uneori

sunt zile ca astea cand iti dai seama de o mie de chestii. despre tine. despre lume. despre ceilalti si despre alti o mie de despre. si ce vezi? ce vezi cand iti dai seama?
nu conteaza ce vezi.
adevarul este ca, uneori, in viata, nu conteaza nimic din ceea ce vezi.
si creed ca asta este o bucurie. sa nu vezi. eu vad. si daca vad, ce mare lucru am facut.

urmeaza

e interesant ca de fiecare data cand ma gandesc la ceea ce voi face, la ceea ce voi deveni, intr-un cuvant la viitor nu ma vad acompaniat de foarte multe persoane pe care acum le cunosc. sau care imi sunt in preajma. adica exista, bineinteles, oameni care sa stea langa mine in poza asta pe care o am despre ceea ce voi facem darsunt foarte putine. foarte putine si tocmai pentru ca sunt atat de putine ajung sa ma intreb de ce? si ma enerveaza la culme cand imi pun intrebari pentru ca eu am prostul obicei de a raspunde. si cand imi raspund...uite ca la faze dastea nu vreau sa ajung. ( am ajuns sa scriu asa cum vreau, avangardist, sa nu tin cont de gramatica sau de punctuatie si ortografie). alta e problema. si nu cred ca e problema. e foarte tare pe de o parte, nu de alta, dar imi dau seama ca sunt obisnuit sau ma gandesc sa incep multe lucruri. am capacitatea de a ma adapta la noi inceputuri. asta imi place la mine. astea eu unul din lucrurile care imi plac la mine. ma rog. oricum... e tare, cred eu. si trist. tot eu cred. si tot eu cred ca e contradictoriu. si asta imi place.

obiceiuri proaste

am vazut ca pe langa faptul ca nu prea mai citesc atat de mult cum o faceam inainte am mai luat si alte cateva obiceiuri proaste, lucruri pe care pana acum nu le faceam. in primul rand, scriu foarte rar pe blog. foarte. adica erau vremuri cand scriam atat de multe si zilnic intram sa vad ce am scris si ce au mai scris altii. acum nu mai scriu atat de des. din contra. am ajuns sa cred ca scriu foarte rar, putin diferit de cea mai mare parte a blogului. ma rog, poate am de atat de mult timp blogul incat incerc sa ii fac un redesign. dar daca am de gand sa fac asta de ce nu schimb skinul asta de care m-am plictisit, dar de care imi vine asa de greu sa ma despart. in al doilea rand si apropo de primul rand, am ajuns sa fiu reticent si sa ma simt bine cu prezentul, iar eu nu eram asa de nicio culoare. adica eram usor vizionar si fiecare miscare pe care o faceam, o faceam pentru ca era o consecinta in viitor. acum nu. si sunt nemultumit de asta. si ceea ce este mai aiurea este ca ma plictisesc foarte repede si cu greu reusesc sa gasesc un inlocuitor pentru ceea ce vreau sa schimb sau sa variez. asta e marea mea problema. cea mai mare problema a mea. bine, asta e problema din ultimul timp pentru ca mai mult ca sigur o sa gasesc o alta problema care sa imi placa mai mult decat asta pe care o am acum. si sa va lamuriti. am ajuns sa scriu pe blog despre superficialitati de probleme. sa vezi schimbare si alta nu!

(plumb. bacovia are dreptate)

e nasol rau. foarte nasol. am impresia ca imi scapa totul de sub control si cum eu sunt un fel de control freak, am nevoie de o asigurare ca totul va fi bine si cand zic bine ma gandesc la ceea ce vreau. ma gandesc ca poate pana la urma mi-a venit si mie randul sa pierd. si ceea ce este mai nasol este ca eu nu prea pierd. si imi scapa multe lucruri de sub control ceea ce ma ingrijoreaza si ma face sa ma panichez. eu nu pot altfel...sau trebuie sa ma adaptez si ma adaptez foarte greu. si e greu, si e nasol. 

