open minded

nu stiu de cand, pentru ca nu am stat sa urmaresc foarte aproape subiectul, romanii au devenit foarte open minded. probabil ca le place la nebunie cum suna pentru ca nu cred ca au habar ce inseamna asta.
cum era si de asteptat lumea, vede conceptul asta drept nonconformism si imi pare rau sa spun, dar nu e deloc asa.
open minded este o persoana care traieste in zilele noastre, nu cineva nonconformist. sunt multi cei care uita anul in care traiesc si se hazardeaza de anumite conceptii foarte vechi, niste prejudecati care nu le fac decat rau. nu spun ca nu sunt bune pentru ca daca o idee a aparut acum o suta de ani si inca se mai pastreaza inseamna ca are ceva aparte care o face sa mai fie inca in vigoare, dar ne cam limiteaza. bineinteles, asta alegem noi. adica daca suntem limitati, de ce si mai ales in ce grad. asta este o persoana open minded. care este in stare sa gandesca si mai ales care stie de ce face anumite lucruri pentru ca are o experienta care o ajuta sa ia decizii.
asta nu nonconformismul nu o cred. mi se pare, cum mi se par si acesti noncoformisti, roade ale unor frustrari persoanale.
din pacare, romanii nu sunt in stare sa faca o astfel de diferentiere si pentru ei toti cei care se opun moralei, bunului simt si isi creeaza o lume sau o dimensiune a lor unde se ghideaza doar dupa reguli proprii sunt open minded. imi pare rau pentru voi. astia sunt mitocanii si cocalarii de pe strada nu oamenii open minded.

funny people

nu stiu daca voua vi se intampla sa ascultati pe cate cineva vorbind si sa va rasara in coltul gurii un zambet ironic. sau nu ironic pentru ca nu este cel mai bun cuvant. doar un zambet fiind amuzati de ceea ce va povestesc? mie mi se mai intampla si sincer sa fiu cred ca pe oamenii astia ii indragesc cel mai mult. nu pentru naivitatea lor cum ar zice unii. ii indragesc pentru ca sunt mai sinceri si pentru ca spun ce au de spus. si ii mai indragesc tocmai pentru ca nu sunt naivi. sunt doar usor originali in comparatie cu ceilalti (grup in care porbabil ca ma gasesc si eu) care nu se deschid chiar asa de usor in fata unora.
de ce?
adica de ce zambesc?
pentru ca nu am cum sa ma abtin. sunt unii care spun niste chestii atat de dragute si de simpatice incat nu ma pot abtine. ceea ce ma deranjeaza in foarte mare masura este ca lumea percepe asta drept aroganta. si nu e sincer sa fiu. eu nu sunt arogant decat cu cei prosti si pe cei pe care ii dispretuiesc, iar daca e sa fiu dispretuitor cu cineva iti dai imediat seama de sentimentele mele. nu sunt un mare magician care sa se ascunda.
oricum. voiam doar sa zic ca oamenii astia (funny people dupa cum le-am spus in titlu) iti fac intr-un fel ziua mai buna. si te binedispun. si ... asta e frumos in ceea ce ii priveste. ca au parte de o mie de SIuri

mai multe, dar in mare despre germana

se zice ca nemultumitului i se ia darul, dar eu sunt vesnic nemultumit asa ca nu inteleg ce ar trebui sa mi se ia. nu de alta, dar cred ca am fost un privilegiat avand in vedere ca mai niciodata nu mi s-a luat nimic. nu spun asta doar asa, sa ma laud. cine citeste randurile astea ar trebui sa vada un strop de recunostinta (cat imi permite inima mea mica si meschina, desigur) pentru ceea ce am.

