obiceiuri proaste

stiti cum se face ca obiceiurile bune sunt primele pe care le dam la o parte atunci cand facem o schimbare? eh, daca nu stiti va zic eu asta. asa am facut si eu cand m-am apucat de alte lucruri, printre care facultatea, si am lasat pe locul al doilea sau al 18-lea blogul. o vreme nici macar nu m-am mai gandit ca am asa ceva, dar acum mi-am adus aminte de el. si sunt amintiri care ma leaga de nebunia asta de cuvinte care s-au scris si care au ramas de atata timp aici, uitate in cea mai mare nebunie pe care omul a creat-o, netul. asa ca acum ma reapuc de scris pentru ca imi dau seama ca mi-am pierdut mana. nu e ok sa scrii doar mailuri. mai uiti si nici nu poti sa scrii tot ce faci, dar... aici, pe blog, e altceva. aici poti sa insiri cate vrei si daca cineva nu are chef sa citeasca sau nu ii place sau mai stiu ce si cum, atunci poate imediat sa dea un click si a disparut. a iesit si a lasat in urma aceste cuvinte, multe si intr-un fel, fara rost.

luna mai

luna asta nu am prea mai avut timp sa scriu. daca o sa am putin noroc o sa va si spun de ce, dar pana atunci mai este. mai este mult. acum am ajuns sa ma gandesc din ce in ce mai des la bac. si sincer sa fiu nici nu ma asteptam. deloc. eu am mai mereu o atitudine foarte relaxata cu privire la bac, dar de fiecare data cand imi aduc aminte de acest eveniment din viata mea... nu stiu. ma ia cu usoare calduri:)) nu ca mi-ar fi frica. cand ma apuc sa invat imi dau seama ca stiu si ca ma plictisesc, dar daca nu invat incep sa ma gandesc ca nu stiu nimic si nu fac decat sa stau asa... ca prostul asteptand ceva...
am fost si la bal si nebunia cu balul m-a luat asa pe sus. nu ma asteptam sa ma implic atat de mult. oricum a fost foarte tare si daca fac rost, o sa uploadez si o poza ca nu strica. si asa ma gandeam intr-o zi ca eu nu am pus niciodata poze cu mine pe blog. prea imi pastrez aura astea misterioasa si ceea ce e mai funny e ca nici macar nu am ce sa ascund.
vedem.
m-am lasat de scris cu diacritice. nu sunt pentru mine.

" sa se schimbe primesc, dar sa nu se modifice nimic..."

cand am dat teza la engleza am scris despre viata asta de liceu si profa a inteles ca nu o sa regretam nimic si ca nu a insemnat foarte mult pentru noi. adevarul e ca are dreptate. ca nu o sa ma omor dupa viata din liceu. o sa am o alta viata, in alta parte... oricum. daca stau sa ma gandesc imi dau seama ca eu nu as schimba nimic din cicase experienta asta. nimic. i-as face adaugiri, dar nimic nu as schimba. asa se face ca am ajuns la nonsensul lui Catavencu.

e tot filozofie!*

nu am inteles niciodata de ce lumea de la liceu citeste filozofie. ma indoiesc ca cineva care are 17 ani poate sa inteleaga filozofia cand singurele lecturi pe care le-a avut pana acum au fost Povestea porcului si rezumatul la Cenusareasa. eu sunt de acord cu Maiorescu. forma fara fond e cea mai rea pentru ca nu facem sa avem impresii, iar in cazul de fata impresiile sunt ceva rau.

cei care citesc filozofie au cateva aere si cam multe impresii. peste aere pot trece foarte usor pentru ca de cele mai multe ori oamenii stiu ca eu apelez la ironie pentru a ma face inteles. din punctul meu de vedere adevarurile spuse in gluma sunt cele de substanta. oricum. pot trece peste usoarele aere, dar ce te faci cu impresiile?

impresiile astea dezvaluie omul. e foarte trist ca dupa ce ai citit filozofie ai ramas doar cu impresii si nu cu pareri pentru ca arata cat de precara este cultura individului si il fac ridicol. de aia ma enerveaza pe mine astia care citesc si se regasesc in filozofia nu stiu cui. eu nu citesc pentru ca sunt sigur ca m-ar depasi pentru ca desi am fondul cultural, poate suna a lipsa de modestie, dar am cam citit la viata mea, nu cred ca am experienta care m-ar face sa vad cu ochi limpezi ceea ce citesc, iar sa citesc cuvinte frumoase si idei care mi se par tari si pe care le voi pune la status pe mes... mai bine lipsa!!!