(plumb. bacovia are dreptate)

the thin line

e o linie atat de subtire.

si e o linie care desparte toate lucrurile importante. le desparte frumos, le scoate in evidenta si le face ceea ce sunt. face asa pentru ca este ca o linie de contur. si cred ca asta si este. este conturul. adica linia le da contur. si fara linia asta nu poate iesi nimic in evidenta. in ultima vreme am observat ca am inceput sa cam depasesc linia asta. si cred ca fac o mare greseala pentru ca lucrurile isi pierd valoarea si simbolul. si nu stiu cum fac ca am o stare asa de aiurea. e o plictiseala care ma face sa strig. zilnic gasesc ceva care sa imi umple timpul, dar nu gasesc ceva care sa tina mai mult de cateva ore. am zis si undeva mai jos. am nevoie de un proiect. un nou blog? poate. am mai avut, dar nu a fost sa fie. imi dau seama ca am inceput sa am un comportament, cum ar zice unii, de emo. dar este ciudat avand in vedere ca cine ma vede nu isi da seama cat de aiurea sunt. vede ca rad. ca sunt vesel. si asta pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. sa rad si sa fiu vesel. 

.,.

Gata! Saptamana asta mai stau in Bucuresti, apoi plec. Plec mai intai la tara, apoi cand ma intorc plec la mare si apoi cine mai stie ce voi mai face. Iar o sa las blogul un pic de izbeliste, dar nu are nimic pentru ca ma voi revansa cand ma voi intoarce. Ma amuza faptul ca exista o similaritate cu ceea ce s-a intamplat anul trecut cu blogul, cand in luna iulie am scris doar doua articole pentru ca eram plecat. si acum la fel :)

abia astept sa dau bacul!

eu abia astept sa dau bacul. nu neaparat pentru ca vreau sa scap, dar imi place foarte tare atmosfera aceea incarcata de examen. imi place la nebunie si tin minte cat de incantat eram in clasa a opta atunci cand am dat testele nationale. nu am avut aproape deloc emotii, in schimb eram aproape aerian din cauza atmosferei de examen. acum, dupa cateva examene date incepe sa mi se para mai mult decat ok acele zile de examen. e asa... nu stiu, dar e ceva foarte marfa ce ma face sa ma simt mai bine. cred ca o sa fie o bucurie atunci cand o sa fiu la facultate si o sa dau examen in fiecare an. o sa ma mobilizeze asa putin, desi stiu ca la anul o sa imi fie foarte greu avand in vedere ca nu am prea facut exercitii de invatare pe la liceu. am invatat ceva, dar nu cred ca a fost asa un mare efort pentru ca sunt sigur ca la bac voi face un efort ca totul sa fie ok si sa trec mai mult decat onorabil. desi ar trebui sa ma gandesc cu groaza, eu abia astept. sunt innebunit dupa atmosfera aia. si in a doispea ( corect este a douasprezecea stiu, dar imi place jargonul elevilor si o sa il folosesc) sunt atat de multe lucruri de facut incat nici nu te mai gandesti ca ai un examen de trecut la sfarsitul anului.  oricum, abia astept. 

oo

vecinii mei nu stiu sa gateasca decat oua. nu conteaza de ce fel, ideea e sa fie oua. si zilnic miroase atat de tare a oua astfel incat de fiecare data cand simt mirosul, dar si cand face mama, imi vine pur si simplu sa vomit.

recapitulare evenimente mondene

nu am mai scris demult despre Otv si ma gandeam ca as face bine sa mai recapitulez. nu de alta, dar s-au intamplat cam multe pe la Otv de cand n-am scris. in primul rand, trebuie sa anunt cu durere in suflet ca celebra si faimoasa Magda Ciumac nu a mai aparut pe la niciun post de cand a avut Tolea proasta inspiratie de a se duce la puscarie. inteleg ca trebuie sa stea acasa cu puradelul, dar parca mi-e dor asa un pic de ea, nu de alta, dar fusese o perioada in care nu era zi sa nu aud ceva de ea sau sa nu o vad fie la Tv, fie in ziar. in al doilea rand, un mos tembel a venit sa isi dea cu parerea despre cutremure si despre sfarsitul lumii. asta nu mi-a placut, nu de alta dar eu ma panichez destul de repede asa ca...oricum nu am stat sa ascult ce zicea Bellu.srl, dar e aiurea ca la Tv sa apara astfel de specimene care sa bage spaima in oameni. in al treilea rand, de curand, de vineri daca nu ma insel, a izbucnit un mare scandal intre cea mai sexy aparite tv a deceniului, cantareata pe muzica de note si poeta de literatura, Nikita. scandalul a pornit de la faptul ca mama Nikitei a indraznit sa acuze diva de furt. si dai cu cearta pe la Otv. se anunta prima sinucidere in direct la tv, probabil cel mai mare moment din televiziunea romaneasca. se si spunea ca si-a luat clor ( frumos, nu de alta dar "sa nu iasa cu sange", copyright cristina). era si intrebare Sunteti de acord cu decizia Nikitei de a se sinucide? faza tare era ca 78% erau de acord. :)) lume rea care nu accepta adevaratele talente.  asta e. 

