doua capitole

I
ma amuza teribil fotbalistii. si eu sunt foarte rau ca rad de saracii oameni care si asa sunt batuti de soarta fix in cap. nu am inteles niciodata cum se face ca atunci cand pierd un meci de fotbal, looserii spun " Ne-am dorit prea mult victoria si poate de aceea..." pai daca ti-ai dorit atat de mult victoria cum se face ca ati pierdut? eu stiu ca atunci cand vrei ceva nu te lasi pana nu il obtii.

II
nu am inteles faza cu soferii care se iau la bataie. adica dupa ce ca stau la stop o mie de ani si imi stric masina iar apoi trebuie sa muncesc de sa imi sara capacele pentru a o reface sa ma mai iau si la bataie? sa plec si cu un ochi vanat ca vorba aia nu e destul ca sunt luat de prost de stat.

lumea care se crede

lumea asta a inceput sa se creada. si ce ma pot enerva astia care se cred si care au impresia ca ar trebui sa se remarce. de ce? de ce trebuie sa va vada lumea? puteti sa stati foarte bine-mersi in mocirla neputintei voastre sociale si intelectuale ( ah!! cat imi place expresia asta. de plumb cum ar zice Bacovia), dar trebuie, TREBUIE, este imperativ necesar pentru voi sa va vada lumea. vai de voi! 

ce ma enerveaza lumea asta care se crede.

ce ma enerveaza lumea asta care ar face orice sa imi sara in ochi. si asta nu doar mie. oricum, atunci cand vor sa iti sara in ochi nu fac decat sa se faca de ras pentru ca nu sunt in stare sa se faca remarcati decat prin penibil. penibil. doar prin penibilul acela care nu e doar penibil, e o culme a umilintei, o umilinta pe care si-o provoaca ca niste prosti singuri. nu stiu cum se face, dar luna asta parca am avut asa un fler pentru astfel de lume. intai astia de proasta factura, apoi astia.

citez BLESTEME!!!

rasul

Oare nu rasul ne ridica la inaltimea zeilor, ca sa putem astfel indura suferintele vietii , toate grozaviile, zadarnicia si chinurile harazite pe pamant? Oare nu rasul ne ajuta sa fim oameni?

Shogun, James Clavell

despre onoare si alti demoni

Am mai spus ca m-am apucat sa citesc Shogun, o carte foarte tare despre interactiunea europenilor de secol 17 cu civilizatia japoneza. O carte foarte interesanta din care mai mult ca sigur voi sublinia mai multe pasaje si din care am inceput deja sa comentez. In roman se spune ceva foarte interesant. Japonezii conteaza foarte mult pe onoare si pe cuvantul dat. Totodata, conteaza foarte mult si pe lupta corp la corp. ( eu ma refer la japonezii din carte ) atunci cand lui Toranaga i se sugereaza sa lupte folosind mijloacele moderne din acea perioada, imediat se vorbeste despre cat de josnic este sa lupti cu pistoale, pusti sau tunuri. Iar un japonez, un mic senior spune ca onoarea evolueaza in functie de vremuri si ca acum incepe sa se redefineasca conceptul. Iar fraza asta mi-a dat foarte mult de gandit. Daca din secolul 17 onoarea se tot redefineste, inseamna ca astazi avem un anumit tip de onoare, numai ca imi dau seama ca la noi, la oamenii asa-zis moderni onoare nu exista. Nu exista deloc. Nici ca termen, nici ca ...nimic. si imi dau seama ca onoarea aproape ca a disparut. Si uite asa am ajuns sa ma gandesc la onoare si cat de putin de deloc exista in viata si educatia noastra. Am descoperit ca suntem invatati sa ne capatuim, mai repede si cat mai mult, decat sa avem grija de onoarea noastra. Cand stau si citesc randurile astea imi dau seama ca spun niste ineptii sau ca oricum ele nu fac parte din viata de zi cu zi si cu lumea actuala. Adica a disparut cu totul, iar marele si nemuritorul zeu, care foarte curand va deveni cel mai mare dintre toti si cred ca il va intrece pana si pe Dumnezeul crestin, banul, a acaparat cu totul viata si lumea. Oare chiar atat de importanti sa fie banii incat sa renuntam la moral? Oare chiar atat de importanta este victoria incat sa ajungem sa facem cele mai injositoare concesii pentru a castiga ceva, orice? Si cam despre asta este vorba in Shogun, cel putin din cate mi-am dat seama pana acum, cand am reusit sa citesc 400 de pagini. Despre onoare si alti demoni ca sa il citez pe GG Marquez. Pentru ca pana la urma cam asta a devenit onoarea. Un demon ce nu ne lasa sa ne capatuim.

detoatedespretoate

Imi doresc si nu imi doresc sa inceapa scoala. Pentru mine a devenit o obinuinta sa ma duc la scoala. E ca un fel de activitate zilnica de care nu cred ca voi reusi sa scap niciodata. Ceea ce este mai interesant este ca nici nu vreau sa scap pentru ca imi place. Adica am impresia ca imi place sau ca este doar un fel de activitate pe care o am zilnic. Placere ( nu neaparat cel mai potrivit termen, dar merge) sau obisnuinta. Cred ca este ceva din amandoua. Oricum. Acum sunt ocupat sa aflu cat mai multe despre Bac ca vad ca astia inca nu s-au hotarat ce si cum si tare as vrea sa am marele noroc sa dau Bacul in formula lui Andronescu, formula ce ma avantajeaza din toate punctele de vedere.

