acuta. de asta si ceream mai jos o schimbare. pentru ca ma plictisesc. sau cel putin asa cred pentru ca sunt atat de plictisit si totul mi se pare atat de banal ca nu sunt in stare sa imi mai dau seama cat ma plictisesc si cat nu.

si ceea ce e mai enervant e ca plictiseala asta a cuprins si netul.

sa vezi.
inainte era mereu lume pe mes si aveai cu cine sa pierzi vremea zi si noapte. subiecte daa nu erau se gaseau si daca nu se gaseau... ma rog, mai inventai sau ceva pe acolo. cum era si de asteptat, s-a cam plictisit lumea de mes. si nu prea mai ai cu cine sa stai. si cum eu sunt o persoana foarte trendy de felul meu, m-am plictisit si eu ca doar trebuie sa fim toti la moda. 
apoi ca un trasnet intr-o furtuna (adica romantic si aducator de lumina, dar care te ia pe nepregatite) a aparut marele facebook. imi aduc aminte ce nopti frumoase si mai ales ce zile de vis am petrecut pe facebook. cat de frumos era. cat de multa lume si mai ales... nu. nu mai zic, nu de alta, dar va plictisesc si nu vreau sa risc. stiti si voi cum e cu facebook-ul ca doar oameni sunteti! si acum. sa citez din profa de comunicare scrisa, "s-a rupt lantul de iubire" si "ciao, bambina!" s-a terminat si cu facebook-ul. nu mai e lume pe facebook. 
"s-a stins lumina lumii"

si uite asa a ajuns plictiseala sa cucereasca tehnologia. uite asa am ajuns sa ne plictisim de moarte cu laptopul in fata. cel mai trist e asa. nu te astepti niciodata ca tehnologia sa fie biruita de plictiseala si uite ca este. 

schimbare de atitudine

inca nu imi vine sa cred ca in mai putin de doua luni voi da examenele. adica... nici macar nu m-am obisnuit prea bine cu facultatea si cu oamenii de la facultate, nici macar nu am primit legitimatia pentru transport redus ca am dat de greu. si hai sa nu zic de greu, dar de examene care mai mult ca sigur vor fi niste mood killere iesit din comun de puternice. asa se intampla. parca vad ca avea decanul dreptate. o sa imi para rau dupa trei ani ca prea au trecut repede.

intelepciune populara

la pomul laudat sa nu te duci cu sacu'... dar eu ca un destept ce sunt, m-am dus direct cu camionul sau cu ceva mai mare ca sacul. de ce? nu stiu. nu e chiar ce mi-am imaginat si imi dau seama ca este neutru totul si tocmai asta ma enerveaza ca nu sunt nuante deloc. deloc. astept sa apara nuantele si mai ales sa mai treaca un pic timpul sa inceapa ceea ce eu as numi distractia. dar sa vinaaa... vorba lui d. Goe... De ce nu vine? eu vreau sa vie!! si inca ceva. intelepciunea populara  trebuie sa devina imn pentru mine. sau ca un imn. ca multa dreptate au mai avut cei care au facut proverbele astea...
De ce nu vine?
Eu vreau sa vie!!!