PS: pentru fani, Nikita nu s-a sinucis.

( articolul este un pamflet)

fara pacaleli!

inainte era o mare sarbatoare pe 1 aprilie. pacaleam pe toata lumea si mai ales aveam grija sa nu fiu pacalit, ca deh...dar trecem peste. oricum, inainte imi pasa destul de mult de aceasta zi, dar am observat ca anul acesta, dar si anul trecut, ziua a trecut fara sa o observ si mai ales fara sa ma bage in seama. am uitat de ea cu desavarsire. si ea m-a uitat pe mine. ne-am ignorat reciproc. nu stiu de ce. intr-un fel imi pare rau, dar pe de alta parte sunt total indiferent. nu imi pasa. ma gandesc ca inaite eram foarte mic si de aceea imi pasa atat de mult. acum sunt pur si simplu nepasator fata de o astfel de zi.

ma gandesc ca e mai bine asa. fara pacaleli. simplu. sa nu ne pacalim, sa mai vorbim si sincer si sa ne mai spunem si adevarul. sa mai trecem si peste. si 

FARA PACALELI!

scrisul pe blog

nu stiu de ce dar am impresia ca imi pierd din idei sau cel putin, ca imi pierd capacitatea de a le exprima. ma uit ca nu mai pot sa scriu pe blog atat de des si ca incep sa ma gandesc de mai multe ori pana sa public ceva. inainte nu era asa. pur si simplu spuneam ce cred referitor la orice, acum stau sa ma gandesc daca ceea ce scriu este bine si mai ales incep sa imi pun intrebari existentiale de genul oare cat de bine am exprimat ceea ce am vrut sa spun?  am inceput sa si citesc ceea ce am scris, iar inainte eu nu faceam asta. poate ca este adevarat ca scriam de magda ciumac ( de care btw nu am mai auzit ceva si trebuie sa vad ce mai face :))) si ca poate nu era neaparata nevoie de foarte multa concetrare, dar atunci, parca ideea aparea mai repede, se contura si parca era mai usor exprimata. da! va spun ca si in spatele posturilor asa zis superficiale, exista o idee si mai ales daca esti atent o sa observi o usoara ironie, dar asta doar daca vrei. incep sa imi pierd ideile sau cel putin nu le mai pot exprima scris. cred ca este o pasa sau cel putin asa sper.

blogul = jurnal

mi-am dat seama ca desi nu vreau sa recunosc sau nu imi place sa recunosc, blogul meu este ca un fel de jurnal. adica nu stiu ce se scrie de obicei intr-un jurnal normal, dar cred ca daca as avea unul as scrie ceea ce scriu si pe blog. imi aduc aminte ca inainte nu eram de parere ca blogul poate fi considerat un jurnal. nu imi mai amintesc de ce spuneam asta, dar un lucru este clar, parerea mea s-a schimbat. si chiar daca pare aiurea, mai citesc din cand in cand ceea ce am scris acum cateva luni si imi dau seama cum gandeam atunci. si asta ma intriga oarecum, faptul ca sunt in stare sa imi amintec cum gandeam atunci. ma gandesc ca imi amintesc chiar si structura unei idei, unui gand, ceea ce de cele mai multe ori uitam. oricum, imi dau seama ca nu este zi in care sa nu intru macar putin pe blog si sa scriu ceva sau ma rog, sa citesc ceva interesant. e chiar foarte tare sa te uiti si la ce gandeste celalalt si sa vezi ceea ce ii place si de foarte multe ori se poate intampla sa iti dai seama ca ai foarte multe lucruri in comun cu oamenii. cred ca asta e un plus pentru blog, ca poti pune un filmulet sau o melodie. si imi mai dau seama ca in timp, din locul acela in care scriam cu ironie despre anumite lucruri sau despre anumite persoane, blogul meu a devanit altceva, ceva mai mult despre care incep sa spun ca ma reprezinta din ce in ce mai mult. si nu imi pare rau ca am scris intr-o perioada numai prostii sau ca faceam misto de lume. din contra, imi pare bine pentru ca un jurnal este ceva care te tine legat de lume si care mai scrii si despre lucrurile care te amuza. si acum, in concluzie, recunosc, blogul ajunge sa fie un jurnal. pentru mine nu este 100% un jurnal, dar cred ca in curand va deveni.

