...si sa te tii acum

ma gandeam ca eu nu am nimic cu nimeni. eu nu am persoane pe care sa le urasc sau macar sa dusmanesc sau ceva de rau. eu nu sunt suparat pe nimeni si nu am conflicte deschise cu nimeni. nici macar mici razboaie reci nu exista. si asta ar trebui sa ma bucure pentru ca inseamna ca sunt o persoana pasnica, toleranta care a gasit calea de a impaca si capra si varza si ca am ajuns la acel punct in care pot sa spun fara probleme ca nu am nimic cu nimeni. si in loc sa ma bucur ca am ajuns in acest punct si ca am capatat un grad de maturitate, pentru ca din punctul meu de vedere asta inseamna lipsa de probleme cu cei din jurul meu, incep sa imi fac probleme, false probleme. toata lumea are in conflict cu cineva. toata lumea are probleme. lumea se suporta mai greu pentru ca este atat de obtuza. eu nu. eu pot sa spun ca imi permit sa vorbesc cu toata lumea si ca nimeni nu ar avea motive sa nu imi raspunda. si asa imi dau seama ca ceea ce patesc acum nu este normal. ca lumea are micile ei defecte si nebunii si probleme pe care eu, nu se stie sau mai bine spus nu stiu de ce, nu le am. nu ca as vrea sa le am. dar am constatat asa, intr-un moment din acela plin de adevar crud si dureros ca am ajuns o persoana de treaba. bine, mai exista in mine ramasite ale totalei jigodii oridinare care eram inainte, dar acum sunt ma soft asa. si toata lumea din jurul meu care era la fel ca mine s-a schimbat. si a devenit asa...mai soft. partea proasta este ca genul asta de oameni, mai soft, au cel mai mult de suferit si de pierdut. prin regula spun asta. oricum eu nu cred ca o sa am de pierdut, pentru ca eu pierd foarte rar spre niciodata. si oricum nu s-a inventat ziua aia in care eu sa fiu cu adevarat la pamant. si nu stiu de ce am asa sentimentul ca va mai trece destul de mult timp pana ce voi ajunge in situatia aia. oricum. aveam o pata pe creier. ca am ajuns prea bun. daca exista asa ceva. poate ca e mai bine asa, zic eu acum pe un ton optimist, desi nu cred in totalitate ca e bine. ma rog. e mai dificil. deocamdata nici eu nu stiu foarte bine ce vreau. am oricum foarte multa treaba.

(competente)

faza tare e ca am fosr stresat si de fapt, toata lumea a fost stresata de competentele astora. bine. nu era vorba ca am fi fost interesati sau prea absorbiti de ceea ce reprezinta proba asta, dar toata lumea e stresata de ceea ce vor zice ceilalti daca nu iau experimentat. e si sa te tii stres. sau nu stres, dar niste emotii tot au fost. emotii cam mari:)). in orice caz. bine ca am luat experimentat.

Tot, mai putin, realitatea e ca de ani de zile ne nastem, invatam, iubim, muncim, ne inmultim, ne imbogatim sau saracim, inbatranim si intr-un final asteptat murim, in a noastra dulce si unica Republica Nepregatita Romania.

citat din Spada de Bogdan Teodorescu 

Spada de Bogdan Teodorescu

eu nu citesc foarte multa literatura romana, de consum sau de calitate, dar am hotarat ca de fiecare data cand ma duc la biblioteca, pe langa cele trei carti de consum american sa iau si o carte de un autor roman. de preferabil o carte de calitate. si asa din intamplare as putea zice, am vazut Spada, roman pe care am vrut sa il cumpar, dar care era intr-o editie de o calitate execrabila, asa ca am preferat sa il gasesc la biblioteca. si l-am gasit intr-o editie foarte buna.

intr-o prima faza am crezut ca este vorba de un roman politist in care comisarul X si politistul Y, prind criminalul. dar nu a fost asa. a fost ceva mai interesant. mult mai interesant. in carte este prezentat cazul unui criminal in serie, dar crimele cad pe locul al doilea.