ciudatenii

s-a cam dus si facebookul asta. era asa o nebunie cu el. bine, pentru cei care vor sa fie rautaciosi, va anunt ca eu am profilul pe facebook de mult mai mult timp. are aproape un an jumatate, iar moda asta este de vreo jumatate de an. oricum, mi se pare ca s-a cam terminat cu ea. nu stiu de ce pentru ca era foarte tare facebookul. imi aduc aminte ca erau zile cand stateam doar pe facebook pentru ca messul nu mai era asa de interesant.
mi se intampla de la o vreme sa nu mai intereseze nici mesul si nici alta nebunie din asta care inainte era la foarte mare moda. ma rog, trebuie sa recunosc ca mesul este si foarte util, dar de cele mai multe ori nu este decat o simpla si totodata complexa pierdere de timp. am vazut ca am inceput sa nu mai stau chiar atat de mult timp pe mes. de altfel sunt seri in care nu intru deloc pe mes. prefer sa mai citesc cate ceva sau sa ma uit la cate un film. e in fiecare seara Anatomia lui Grey pe tvr. de luni pana vineri. chiar daca am mai vazut sezonul al doilea inca ma mai uit pentru ca incepe de la 00.20, ceea ce e un avantaj pentru ca la ora aia cu greu gasesti ceva de facut fie pe net, fie in viata normala (ma rog, cum eu nu sunt combinat imi permit sa fac o astfel de afirmatie), fie la tv care de cele mai multe ori la ora aia este bombardat de reluari.
imi pierd rabdarea cand vine vorba de stat asa. nu stiu de ce. am ajuns in unele seri sa stau si sa ascult mixurile de la radio care de cele mai multe ori sunt transmisii live din club. n-am mai fost de foarte mult timp intr-un club, dar parca nici nu as vrea. am asa o sila fata de toate si aproape ca nu sunt lucruri care sa ma faca sa ... vreau sa fac ceva. nu gasesc asa ceva. nici carti care sa imi placa nu am mai gasit si am ciudata senzatie ca ma repet de fiecare data cand scriu ceva sau cand vreau sa spun ceva. am impresia ca ma repet si cand vine vorba de vocabular. am impresia ca traiesc asa intr-o repetie enervanta care ma face sa imi ies din sarite. nu stiu de ce. daca imi aduc bine aminte, cu ceva timp in urma nu eram chiar asa de recalcitrant. acum ma enervez asa de repede si ceea ce e mai rau ajuns sa ripostez.
poate ca blogul acesta are cumva vreun efect terapeutic pentru mine. il am si de foarte mult timp si e si foarte important pentru mine. am scris atat de mult pe el si am de gand sa il mai pastrez foarte mult timp. poate ani de acum incolo. inca ceva. repet si de data aceasta. miroase asa de tare a liceu. e o melancolie din asta pe care nu sunt in stare sa mi-o explic. nu am cum si nici nu as vrea.
:)

politica

si s-au remaniat astia. nu stiu ce sa zic, dar noi nici macar politica nu avem, atat de praf suntem. nimic nu avem sau daca avem este doar o caricatura a ceea ce exista in afara si care ne place atat de mult incat facem ce facem si adoptam si noi, nu de alta, dar asa da bine. asa se face ca noi nu avem politica. nici macar balci nu il putem numi. e ca un tabloid, plin de curve si scursuri. cam asa as caracteriza asa-zisa viata politica romaneasca, sublima, dar lipsita de substanta cu desavarsire. si daca ma deranjeaza ceva in mod deosebit, atunci prostia lor e aia. ma enerveaza ca isi dau aere si fite si au impresia ca fac ceva, desi statul asta al nostru se conduce singur. si nu ma refer doar la guvernarea actuala pe care nu o vad nici mai buna si nici mai slaba fata de ceea ce a fost pana acum. vorbesc de tot ceea ce am vazut si ce am trait pana acum. foarte multa lume care nu are ce cauta acolo. e ciudat cum prostii sunt asa de dezinvolti. ajungi sa te intrebi daca nu esti prost pentru ca esti o fire mai deschisa si mai agitata. eu am ajuns sa ma intreb. astept sa vad ce va mai fi. am un sentiment ca nu va fi mai bine. nu stiu de ce sunt atat de pesimist cand vorbesc de Romania. parca nu am nicio asteptare de la tara in care traiesc si in care m-am nascut. adevarul e ca nici nu ai prea avea ce sa ceri de un stat ca al nostru. un stat peticit. pentru ca asta facem mereu. peticim. si de aia nu avem. zic eu.