s-a facut scoala naspa

azi a fost o zi aiurea. adica am mai avut astfel de zile, dar parca nu au fost niciodata atat de aiurea. a fost urat la scoala si eu sunt o persoana care spune ca e foarte tare la scoala, si de cele mai multe ori chiar este foarte tare la scoala, dar astazi, parca a fost atat de aiurea si din pacate, m-am simtit ca un adolescent american frustrat de tot ceea ce se petrece in jurul sau. si nu stiu de ce pentru ca eu nu sunt asa. a inceput sa nu imi mai placa la scoala, sau ma rog, sa nu imi mai placa mare parte din lucurile ce tin de scoala.

101 dorinte

daca cineva ne-ar spune ca ne poate indeplini 101 de dorinte intr-o ora, numai sa le gasit in acest interval de timp, sau chiar o zi intreaga, nu am reusi sa ne punem mai mult de 50-60 de dorinte si de asta sunt sigur, pentru ca desi lasam impresia ca ne dorim multe si vrem mult, mult, mult, cand avem ocazia sa realizam ceea ce am vrut, nu suntem chiar atat de convinsi si ne pierdem. si este normal pentru ca succesul continuu ne face mai nefericiti

despre nimic

am mai spus si cu alta ocazie si acum profit de sa ma repet, nu de alta, dar nu cred ca mai sta cineva sa mai citeasca ce am scris eu acum o mie de ani, inainte de Hristos. intru pe cate un blog si a simt aiurea. adica imi dau seama ca blogul meu nu e chiar atat de frumos cum as vrea sau ca nu ma reflecta aproape in intregime sau mai stiu eu ce. ma mai uit in urma si mai vad cateva postari mai vechi despre magda ciumac si despre elodia si ma cam bufneste rasul, dar imi dau seama ca daca o persoana care nu ma cunoaste deloc ma poate foarte usor condamna pentru ceea ce scriu sau am scris atunci, nu ca ar conta foarte mult pentru mine ce ar zice unul. ii pot bloca accesul, dar nu asta este ceea ce conteaza. cateodata ma simt chiar foarte dezamagit de blogul meu si de ceea ce am facut din el, dar sunt zile in care imi dau seama ca ceea ce am scris aici chiar conteaza si asa mai departe si imi lasa impresia ca este un fel de jurnal pe care din pacate il cam citeste toate lumea, dar asta este partea a Nspea, pentru ca daca nu as fi de acord, azi, tu, cititorule nu ai putea sa te uiti la randurile aceastea din care incerci sa gasesti vreo idee sau macar o mica semnificatie, dar nu gasesti nimic, nu pentru ca esti prost sau nu te duce capul, ci pur si simplu pentru ca nu exista asa ceva in ceea ce scriu eu acum.

gata. idee clara acum, fara discursuri filozofice de sute de mii de cuvinte, fraza kilometrica pe care mai mult csigur nu o voi mai citi, dar pe care aproape inconstient o voi face publica omenirii interesata si insetata de mine si de blogul meu. da. idee: ma simt aiurea cand citesc ceva pe un alt blog si imi dau seama ca desi as vrea sa scriu si eu la fel, sau ma rog sa pot scrie cu acel bun simt pe care autorul respectiv il reuseste din plin. si nu pot. imi place foarte mult ceea ce scriu altii, ceea ce fac si ceea ce zic, dar sunt un vesnic nemultumit, nu de ei, ci de mine. cam asa ma pot descrie acum, cand am intrat in npul an si cand vad ca ma incearca o noua faza in gandire. interesant este faptul ca nu sunt deloc emo. chiar nu stiu ce este cu mine de scriu atatea lucruri despre chestii dastea de interior. nu ma caracteriza, dar trecem peste. 

sunt invidios pe blogul lui x sau y. nu stiu de ce simt asta, deoarece blogul meu are de toate. poate pentru ca nu pot scrie ca el? poate. sau nu stiu. 