si sa te tii. sa vedeti de ce am scris un fraza de mai sus.
pentru ca abia astept sa inceapa facultatea.
de ce?
pentru ca desi nu am lasat sa se vada asta in multele postari aproape obsesive despre cat de nasol este la facultate, mie chiar imi place acolo si daca nu era sa scriu ce am scris... adica sa ma plang de unele lucruri, banalitati bineinteles... insemna ca nu eram eu acolo.
sincer, abia astept sa mai facem putina germana. adevarul este ca am cam lancezit zilele astea chiar daca am mai citit cate ceva in germana, dar cu un vocabular atat de restrans ca al meu, ce sa faci? oricum, am constatat cu surprindere ca sunt in stare sa inteleg mult mai multe decat am crezut. tin minte cand ma apucasem sa citesc carti in engleza ca nu eram in stare sa pricep atat de multe lucruri doar din context. asta ma bucura in orice caz pentru ca am investit si am de gand sa mai investesc destul de mult in limba asta care imi place. s-ar putea sa devina o pasiune pentru ca si asa ma plangeam eu ca nu prea am pasiuni. uite ca s-ar putea sa dea norocul peste mine...
am auzit anumite zvonuri.
o sursa credibila ce-i drept, dar pana nu se confirma...
se pare ca in anul al doilea ar fi mai greu la germana. nu stiu. nu pot sa ma pronunt. nu vreau sa ma pronunt mai bine zis asa ca mai bine astept pana la anul si o sa vad atunci. dar deocamdata spun sincer ca imi place. si daca invat, o fac din pasiune mai mult decat din oricare alt motiv.

punct de reper

am nevoie de un punct de reper. si daca il gasesc mai repede este fabulos.
(asta cu fabulosul am luat-o de la o profesoara de-a mea)

Printesa gheturilor de Camilla Lackberg

(Lackberg cu umlaut pe A)

mi-am cumparat si eu cartea Camilei Lackberg pentru ca era oferita la un pret bun de cei de la gazeta sporturilor. cartea face parte dintr-o colectie foarte interesanta numita Seria neagra, o colectie de zece titluri scrise de autori nordici. bineinteles, cartea nu are aceiasi calitate precum cea care se gaseste in librarii de la editura trei. este o calitate mai scazuta, dar nu ma plang pentru ca se incadreaza in limitele decentei.
am mai citit primul volum din trilogia lui Stieg Larsson despre care am spus ca nu m-a prins cum i-a prins pe altii. prin urmare, aveam o oarecare experienta in ceea ce ii priveste pe scriitorii nordici de romane politiste.
Printesa gheturilor, mi-a placut si nu mi-a placut si daca ar fi sa ii dau o nota, atunci cred ca i-as da opt.
plusuri: decorurile si mai ales cultura prezentata care nu se aseamana cu nimic din ceea ce stim, Suedia si umanizarea societatii suedeze pe care noi romanii o privim ca mai mult decat avansata (si este in raport cu noi, dar nu pentru cei care nu muncesc. o las asa pentru ca dau in altele), suedezii sunt si ei oameni, gradarea actiunii si mai ales a fiecarui detaliu pe care il aflam pe parcurs, ideea in sine a romanului.
minusuri: lipsa de actiune in roman care este intr-un fel doar o inlantuire de scene in care anumite personaje vorbesc, stilul scriitoarei foarte influentat si asemanator cu cel al americanilor, finalul ratat (o lipsa atat de mare de actiune si un final atat de... boring) si neverosimilitatea rezolvarii pe care cred ca un american ar fi rezolvat-o mult mai usor si mai ales, cu mult mai mult suspans si mai multa actiune.
romanul in sine este relativ bun, dar nu genial. nu are actiune, lucru pe care eu nu il pot accepta unui roman politist.
8/10

later edit: mi-am adus aminte sa mai reprosez cartii si previzibilitatea. am descoperit aproape imediat cine este criminalul si mai ales am fost mirat ca a fost gasit unul atat de neconvingator.

simtul

am ajuns sa ma gandesc foarte mult la cei din jurul meu si intr-un fel asta nu imi place deloc. de ce? pentru ca ma cenzureaza, iar eu cred ca asta este de rau. mereu am considerat ca ceea ce nu ma lasa liber sa ma exprim, imi dauneaza grav. si asta observ de ceva timp la mine. poate e un soi de maturitate, dar asta nu imi place. poate e un soi de incercare de impacare cu lumea, dar asta este o utopie. poate ca este un soi de calitate pe care nu am cunoscut-o pana acum, dar asta este aproape la ordinea zilei si nu m-ar fi mirat asa de tare. poate e un soi de incapatanare, dar incapatanare fata de ce? si uite asa ma invart intr-un cerc vicios care nu ma lasa sa ma exprim exact asa cum imi doresc.