intr-un Bucuresti pe care toti il cunoastem incep sa fie asasinati tigani care au antecedente penale. modul de operare este simplu. cineva le taie gatul cu o sabie, de aici asasinul primeste numele de Spada. numarul de victime creste, iar autorul evita sa dea detalii sangeroase sau sa prezinte scene macabre. apoi incepe nebunia. Presedintele, liderul opozitiei, media, dar si diplomati europeni intra in scena si se aduce in discutie o problema posibila. conflictul dintre tigani si romani. si in mod cert se va ajunge la un astfel de conflict in viitorul apropiat. se lanseaza parari despre caz si despre situatie si este prezentata o Romanie impartita in doua tabere. cei care cred ca Spada este un asasin cu sange rece si cei care il considera un eliberator, un om al justitie ce se lasa asteptata.

am fost suprins de realismul cu care autorul descrie toata situatia. sunt sigur ca daca vreodata se va ajunge la un astfel de conflict se va intampla exact ca in carte. si aici pot sa spun ca se va intampla intocmai. dar partea cu adevarat interesanta a cartii este cea in care sunt prezentati oameni politici. cred ca mamele lor nu ar fi fost in stare sa ii descrie mai bine si desi au nume fictive am reusit foarte usor sa imi dau seama de personajele din lumea reala pe care le reprezinta. e prezent acolo Basescu, Geoana, dar si Corneliu Vadim Tudor. sunt toti acolo. si tot din carte am invatat cum se face ca unele ziare ii lauda pe unii si cum altele nu fac decat sa ii dezaprobe pe aceiasi laudati. e vorba de coruptie. si e trist asa. am descoperit cum interesele de partid sau de imagine fac din presa noastra un instrument politic. nu ca ar fi fost ceva ce nu ma ducea capul, dar e altceva sa vezi atat de bine exemplificat. e altceva.

in concluzie, nu pot decat sa va spun ca Spada este un roman pe care sigur il veti gusta. nu e unul politist. nu l-as numi asa. desi pare fortat, as spune despre el ca este un roman de moravuri. un roman in care ni se arata si demontreaza ca noi, romanii, nu suntem neaparat un popor tolerant, cat suntem unul ospitalier. o carte deosebita.

despre tinerete si fericire

cand eram mai tanar (nu ca acum as avea suta de ani, dar am trecut prin cativa ani) era mai usor sa fiu fericit. nu stiu de ce. era cliama, era lipsa tehnologiei. nu stiu ce era. dar era asa de usor sa fii fericit inainte. nu pentru ca nu as fi avut probleme. ca si atunci aveam ceva ce eu numeam probleme, dar nu erau asa de grave. nu era asa.

nu era nici simplu, dar nici atat de greu. 

..the ugly, but ugly truth

cel mai urat adevar este ala pe care il constientizezi cand ai lumea la picioare. ala e cel mai urat. si cel mai dureros. bine, durerea provine in parte pentru ca te afli intr-unul din cele mai importante momente sau mai fericite din viata ta. dar doar in parte. in parte. pentru mine, adevarata durere provine de la adevar in sine. si ceea ce este mai nasol este ca eu mereu am astfel de momente de luciditate. nu stiu cum sa va zic, dar am asa un radar si cand am lumea la picioare, cand cred ca pot face orice sau cand sunt in al noualea cer, atunci sigur ma bate mintea si scot o prostie din asta. o mare prostie. o foarte mare prostie. si ceea ce e si mai urat este ca adevarul asta e si adevarat. mama! si ce ma mai enerveaza cand este foarte adevarat. am constatat de-a lungul timpului ca nu tot adevarul este adevarat. nu tot. sunt doar parti. si asa imi mananc eu timpul. n-am probleme ca dau bacu' sau mai stiu eu ce. eu la chestii din astea ma gandesc. si macar daca as fi un cautator al adevarului. nu sunt. nu am fost niciodata si nici nu cred ca voi fi vreodata. cred ca m-am ferit foarte mult de adevar. nu din lasitate. ca nu sunt las. adica am o mie de mari defecte. dar las nu sunt. nu caut adevarul pentru ca nu am ajuns la varsta la care sa vreau sa il gasesc si mai ales nu il caut pentru ca stiu ca daca il voi gasi va fi adevarat si cand va fi adevarat nu va mai fi la fel de frumos. adevarul nealterat, necontaminat de mintea asta a noastra e nul. sau aproape nul. oricum. e ofilit. eu vreau sa il redescopar si sa am satisfactia asta. e o mica satisfactie, dar o vreau. sa para a fi o victorie. eu vreau sa descopar un adevar proaspat si original. din pacate pentru mine, eu gasesc doar the ugly truth