* titlul este luat din romanul lui Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste... Cei care au citit stiu ca articolul se aseamana cu o parte din capitolul la care fac referire

viata virtuala

mereu am zis ca persoanele care stau mult pe net nu au o viata. prejudecata asta a venit din cauza "rapoartelor alarmante" pe care le prezinta astia pe la tv si foarte tarziu mi-am dat seama ca si eu am o viata virtuala la fel cum au cei pe care pana acum i-am considerat lifeless. cand aveam aceasta prejudecata o aveam pentru ca nu ii cunosteam, iar persoanele despre care vorbesc sunt cele normale care in loc sa stea la tv sa se mire de o fufa blonda, intretinuta, prefera sa stea de vorba pe mes sau sa se foloseasca de minunatia aia de facebook. sau sa intre pe alte siteuri unde sa aiba o viata. asa am facut si eu si mi-am dat seama ca am o mie de lucruri pe net. doua bloguri (asta si nu stiu cum am facut unul si pe wordpress, dar mai demult. nu il folosesc, dar imi cam place si poate o sa-l transform intr-un site de recenzii) un profil de facebook, unul de hi5, mi-am facut cont pe skype, pe conquiztador, am cont pe softpedia, mai am si twitter pe care l-am facut din curiozitate, dar nu am cu cine sa vorbesc (am spus mai demult ca este o prostie, si chiar este, dar am incercat sa vad si eu si mi-a placut si poate daca gasesc pe cineva o sa am cu cine popula twitterul). si uite asa am eu o alta identitate pe net. mai bine zis de fiecare data cate o alta identitate. pot zice ca am o viata virtuala aproape la fel de activa precum cea reala, numai ca cea reala e mai satisfacatoare.

nu imi place

daca e vreun cuvant care sa ma enerveze in mod special e maturizare. nu stiu de ce, dar asa ma scoate din sarite. adica stiu de ce ca doar am motive sa nu imi placa. in primul rand nu imi place cum suna. prea aiurea. foarte aiurea. nu pot sa il sufar. in al doilea rand ma enerveaza notiunea. pentru ca eu nu cred neaparat in maturizare cat cred in trecerea timpului si acumularea de experienta ceea ce inseamna maturizare. dar tot ma enerveaza cuvantul. nu stiu. imi dau seama ca nu am motive sa nu imi placa. si totusi nu imi place. deloc. de tot. never.si sa nu se creada ca sunt vreun intarziat din ala care nu stie pe ce pamant traieste. nu. nu sunt. din contra. am o doza mare de.... de ceva care ma face .... neah! nu imi place acum pentru ca incep sa vorbesc despre mine. nici nu stiu despre ce e vorba in postul asta. pun si eu un titlu. asa. sa fie. nu stiu cat de bun este, dar...

urmeaza

e interesant ca de fiecare data cand ma gandesc la ceea ce voi face, la ceea ce voi deveni, intr-un cuvant la viitor nu ma vad acompaniat de foarte multe persoane pe care acum le cunosc. sau care imi sunt in preajma. adica exista, bineinteles, oameni care sa stea langa mine in poza asta pe care o am despre ceea ce voi facem darsunt foarte putine. foarte putine si tocmai pentru ca sunt atat de putine ajung sa ma intreb de ce? si ma enerveaza la culme cand imi pun intrebari pentru ca eu am prostul obicei de a raspunde. si cand imi raspund...uite ca la faze dastea nu vreau sa ajung. ( am ajuns sa scriu asa cum vreau, avangardist, sa nu tin cont de gramatica sau de punctuatie si ortografie). alta e problema. si nu cred ca e problema. e foarte tare pe de o parte, nu de alta, dar imi dau seama ca sunt obisnuit sau ma gandesc sa incep multe lucruri. am capacitatea de a ma adapta la noi inceputuri. asta imi place la mine. astea eu unul din lucrurile care imi plac la mine. ma rog. oricum... e tare, cred eu. si trist. tot eu cred. si tot eu cred ca e contradictoriu. si asta imi place.

obiceiuri proaste

am vazut ca pe langa faptul ca nu prea mai citesc atat de mult cum o faceam inainte am mai luat si alte cateva obiceiuri proaste, lucruri pe care pana acum nu le faceam. in primul rand, scriu foarte rar pe blog. foarte. adica erau vremuri cand scriam atat de multe si zilnic intram sa vad ce am scris si ce au mai scris altii. acum nu mai scriu atat de des. din contra. am ajuns sa cred ca scriu foarte rar, putin diferit de cea mai mare parte a blogului. ma rog, poate am de atat de mult timp blogul incat incerc sa ii fac un redesign. dar daca am de gand sa fac asta de ce nu schimb skinul asta de care m-am plictisit, dar de care imi vine asa de greu sa ma despart. in al doilea rand si apropo de primul rand, am ajuns sa fiu reticent si sa ma simt bine cu prezentul, iar eu nu eram asa de nicio culoare. adica eram usor vizionar si fiecare miscare pe care o faceam, o faceam pentru ca era o consecinta in viitor. acum nu. si sunt nemultumit de asta. si ceea ce este mai aiurea este ca ma plictisesc foarte repede si cu greu reusesc sa gasesc un inlocuitor pentru ceea ce vreau sa schimb sau sa variez. asta e marea mea problema. cea mai mare problema a mea. bine, asta e problema din ultimul timp pentru ca mai mult ca sigur o sa gasesc o alta problema care sa imi placa mai mult decat asta pe care o am acum. si sa va lamuriti. am ajuns sa scriu pe blog despre superficialitati de probleme. sa vezi schimbare si alta nu!