{ am venit de la mare unde a fost foarte tare, desi am cam racit si etc}

{ citesc Stephen King acum si inca ma mai chinui sa revin la Cel mai iubit dintre pamanteni pe care sunt nevoit sa il citesc pentru la scoala}

momentul adevarului

" Asta e tot ce imi rezerva viitoarul? Corpul femeii atunci cand vreau? Ce sa fac cu el, fara celelalte bucurii? Cand stiam ca nici el nu este pefect. La un milion de femei abia e una pe intreg frumoasa. Restul au nevoie de indulgenta, de intelegere. Numai sufletul poate inlocui lipsurile.." ( Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi)

as vrea sa pornesc de la acest citat ce din punctul meu de vedere spune ceea ce se chinuie toata lumea sa inteleaga. lumea, omul, cum este si firesc este atras de frumos. de frumos si punct. nu conteaza ce fel, daca este vorba de un frumos fizic sau unul sufletesc, in orice caz este pur si simplu frumos. dar cum se intampla, perfectiunea nu exista, deci... asadar frumosul fizic e completat pana la perfectiune de frumosul sufletesc. si invers. si atat. si uite ca asa am rezolvat, cel putin din punctul meu de vedere, o problema mai veche.

btw. a must read este romanul de mai sus, o carte cu adevarat inteligenta si plina de invataminte, fara sa dea impresia ca este un ghid sau ceva. e pur si simplu, cea mai reala carte despre dragoste si despre sufletul, psihologia si filozofia umana.

recapitulare evenimente mondene

nu am mai scris demult despre Otv si ma gandeam ca as face bine sa mai recapitulez. nu de alta, dar s-au intamplat cam multe pe la Otv de cand n-am scris. in primul rand, trebuie sa anunt cu durere in suflet ca celebra si faimoasa Magda Ciumac nu a mai aparut pe la niciun post de cand a avut Tolea proasta inspiratie de a se duce la puscarie. inteleg ca trebuie sa stea acasa cu puradelul, dar parca mi-e dor asa un pic de ea, nu de alta, dar fusese o perioada in care nu era zi sa nu aud ceva de ea sau sa nu o vad fie la Tv, fie in ziar. in al doilea rand, un mos tembel a venit sa isi dea cu parerea despre cutremure si despre sfarsitul lumii. asta nu mi-a placut, nu de alta dar eu ma panichez destul de repede asa ca...oricum nu am stat sa ascult ce zicea Bellu.srl, dar e aiurea ca la Tv sa apara astfel de specimene care sa bage spaima in oameni. in al treilea rand, de curand, de vineri daca nu ma insel, a izbucnit un mare scandal intre cea mai sexy aparite tv a deceniului, cantareata pe muzica de note si poeta de literatura, Nikita. scandalul a pornit de la faptul ca mama Nikitei a indraznit sa acuze diva de furt. si dai cu cearta pe la Otv. se anunta prima sinucidere in direct la tv, probabil cel mai mare moment din televiziunea romaneasca. se si spunea ca si-a luat clor ( frumos, nu de alta dar "sa nu iasa cu sange", copyright cristina). era si intrebare Sunteti de acord cu decizia Nikitei de a se sinucide? faza tare era ca 78% erau de acord. :)) lume rea care nu accepta adevaratele talente.  asta e. 

PS: pentru fani, Nikita nu s-a sinucis.

( articolul este un pamflet)

Nikita la Opera

mondenii - nikita la opera
Asculta mai multe audio Divertisment »

Biografia NIKITEI

rautate

mi-am dat seama intr-o zi cat de rai sunt copii si ma intreb cateodata daca si eu am fost atat de rau la viata mea din copilarie. adica si eu am avut acea malitie pe care observ ca o au foarte multi copii inca de pe vremea decand merg in parc? eu cred ca nu, mai ales ca eu mereu am crezut ca sunt un copil aparte in sensul ca eu nu am facut nazbatii la viata mea, adica n-am spart un geam, nu mi-am rupt vreo mana sau mai stiu eu ce..... din punctul asta de vedere cel putin mi-am ratat viata si copilaria, desi stiu ca unii vor spune ca inca mai sunt copil... eu spun ca nu, ca am fost copil si ca acum intru la categoria de tanar adult dupa cum am citit in cartea de biologie, desi nu stiu foarte bine ce inseamna asta. trecem peste aceasta usor penibila meditatie a mea....

vorbeam despre copii si despre cat de rai sunt ei in general. e de ajuns sa te duci o zi in parc si sa observ cat  de aiurea se comporta copii intre ei. nu e vorba ca nu sunt educati sau ca parintii nu au grija de ei sau de felul in care se poarta cu cei din jur. e o chestie care e in ei, un rau pe care cu greu il poti defini. nu e neaparat ceva de rau, dar e ceva acolo.....