(boala) Cronica de Familie

citeam si inca mai citesc (am ajuns la jumatatea primului volum) din Cronica de Familie. romanul imi place pentru ca nu este exagerat din niciun punct de vedere si nici nu se ascunde.

nu este exagerat.
povestea incepe prin 1860 si ceva si prezinta viata unei familii de boieri, Cozianu. toate bune si frumoase. nu este un roman exagerat deoarece prezinta foarte realist cum era viata atunci. adica, pe langa romanismele pe care le vedem si acum in societate, observam si cateva diferente, cele mai multe in ceea ce priveste educatia si mai ales maniera de  a privi viata.

nu se ascunde.
exista o scena din dormitorul personajelor. mi-a placut (nu pentru ca avea legatura cu sexul) pentru ca era foarte naturala si pentru ca nu inchisteaza lumea din acea perioada intr-o aura a pudibonderiei care nu exista, dar despre care credem ca exista. imi pareau foarte deschisi si mai ales foarte naturali, asemanatori noua. bineinteles, exista cateva diferente de abordare si mai ales de comportament, dar schema de baza este aceiasi.

ceea ce m-a marcat asa, profund, a fost faptul ca si atunci romanii erau rai unii cu altii. ca neam avem un comportament foarte tampit unul fata de celalalt. ne place sa ne umilim, ne bucuram cand unul din noi face ceva care il aduce pe marginea disperarii si mai ales ne place suferinta celuilalt fara sa ne dam seama ca suntem un neam crestin in care iubirea fata de aproape trebuie sa existe ca principiu primordial al socitetatii. se pare ca la noi nu e asa si ma gandeam ca in situatia asta e foarte usor de inteles de ce suntem perceputi si tratati uneori ca niste fraieri. pentru ca asa ne vedem si noi. pana nu ne schimbam atitudinea asta... greu. greu, monser, mai trecem peste poleiala in care traim.

si bine zicea Caragiale.
Bravos, natiune, halal sa iti fie!
daca noi nu facem si nu ne asumam raspunderea, atunci cine sa faca? problema si vina pentru starea in care suntem este in exclusivitate a romanilor.

dă vempaiăr

m-au innebunit astia cu vampirii lor. n-ai vazut, n-ai pomenit ce moda tampita a aparut acum. si ceea ce e mai nasol este ca nu mai trece sa ne lase si pe noi un pic in pace sa mai respiram putin aer din asta omenesc in timp ce aceste creaturi dorm sau ce fac ele pe timpul zilei, hiberneaza. daca te duci si tu ca fiinta umana dornica sa mai vada o carte sau sa mai arunce un ochi, intr-o librarie, se loveste de o cascada de carti cu vampiri din astia. am inteles o perioada asa, ca na, le e drag si lor, dar sa ma omoare zilnic cu coltosii lor care omoara lumea pentru o cana de sange? sa nu poti tu sa stai linistit ca te asalteaza nebunia asta cu carti. prea e asa... deplasat si exagerat. mult prea exagerat. sa treaca o data moda asta. prea e... nu stiu cum. as da un cuvant. si nu, nu ma refer doar la Twilight (pentru armata de vempaiarite fane fac precizarea asta) ma refer in general.

