superficialitatea nu exista!!!

am observat ca place foarte mult conceptul acesta de superficialitate, de om superficial si ca a devenit o moda sa acuzi lumea de asta. am observat ca este probabil cel mai folosit cuvant al adolescentilor si ca poate rivaliza foarte usor cu multpreacelebrulsifaimosul marfa dar nu despre asta vreau sa vorbesc, vreau sa vorbesc despre superficialitate.

superficialitatea este un defect. pentru unii o calitate, pentru mine, superficialitatea nu exista. eu nu cred ca sunt superficial atunci cand imi fac o parere din prima sau ca imi permit sa pun o eticheta fara sa ma intereseze fondul. eu personal nu cred ca este vorba despre superficialitate, ci despre o atitudine de nepasare sau mai bine zis de un mic si nevinovat dezinteres pentru lucrul sau persoana respectiva. si atat. nu cred ca in persoane diabolice care fac din superficialitate un mod de viata. nu exista. e doar o atitudine cu privire la ceva. punct.

nu cred ca gresesc atunci cand fac asta. e ca si cum mi-as reprosa ca unele lucruri imi plac, iar altele nu, e ca si cum as fi de vina ca nu imi place Rihanna, dar ca sunt innebunt dupa Christina Aguilera. cum imi poate cineva cere sa ascult pana la capat o persoana care ma plictiseste sau care pur si simplu nu imi place? sa o cunosc mai bine? si daca o cunosc mai bine si imi pierd timpul cu ea pentru ca este o banalitate intruchipata. s-a mai intamplat si asa.

multi ar spune ca asa se irosesc marile talente si ca nu ne dam seama de valorile pe care le avem si ca preferam sa fim fraieri si sa mergem pe calea celor frumosi si prosti, a celor care ne plac de la prima vedere. se vorbeste despre un fel de  prostitutie practic. nu sunt nici aici de acord. eu cred ca un om talentat se distinge din mia de ignoranti. orice ar fi, un om care are ceva de spus, care este talentat se vede. si talentul este apreciat cand este gasit, iar de asta nu trebuie sa se indoiasca nimeni.

si atunci de ce este superficialitatea un defect? de ce? eu nu il vad nici defect, nici calitate pentru ca sunt de parere ca exista aceasta superficialitate de care vorbeste toata lumea. nu cred ca exista si mai ales ca unui om ar trebui sa i se spuna si sa fie acuzat ca este superficial. e mod de a fi, o parte a mentalitatii si a lumii in care traim.

bucuria normalitatii

am ajuns sa fim atat de unici, de deosebiti ( stiu ca nu au grad de comparatie, dar cum Eminescu are voie cu sintagma cobori in jos si nu e greseala, ci din contra subliniaza ideea, asa o sa folosesc si eu, sa adancesc ideea) incat cel mai greu lucru zilele astea este sa fim pur si simplu normali. a fost atat de la moda sa fii diferit, sa fii altfel incat am ajuns in prezent sa nu fim in stare sa mai fim normali. iar asta este o trasatura generala a generatiei tinere. ne trezim debusolati si nu stim ce sa facem in situatii pe care in mod normal le-am grestiona cu mare usurinta. acum pare o intraga tragedie, o mare nebunie sa spui un simplu Buna sau Ce faci?.  sau  nu stiu ce. ne-a placut si am vrut sa fim diferiti, sa nu fim cum sunt ceilati si tocmai de aceea am uitat sa fim normali, sa ne comportam ca oameni normali. si daca pana acum ne chinuiam sa fim altfel sa vezi ce tragedie, ce proces complex si nenorocit o sa fie pentru a deveni oameni normali.

exceptiile fac regula, nu o intaresc

asta am descoperit in ultima vreme si sincer sa fiu am fost putin socat. adica preluasem gandirea aia proverbiala exceptia intareste regula si mi-am dat seama brusc si usor dureros de afirmatia din titlu. nu o sa povestesc cum pentru ca nu are rost si nici nu ma cred in stare sa spun ceva personal. mi-am dat seama ca si proverble astea nu sunt decat prejudecati frumos imbracate. suna asa ca din popor si toata lumea se ghideaza dupa acea intelepciune populara, dar nu sunt decat prejudecati. prejudecati. prejudecati. ma gandeam de ce ne luam dupa exceptii si de ce ele fac regula. si am gasit un raspuns. pentru ca exceptiile reprezinta noul, iar noi suntem mai mult decat innebuniti dupa tot ceea ce inseamna nou pentru ca in conceptie universala, noul inseamna progres. si uite asa exceptia devine regula.

2

mereu avem nevoie de doua lucruri. mereu. unul nu este niciodata destul. niciodata. mereu trebuie sa existe doua lucruri sau doua persoane ca totul sa mearga perfect.

doi foarte buni prieteni.

doua telefoane.

doua note.

doua zile.

unu nu mai este destul pentru ca nu a fost niciodata. niciodata. dar ceea ce este paradoxal este ca mereu unul face totul. daca vrei ceva trebuie sa faci singur pentru ca ai nevoie de satisfactia lucrului facut singur.

si sincer sa fiu, eu sunt cam ambitios asa ca am nevoie de trei lucruri. asa. ca asa vreau eu

nu si uneori da

oare exista o versiune mai buna a ceea ce suntem? 

nu si uneori da.

nu stiu

nu stiu ce am. lumea vrea sa ma accepte, dar parca eu nu o vreau. si nici nu sunt rebel sau introvertit sau razvratit impotriva sortii.

frumusetea este doar o notiune a lui IMI PLACE