Nikita la Opera

mondenii - nikita la opera
Asculta mai multe audio Divertisment »

lenea

am o totala si rusinoasa lipsa de chef. dar e ceva asa...total. nu stiu ce am dar nu mai am chef aproape de nimic. nici pentru micile mele mofturi pe care foarte rar mi le refuz. nu am mai facut multe lucruri pe care pana acum le faceam zilnic sau cel putin o data pe saptamana. ma linguseste si sa ma tine in stand by o nenorocita de lene pupincurista. e foarte smechera lenea asta. cu adevarat pupincurista. ma subjuga zilnic si eu, sarman pamantean ma arunc cu ochii inchisi in ghearele ei. lasa ca imi si place pana la  urma ca ma complac in situatia asta ca daca era sa fie ceva asa, foarte grav cred ca faceam pana acum ceva si scapam de ea, dar si mie imi place, desi ma plang de ea. e asa....aiurea. ma enerveaza, dar imi place.

oricum, am observat ca nu mai fac multe lucruri. nu mai citesc cum citeam inainte decat daca dau peste o carte care sa ma fascineze ( si ultima a fost Dracula la care voi face si voi posta cat de curand o recenzie, pentru ca este o carte care mi-a placut cu adevarat si cred ca merita sa ii fac reclama) nu ma mai uit la televizor ( nici nu am la ce, dar trecem peste) nu mai ascult muzica, a ajuns sa ma enerveze cateodata. nu pot sa mai scriu cu muzica si asa mai departe. toate astea din cauza lenei. 

am o lene de ma doare

prostesc de prost...si totusi adevarat!

este atat de tragic ca imi place.

e aiurea ca sunt de acord cu asa ceva. poate este un alt argument prin care mi se arata ca sunt prostesc de prost. atat de prost incat pare deja prostesc. ati inteles voi despre ce este vorba. acum sa revin.

tragicul place.

mereu place si va placea intotdeauna. e ca un fel de placere masochista pe care o avem pentru ca desi negam ne place suferinta. in sinea noastra, ne hranim cu suferinta si nefericire si asta fara sa ne dam seama. este atat de adanc patruns in fiinta noastra acest sentiment incat nici nu mai suntem in stare sa il vedem sau sa ne dam seama ca exista.

recitesc.

mi se pare ca ceea ce am scris este asa....parca al unui om frustrat sau suparat pe viata si pe tot  ce vede in jurul sau. nu este asa. sunt cat se poate de senin si de realist atunci cand spun asta. eu nu am acesta nebunie de a scrie ceea ce simt. nu. la mine este mai rau, eu scriu ceea ce cred, si acum spun cu mana pe inima ca oamenilor le place suferinta. este deja un mod de viata.