(*-*)

ma uitam la cat de ratata poate sa fie lumea. la tv mai apar handicapate sau handicapati care se lauda cu cine s-au mai combinat. si asa vine gandul meu: oare chiar atat de ratati sunteti ca trebuie sa scrie la gazeta ca voi v-ati combinat sau trebuie sa va duceti la o emisiune de trei lei unde sa va expuneti viata personala despre care tind sa afirm ca e nula? ma gandesc ca nu e nimic mai banal sa te combini cu cineva. nu stiu. prea e ratata lumea asta!

personajele secundare

ma gandeam uneori ce se intampla cu personajele secundare. cele episodice. unde se duc. si de ce se duc. ma gandeam la oamenii de pe strada care nu sunt cunoscuti. tin minte o chestie la care m-am gandit mult timp. cand a murit Laura Stoica, toata lumea s-a gandit la ea. dar ce se intamplase cu cel din masina cealalta, cel care a murit si el? el unde era? era un personaj secundar. asa il numesc eu.

sunt foarte multe persoane care au rolul secundar. dau impresia ca sunt sterse. de fapt, in felul nostru toti suntem stersi. suntem stersi pentru ca suntem oameni, asta este!

si exemple sunt foarte multe. daca luam un roman american, acolo sigur intalnim pe cineva omorat cu sadism ca vorba aia, n-ar mai fi roman american daca nu ar muri cineva, dar atentia noastra nu este indreptata asupra crimei, ci asupra criminalului sau a celui care este platit sa gaseasca criminalul. cam asa stau lucrurile si in viata reala. iar faza nasoala/interesanta/comica/trista/adevarata este ca personajele astea comune, personajele astea secundare pe langa care trecem fara sa ne dam seama, ele fac parte din realitate. Brad Pitt nu este mai real ca tanti Jeni de la paine. 

asa cred eu.

dorinta

ahh! 

as face eu multe lucruri, dar cum n-am timp, nu le mai fac!!!

...critica

nu stiu cum faceam inainte de reuseam sa scriu atat de mult. pe blog adica. reuseam sa scriu atat de mult si sa vorbesc despre atat de multe. bine, acum sunt mai multumit de blog si anume de calitatea acestuia, decat ceea ce scriam inainte, dar parca as vrea sa mai am timp si atat de multe de spus, de scris. de comentat. am ajuns sa nu mai am timp sa mai comentez ceea ce vad. nu stiu de ce ca doar am ramas aceiasi persoana critica.

(plumb. bacovia are dreptate)

e nasol rau. foarte nasol. am impresia ca imi scapa totul de sub control si cum eu sunt un fel de control freak, am nevoie de o asigurare ca totul va fi bine si cand zic bine ma gandesc la ceea ce vreau. ma gandesc ca poate pana la urma mi-a venit si mie randul sa pierd. si ceea ce este mai nasol este ca eu nu prea pierd. si imi scapa multe lucruri de sub control ceea ce ma ingrijoreaza si ma face sa ma panichez. eu nu pot altfel...sau trebuie sa ma adaptez si ma adaptez foarte greu. si e greu, si e nasol. 

(plumb. bacovia are dreptate)

the thin line

e o linie atat de subtire.

si e o linie care desparte toate lucrurile importante. le desparte frumos, le scoate in evidenta si le face ceea ce sunt. face asa pentru ca este ca o linie de contur. si cred ca asta si este. este conturul. adica linia le da contur. si fara linia asta nu poate iesi nimic in evidenta. in ultima vreme am observat ca am inceput sa cam depasesc linia asta. si cred ca fac o mare greseala pentru ca lucrurile isi pierd valoarea si simbolul. si nu stiu cum fac ca am o stare asa de aiurea. e o plictiseala care ma face sa strig. zilnic gasesc ceva care sa imi umple timpul, dar nu gasesc ceva care sa tina mai mult de cateva ore. am zis si undeva mai jos. am nevoie de un proiect. un nou blog? poate. am mai avut, dar nu a fost sa fie. imi dau seama ca am inceput sa am un comportament, cum ar zice unii, de emo. dar este ciudat avand in vedere ca cine ma vede nu isi da seama cat de aiurea sunt. vede ca rad. ca sunt vesel. si asta pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. sa rad si sa fiu vesel. 