oricum, inainte sa spun vreo alta mare prostie de remarcat ceva foarte interesant. imi place blogul meu asa cum este si nu vreau sa il modific. e bine asa cum este, imi place, dar nu stiu ce ma apuca cateodata de sunt asa de nu-stiu-cum cu ceea ce este al meu. cred ca ar trebui sa incep sa apreciez ceea ce am. da. cred ca asta este cheia. inchei aici, un post despre nu stiu ce, fara tema si idei.

americanii si literatura 2

cine a spus de americani ca dese ori sunt prosti, a avut din pacate dreptate. citeam pe amazon.com recenzii scrise de diversi pentru carti si am fost socat sa vad cat de prosti sunt. pe bune, prostie crasa nu glumesc. adica. exemplu: o tipa spunea ca pe ea a plictisit-o Crima si pedeapsa  pentru ca incepe cu o crima nesimnificativa, apoi restul de 400 de pagini, autorul nu face decat sa vorbeasca despre  mustrarile de constiinta pe care le are Raskolnikov. si atunci mi-am dat seama pe lumea asta exista specineme care nu stiu sa citeasca si sa inteleaga ceea ce citesc. apoi altcine spunea despre Anna Karenina  ca nu este o opera de arta, ca din acest roman a invat doar cum sa isi abandoneze copilul si sotul, atunci cand apare in scena unul mai frumos. alta desteapta era suparata ca nu putea sa incadreze Atonement ( Ispasire)  intr-o categorie. adica nu era nici roman politist, nici roman de dragoste, dupa parerea ei, era asa...ceva fara cap si fara coada.

intr-un post mai vechi incurajam lumea sa citeasca pentru ca este un exercitiu al spiritului. nu vreau sa ma mai repet, dar cad ca foarte multa lume, cand se apuca sa citeasca citesc prost. adica nu imi pot imagina ca o carte ca Anna Karenina sa fie adusa la acelasi nivel cu romanele libidinoase ale Sandrei Brown. putin respect pentru adevaratele opera de arta, nu degeaba este considerat unul din cele mai mari romane ale tuturor timpurilor. oricum, fara sa vreau si fara sa fac vreo discriminare, da, americanii sunt cam prosti si nu este indeajuns ca sunt prosti, este neaparata nevoie sa mai arate omenirii cat de aiurea sunt.

oare ne mai amintim de inceput?

cum sa incepi un an nou, in viata reala si pe blog decat cu...inceputul. si ma gandeam daca mai suntem in stare sa ne mai aminteim de inceputuri, de orice fel. daca mai suntem in stare atunci cand privim un prieten in ochi, sa spunem Stiu exact cand te-am vazut pentru prima data, cand te-am remarcat, cand am inceput sa vorbim. oare mai tinem minte aceste lucruri marunte. si nu doar cum ai cunoscut o persona, ci care a fost prima carte pe care ai citit-o sau prima data cand ai mers pe bicicleta. zilele acelea cand se intampla ceva sau mai stiu eu ce. mai tinem minte inceputurile si le mai suntem oare recunoscatori, cum ar fi trebuit sa le fim? vreau sa spun inca de la inceput ca nu vreau ca acest post sa fie ceva gen "hai sa ne aducem aminte de unde am plecat si sa nu uitam niciodata, pentru ca daca stii de unde ai plecat esti un mare om si ca ai una din cele mai mari calitati". nu vreau asta, pentru ca se poate intampla ca aceste inceputuri sa nu fie pe masura asteptarilor noastre (sau noi sa nu fim pe masura asteptarilor lor) si sa nu fie un moment demn de tinut minte. poate vrem sa uitam cat mai repede....poate....exista mii de poate. ideea mea e simpla si se refera amintirile noastre. daca mai stim cand am spus pentru prima data multumesc, cand am cazut, cand am plans, cand am luat prima nota, cand am invatat prima poezie, cand am placut prima fata, cand ne-am sarutat prima data, cand am cunoscut diverse persoane care aveau sa ne schimbe lumea. eu cred ca nu vrem sa mai stim de inceputuri, in credinta ca daca ne gandim la ele, ne tragem inapoi si ca deja am evoluat cat de cat mult, nu conteaza daca in bine sau rau. uitam sa ne mai amintim de inceputuri. nu stiu de ce. uitam. si nu e bine. cred eu. si eu mai uit. cel mai bun exemplu e fatul ca numai stiam cum am cunoscut-o pe cristina care e cea mai buna prietena a mea. am intrbat-o si mi-a zis ea.