eram intr-o zi in parc si am vazut cateva scene. un copil ii lua altuia jucaria, desi el se juca cu altceva, dar facea scandal mai mult de al dracu` cred decat pentru ca voia sa se joace cu chestia aia. nu era  scena din aceea cliseica. ma uitam la copilul ala si vedeam ca o face din rautate, mai ales pentru ca avea vreo 5 ani, adica era mare. 

acolo era rautate?

cand eram mai mici vedeam ca daca se intampla ca cineva sa cada sa fim solidari, sa il ajutam. acum am observat ca cei mai multi dintre copii stau undeva departe si il lasa pe cel aflat in nevoie sa se chinuie, sa planga singur, iar ei rad de lacrimile lui de durere, dar mai mult ca sigur de umilinta. nu stiu de ce dar vad ca cei mici afla foarte devreme ce este umilinta pentru ca au ajuns sa se umileasca de la 5 ani unul pe celalat. probabil le da sentimentul ala de putere pe care vor sa il experimenteze cat mai curand.

dar ce spun eu de cei mici, cand cei mari se comporta aiurea unii cu ceilalti?

ma uitam la generatiile astea care au venit dupa mine in liceu. vedeam ca ei sunt foarte usor de recunoscut in curtea scolii. sunt doua mari grupuri cei cool si cei ratati care sunt intimidati de cei cool ( bine mai sunt si cei care sunt wanna be cool, dar care mai esueaza). nu e vorba de intimidarea aia gen american, cum am vazut in filme, e lipsa aia de intelegere pentru cineva care vrea sa fie normal. acum nu mai e de ajuns sa fi normal, trebuie neaparat sa fi cumva. in zilele noastre e bine sa fi si prost decat normal.... si cu cei normali, foarte putini la numar, ne purtamairea, adica suntem rai...

ieri la mondenii

Regina filmelor porno, Alina Plugaru la OTV

Nikita la ginecolog, gemenele Modorcea,

duet

probabil cel mai mare eveniment din istoria televiziunii din Romania a fost impacarea lui Naomi cu Nikita, cele doua dive fiind certate de mai cateva luni de la bataia pe care Nikita i-a administrat-o lui naomi la DDTV. motivul certei era iubitul nikitei, diva sustinand ca naomi s-a dat la el.

cliseul american

de cele mai multe ori criticam filmele americane cu adolescenti, dar ne uitam mereu la ele. sa intrbi intr-o zi : " Ai vazut filmul X?", "Da, e teen movie.". rar se vor gasi catica care sa spuna ca nu se uita la asa ceva. dar de criticat, le criticam. unele chiar merita sa fie criticate, pentru ca sunt foarte proaste si chiar eu am mai criticat astfel de filme, pentru ca sunt clisee, pentru ca descriu situatii de cele mai multe ori neverosimile.....

si totusi, astazi in timp ce ma uitam la un astfel de cliseu american, cum il numesc de cele mai multe ori, m-a izbit o idee. noi, romanii, nu avem acest cliseu, cliseu al nostru. parca la noi viata la scoala sau viata de adolescent este atat de monotona incat sa nu putem scoate si noi ceva din ea. nu ca acel cliseu american ar fi adevarat sau macar ar avea vreun fundament in realitate, dar macar el exista. noi nu avem asa ceva.

noi avem realitatea comunista sau post-comunista prost reprezentata de filmele din seria LICEENII, inceputa in vremea lui ceausescu si continuata dupa moartea lui. LICEENII e singurul film care sa prezinte viata liceenilor din romania. acela a fost si cel mai interesant, pentru ca pusese bazele genului, dar a fost foarte prost continuat sau mai bine spus nu a fost continuat pentru ca la noi, productia de filme pentru adolescenti e inexistenta. la noi statul da bani pentru productii manelistice, penibile prin continut si prin forma, prin faptul ca incearca sa copieze modelul american. deviez....

dar nu asta e ideea postului, ci noi avem un cliseu al nostru privind viata adolescentilor?

Regele sexului si Paula Seling duet

Mircea Badea si despartirea

mircea badea are cea mai mare dreptate........

aici e faza cu iepurasul....

three gi

am vazut saptamana trecuta una din cele mai interesante faze pe care le-am vazut vreodata; ceva care te marcheaza pe vecie, care te face sa te gandesyi la rolul omului in viata. eram pe strada si doua fufe impopotonate cum au vazut ele ca se poarta ( mai erau si urate pe deasupra ) vorbeau. uneia ii suna telefonul. avea un iPhone 3G. vorbeste ea ce vorbeste. termina si ramane cu telefonul in mana. apoi cealalta ii spune:

- Fata, ti-ai schimbat telefonul?

-Da, zice cealalata. Mi-am luat un iPhone three gi.

:|:|

dap. asa a facut. am ras cu lacrimi apoi. cat de snob sa fii.....sa nu poti tu pronunta cuvintele decat in engleza.