linistea si criza

sa fac cateva updateuri.
a inceput deja marea nebunie cu speculatiile. ce ne da dom'le, ce ne da? e foarte interesant pentru ca deja au aparut foarte multe nebunii. se insista pe nuvela istorica, dar din punctul meu de vedere foarte slabe sanse. nu e reprezentativa si nici nu ai cu ce sa scoti de acolo trei pagini si sa iei punctaj mare. ma rog. banuiesc ca si astia care fac subiecte se gandesc ca lumea trebuie sa treaca asa ca... e normal sa dea ceva mai usor.
cineva mi-a zis ca a visat o nunta si sigur la bac ne dau astia ceva legat de o nunta. posibil Ion, dar nunta apare si in Baltagul si in Morometii, dar oricare din astea trei ar fi e perfect pentru ca nimic nu e mai ok decat proza sau dramaturgia, dar de preferabil Caragiale. el sa cada ca daca e sa fie Sorescu, cu Iona lui... nu e de rau, dar e de mediu si asta e si mai nasol. e incert.
alte liste astept.
nu stiu de ce, dar ma amuza teribil toata nebunia asta si cred ca e cel mai bun moment sa vezi cum vor reactiona ceilalti. te gandesti asa la cum ii cunosti si cum reactioneaza ei in astfel de situatii. isteria asta e foarte tare. foarte amuzanta mai ales ca eu nu ma consum asa in vazul lumii, ci in scris aici pe blog. oricum... e tare. probabil ca si voi cei care mai cititi pe aici sa va amuzati, dar faza tare e ca nu ma cunosteti personal unii dintre voi, iar cei care stiti ceva despre mine... parca nu va vine sa credeti ca sunt eu. eu nu ma comport asa in situatii extreme si niciodata nu ati vazut la mine vreo reactie de gen.
acum a inceput sa fie liniste. o liniste din aia apasatoare care nu face decat sa te sperie si sa te enerveze mai tare. pe mine personal, ma enerveaza mai mult cand e asa tacut. pare un complot universal impotriva lumii care in cazul de fata reprezentata de mine. e ciudat asa. foarte ciudat. si nu-mi place pentru ca vorba lu' Blaga adanceste misterul... iar mie nu prea imi place cunoasterea asta luciferica. deloc aproape. poate suna bine pentru ca vorba aia, raul este mai mereu fascinat, dar... cine stie.
cand vine vorba de cate un examen nu imi place sa ma gandesc la nimic rau. la nimic. ma face asa sa ma simt aiurea si mai ales sa ma gandesc la ceea ce e mai rau la examen si nu vreau sa am asemenea ganduri.
am zis ca ar fi foarte tare daca as face si eu o lista dasta faimoasa. dar sa fac asa mai greu... din ce e mai greu adica. Barbu, Arghezi, Lovinescu si Nichita Stanescu. ceva de gen. ma rog, as mai adauga cateva opere mai greute, dar in proza sa fie asa un balans.
nu stiu de ce, dar ma gandesc la Harap Alb. ma gandesc ca daca atunci cand am dat capacitatea am dat din basm ce ar fi ca si acum sa facem o simetrie dasta si sa dam tot din basm. o bucurie si alta nu. sunt ironic pentru ca mie nu imi place de nicio culoare de Creanga, e asa ... cam jeg daca imi permisa exprimarea si cum sunt pe blogul meu imi permit cam orice.
oricum.
eu am incercat aici sa arat cam care este atmosfera inainte de marele taifun. vedem maine.
asta daca nu ma razgandesc si ma apuc sa mai scriu ceva pana maine. saptamana viitoare nu stiu daca o sa mai scris.
never say never.
vedem.
incertitudinea asta dom'le!!!

comprimate

•  am ajuns sa ma consider obsedat. pe bune. ma obsedeaza atat de tare bacul asta. parca nu pot sa mai am o viata, parca nu pot sa mai respir fara sa ma gandesc la el. e asa... trist daca stau sa ma gandesc, dar asta este. ma bucur macar ca am o ambitie de fier care ma ajuta foarte mult si care ma face sa ma gandesc la prioritatile pe care mi le-am stabilit cu mult timp in urma.
• nu stiu de ce e atat de frig afara. nu ma ajuta deloc. intr-o zi ma gandeam ca daca era sa fie cald afara nu aveam chef sa invat, dar cand este atat de posomorat ma ia cate un chef nebun de citit si cum zilele astea nu pot... ca sa vedeti cum apar la mine frustrarile. as vrea sa fiu in stare sa trec peste si nu pot.
• oare peste cateva saptamani voi fi in stare sa ma uit in urma si sa rad de fiecare gand pe care l-am scris aici? de fiecare fraza care nu face decat sa repete un adevar pe care vi l-am spus pana acum alte nenumarate posturi si pe care din cate vedeti nu fac decat sa il repet de parca altceva nu sunt in stare sa fac... macar de m-ar ajuta.
• sunt socat ca un film ca mult mediatizatul Prince of Persia merge atat de prost la box office. 295 de milioane in patru saptamani la un buget de 200? nu e paguba, dar parca e prea mult. bine, nici nu ne asteptam ca astia sa refaca Piratii din Caraibe si totusii..
•  
•  
• sa trec peste.
• e trist ca spun asta, dar am nevoie de timp. si apoi... o sa am o viata.