Cristina (03.01.2002 20:51:31): eram in prima zi
Cristina (03.01.2002 20:51:35): in clasa a 9a
Cristina (03.01.2002 20:51:53): si eram cu adriana
Cristina (03.01.2002 20:51:56): si cu inca cineva 
Cristina (03.01.2002 20:51:58): nu mai stiu exact
Cristina (03.01.2002 20:52:00): si a venit ana
Cristina (03.01.2002 20:52:04): cu tine si costin
Cristina (03.01.2002 20:52:37): si daca nu ma insel 
Cristina (03.01.2002 20:52:39): aveai camasa
Cristina (03.01.2002 20:52:41): visinie
Cristina (03.01.2002 20:53:34): si cik :"el e claudiu "
Cristina (03.01.2002 20:53:52): eu ..cristina ..imi pare bine
Cristina (03.01.2002 20:55:21): si asta e fost

cam asa a fost. adica asa spune cristina pentru ca eu nu stiu. nu imi amintesc si de aceea am luat hotararea de a incepe de azi sa tin minte. si ascesta nu e un exercitiu de memorie sau mai stiu eu ce. e doar un mod de a te bucura de viata si de cei din jurul tau. asa ca ...pentru un nou inceput, sus paharul in 2009.

categoria si grupul

definirea...asta este ceva care ma enerveaza la culmea si mai inainte de toate este nevoie sa precizez ca acesta nu este un post din categoria "ma enerveaza". e ceva care mai mult ma ingrijoareaza si ceva la care ma gandesc de cand scriam postul trecut. atunci am vazut si mi-a venit ideea de a scrie despre asa ceva. adica nu pot sa inteleg de ce are lumea nevoie sa se defineasca, sa se includa intr-o categorie, sa faca parte din ceva. e un pic aiurea sau cel putin asa vad eu sau asa mi se pare mie. de felul meu eu sunt genul de om care nu prea suporta sa fie inclus intr-o categorie ( si ca o paranteza si ca o "aroganta" vorba lui Gigi Becali, va spun ca pentru mine nu s-a inventat inca o categorie si acum puteti sa radeti si toate cele sau sa lasiti un comment de  gen, "modestia asta" sau "lipsit de modestie"). eu nu cred ca poti fi inclus intr-o categorie. adica poti fi inclus, dar nu vad dupa ce criterii esti trecut in acea categorie. oricum. ma mai gandesc ca de cele mai multe ori oamenilor nu le place sa fie inclusi intr-o categorie, dar primul lucru pe care il fac este sa faca parte dintr-un grup care sa le aduca incadrarea intr-o categorie. e asa sau pe dincolo. ne ferim de ceva ce condamnam si mai ales vorbim de originalitatea ce nu poate fi obtinuta daca esti incadrat intr-un sablon bine-determinat. imi dau seama ca acesta este un rau necesar. incadrarea aceasta ne aduce refugiul si confortul de care avem nevoie, pentru ca nu este vorba doar de protectie, este vorba si de confort, e ceva ce intra la categoria  "sa ai spate". si spatele asta este o incadrare si integrarea intr-un grup. si atunci de unde vine razvratirea asta impotriva grupurilor si a catalogarilor si prejudecatilor, cand noi tocmai asta facem si vad ca ne conformam in aceasta situatie? de ce?

cel mai cel

in viata ne aducem aminte ce este cel mai bun si cel mai rau. doar atat. oare restul este mediocritate sau este un alt pacat de-al noastru, acela de a alege aiurea lucrurile pe care le tinem minte. oricum un lucru este sigur. in viata preferam extremele, nu de alta, dar ele par singurele ce marita amintite dupa atat timp

despre penibil

omului modern ii este frica de penibil mai mult decat orice. ii este frica sa nu se faca de ras, sa nu cumva sa fie asa si pe dincolo. poate cea mai distrugatoare frica a noastra, o frica ce ne face sa ne pierdem creativitatea si originalitatea este frica de penibil.

si daca ne e frica de penibil, de ce este penibilul in jurul noastru?