necunoscuta

nu stiu cum am reusit, dar in seara asta am atat de multe de spus si atat de multe ganduri ca parca nici cuvintele nu imi sunt de ajuns.

nu poti si totusi poti

nu poti sa schimbi o mentalitate, un om sau un lucru din viata. asta nu ne este dat. niciodata nu am reusit si daca am incercat nu am facut decat sa ne intoarcem in locul din care am plecat. rusinati de un esec. si totusi, aceste lucruri pot fi schimbate. cauta-le simbolul. cauta-le sensul. si atunci cand il gasesti. distruge-l sau schimba-l. fa-l praf si pulbere. si asa se schimba totul si se incepe noul.

proiect.

ma gandesc ca am nevoie de ceva care sa ma pasioneze. azi vorbeam cu niste prieteni si inca o data mi-am dat seama ca eu nu prea am pasiuni. sau hobbyuri sau ceva. nu stiu. imi dau seama ca eu nu gasesc ceva care sa ma entuziasmeze pe termen lung. adica, pe moment este ceva, dar apoi...se pierde. se duce ca un norisor de fum de tigara. norul dispare, dar ramane mirosul, ceea ce este foarte bine pentru ca ma face sa nu uit. (sa nu uit ce?) multe si amestecate. ma gandeam ca poate faptul ca ma voi duce la facultate sau asa sper, sau faptul ca dau Bacul sa ma entuziasmeze. si am fost un pic entuziasmat. si atat. si foarte putin. cred ca am nevoie de un mare proiect care sa ma elibereze de starea asta de totala moleseala. 

important

si pana la urma ce este important? ce? pacea mondiala?  stoparea foametei in lume? sau faptul ca eu vreau un telefon nou? sau ceva cat de cat sau foarte superficial? superficialitatea e rea (desi inainte am scris despre asta si am stabilit ca e de bine, acum am ganduri diferite)? cine stie? si ma gandesc daca sunt atat de multe intrebari ce au ramas fara raspuns, cum se face ca incerc sa gasesc un raspuns la intrebarea asta?

insomnii

am inceput sa am si eu micute insomnii. nu din acealea propriu-zise, dar am ajuns sa ma multumesc cu foarte putin somn, ceea ce ma innebuneste avand in vedere ca eu sunt o persoana care doarme foarte mult si care este de parere ca somnul si cititul sunt activitati ce ne aproprie mai mult de statul de divinitate. concluzie, problema mea e urmatoarea, am ajuns sa dormn foarte putin. cinci ore mai exact. sapte daca sunt foarte norocos, dar cum nu sunt...si nu stiu de ce nu pot sa dorm. asa ca am ajuns sa ma delectez doar cu cititul. si sper ca totul sa treaca foarte repede pentru ca astazi m-am abtinut sa nu motai deloc, sa fiu diseara atat de obosit incat sa nu fiu in stare sa ma tin pe picioare de somn, pe la 22.30. si sper sa reusesc.

nu cred

Poate ca sunt eu nebun, iar asta nu ar trebui sa fie ceva nou pentru multi dintre voi, dar eu inca nu am intalnit aceea persoana despre care sa pot spune ca mi-a schimbat viata. Adica nu am intalnit pe cineva sau ceva care sa produca un efect nemaipomenit asupra mea. Ma uitam ca lumea isi permite sa spuna cu nonsalanta ca MJ le-a schimbat viata prin muzica lui. Adica? Vin eu si intreb. Cum adica? Nu inteleg cum o melodie sau un artist/ muzician iti poate schimba viata. Eu citesc foarte mult si nu am intalnit inca acel roman sau acea carte care sa ma schimbe in asa fel incat sa spun ca aceasta este cartea care mi-a schimbat viata. Nu inca! Sau poate ca nici nu exista asa ceva. Cred ca faza cu schimbatul vietii e ceva iesit din exagerarile pe care le avem mereu. Hiperbolizarea dupa moartea cuiva mi se pare penibila pentru ca adevarata valoare se vede inca din timpul vietii. Spun asta pentru a nu cadea in penibilul romanesc. Am observat ca dupa moartea cuiva acea persoana parca se transforma, parca devine cineva sau ceva (pentru ca de cele mai multe ori devine o institutie persoana decedata) cu mult peste ceea ce este. Eminescu cel mai bun exemplu. El e cel mai cel, the one si the only...deci, o exagerare penibila pornita de la romani. Asa cred ca este si faza cu schimbatul vietii. Nu cred ca ceva sau cineva iti poate schimba viata, chiar atat de profund. Nu cred. Omul nu se poate schimba decat pe sine insusi. Si atat.