search

cand cauti nu gasesti niciodata. raspunsuri sau orice. si cand cauti si nu gasesti inseamna ca:
1. nu a venit timpul sa gasesti
2. ca nu exista
restul explicatiilor sunt fantezii ce nu isi au nicio explicatie. sau isi au. ma contrazic. sunt incercari spre un optimism statut si prafuit.

anumite consideratii lipsite de sens pe baza unor ...

nu stiu daca sunt discret sau secretos.
pentru mine, ambele calitati, pentru ca le numesc calitati, nu sunt doua, ci un singura si in acelasi timp o conditie esentiala pentru a fi in stare sa imi intri in gratii. eu cred ca sunt cum am scris mai sus, dar unii ar putea sa ma contrazica. au motiv? poate si daca nu au oricum se gasesc cateva asa, din mers.
de ce am vrut sa scriu despre asta?
pentru ca am impresia ca lumea nu stie sa mai tina un secret. sau macar sa respecte intimitatea cuiva si sa nu divulge un adevar sau o frantura din ceea ce a aflat. e mare pacat si este foarte trist.
nu mi s-a intamplat pana acum ca un cunoscut sau un apropiat sa imi faca asa ceva. probabil ma respecta prea mult si nu vor sa se bage, probabil nu stiu daca ceea ce am spus merita sa fie pasat mai departe, probabil nu am eu indeajuns de multi oameni apropiati care sa ma faca sa spun cate ceva despre mine sau probabil au auzit ca eu ma razbun pe cei care imi insala increderea si nu vor sa riste. in mod clar, unul din motivele de mai sus, ii fac pe cei putini care stiu ceva despre mine sa nu spuna si sa nu ajute la propagarea informatiei. asta imi aduce aminte de vorbele unui profesor care zicea ca in Romania totul circula greu, mai putin informatia.
pornisem de la faza cu discretia si ma gandeam cum se face ca totusi scriu aici pe blog. intr-un fel, spun ceva despre mine si fac unele confidente pentru un public pe care nu il cunosc si nu il pot controla. in mod clar, dezavantaj, dar de fapt, asta e de bine. nu ma stii nu ai cum sa intelegi ce scriu si la cine ma refer, daca ma refer la cineva. si totusi e un mare dezavantaj pe langa beneficiile pe care orice talamb ar fi in stare sa le gaseasca. blogul asta desi e personal intr-un fel e si impersonal. intr-un fel ma detasez de ceea ce am scris aici, nu pentru ca nu ma reprezinta sau mai stiu eu ce, ci pentru ca face parte dintr-un spatiu virtual nesigur si in orice caz, ostil.
ajung din nou la chinuitoarea intrebare: de ce mai scriu? scriu pentru ca sunt discret si secretos si aici sunt in stare sa spun ceva si sa imi pastrez calitatile pe care le-am amintit mai sus. scriu pentru ca imi place si pentru ca este in mod clar, cel mai bun exercitiu de imaginatie si viata. scriu pentru ca imi place si pentru ca asta imi ofera o mica satisfactie in marea de plictiseala.
intr-un fel, scriu pentru ca sunt inchis si tin secrete.

simpla adunare

Oboseala+Stres+Anumite lucruri care ma mira si care intr-un fel nu imi plac= STAREA MEA DE SPIRIT.

cam asa m-as caracteriza. cateva cuvinte simple. intr-un fel o adunare/acumulare de stari pe care abia astept sa ajung sa le dobor si sa merg mai departe pentru ca am nevoie de o schimbare mai mult decat orice. am nevoie pentru ca sunt foarte obosit si cum am tot batut campii cu cateva luni in urma, sunt foarte plictisit si nici nu sunt in stare sa gasesc o explicatie pentru asta. as vrea, dar nu pot si intr-un fel nici nu vreau pentru ca dupa ce as descoperi cauza, ar insemna sa imi gasesc si un tratament si mi-e tare frica pentru ca nu cred ca am leac. nimic nu ma mai multumeste. si nici nu cred ca ceva sau cineva poate sa schimbe asta in curand. sau poate cine stie. macar exista un dram de incertitudine care ma ajuta sa merg inainte.
asa ca cer:
CEVA NOU.
IMPREVIZIBILUL.

600

asta este postul cu numarul sase sute. nu credeam ca o sa ajung la o asemenea performanta. si sa mai fie si primul post din februarie