eu nu stiu sa pun titluri. pe bune. habar nu am. cata lipsa de inspiratie pe mine. nu pot sa cred cateodata cat de aiurea pot fi. citeam cateva posturi si imi dadeam seama ce aiurea sunt titlurile. pe bune, oare ce e in capul meu cand pun un titlu?

elogiu blogului

ma gandeam o data ce as face daca nu as avea un blog. adica...nu ca ar reprezenta jumatate din existenta mea sau mai stiu eu ce, dar e ceva la care sincer tin si care imi place. imi place sa vad cum gandeam inainte. imi place sa vad ce faceam si la ce ma uitam inainte ( eu dese ori scriu despre ceea ce vad sau ceea ce am facut in ziua respectiva). imi place blogul meu, desi uneori ma chinui sa scriu lucruri interesante. sau nu interesante, dar uneori am impresia ca ma axez prea mult pe superficialitate. si ma axez. spun ce a facut Nikita sau X sau Y, persoane cu totul neinteresante, deseuri de toate felurile. trecem peste. ideea e ca as vrea sa scriu si eu ceva profund. nu pot. nu ma caracterizeaza sau ma caracterizeaza, dar nu iese la iveala. trecem peste. oare ce as face daca nu as mai avea puterea de a scrie aici? nu am avut net mult timp, dar parca daca am net nu pot sta fara blog. e ceva ce trebuie sa am, un fel de hi5 la inceput ( si nu e comparatie tocmai buna, dar cred ca e sugestiva avand in vedere ca inainte eram mare fan hi5, iar acum nici nu stiu de ce il mai am). e ceva fantastic sa poti sa scrii ceva, nu conteaza ce si apoi sa vezi si sa vada si altii ce ai scris. e tare. cred ca este un sentiment de mandrie amestecat cu o satisfactie pe care nu as putea sa mi-o explic. nu cred ca as putea sa stau o luna fara sa scriu nimic. ar fi prea dur, prea aiurea si cred ca as muri de dorul blogului, pe care cateodata il desconsider. mi-a spus cineva, care incerca sa isi faca un blog, dar care nu se hotaraste, ca nu poate pentru ca are impresia ca blogl ar fi naspa. si i-am spus ca si eu aveam impresia asta, dar ca mi-am dat seama ca nimeni nu poate scrie la fel si de atunci am inceput sa imi apreciez blogul la adevarata valoare. e ciudat ca am scris atat despre nimic si totusi....cred ca o sa numesc postul asta elogiu blogului . nu stiu de ce, desi nu am senzatia ca as fi scris despre blog, dar sa am un titlu pana la urma. asa. habar nu am ce am scris si de ce. 

de vazut...TRUE BLOOD

de vazut neaparat cel mai nou ( cred!) serial de la HBO, TRUE BLOOD. foarte smecher cu vampiri dar nu gen TWILIGHT. oricum e foarte tare. de vazut. a aparut un singur sezon de 12 episoade. din iunie al doilea, pana atunci enjoy cele 12 episoade.

recapitulare evenimente mondene

nu am mai scris demult despre Otv si ma gandeam ca as face bine sa mai recapitulez. nu de alta, dar s-au intamplat cam multe pe la Otv de cand n-am scris. in primul rand, trebuie sa anunt cu durere in suflet ca celebra si faimoasa Magda Ciumac nu a mai aparut pe la niciun post de cand a avut Tolea proasta inspiratie de a se duce la puscarie. inteleg ca trebuie sa stea acasa cu puradelul, dar parca mi-e dor asa un pic de ea, nu de alta, dar fusese o perioada in care nu era zi sa nu aud ceva de ea sau sa nu o vad fie la Tv, fie in ziar. in al doilea rand, un mos tembel a venit sa isi dea cu parerea despre cutremure si despre sfarsitul lumii. asta nu mi-a placut, nu de alta dar eu ma panichez destul de repede asa ca...oricum nu am stat sa ascult ce zicea Bellu.srl, dar e aiurea ca la Tv sa apara astfel de specimene care sa bage spaima in oameni. in al treilea rand, de curand, de vineri daca nu ma insel, a izbucnit un mare scandal intre cea mai sexy aparite tv a deceniului, cantareata pe muzica de note si poeta de literatura, Nikita. scandalul a pornit de la faptul ca mama Nikitei a indraznit sa acuze diva de furt. si dai cu cearta pe la Otv. se anunta prima sinucidere in direct la tv, probabil cel mai mare moment din televiziunea romaneasca. se si spunea ca si-a luat clor ( frumos, nu de alta dar "sa nu iasa cu sange", copyright cristina). era si intrebare Sunteti de acord cu decizia Nikitei de a se sinucide? faza tare era ca 78% erau de acord. :)) lume rea care nu accepta adevaratele talente.  asta e. 

PS: pentru fani, Nikita nu s-a sinucis.

( articolul este un pamflet)

Nikita la Opera

mondenii - nikita la opera
Asculta mai multe audio Divertisment »

banii si moartea

pe mine ma revolta foarte putine lucruri pentru ca de cele mai multe ori nu imi pasa. cred ca este unul din cele mai mari defecte ale mele. trecem peste ca doar nu vreau sa imi fac autocaraterizare. mi se pare inuman sa mori pentru ca nu ai bani. ma uitam la tv si vedeam campania umanitare da la antena1. nu ma intereseaza de ei. ma gandesc ca oamenii prezentati acolo chiar sunt niste victime ale lumii in care traim. este inuman ca in lumea in care magda ciumac si sexy braileanca ocupa statutul de vedeta, in care pentru o masina de un milion de euro se face lista de asteptare, in care anglena jolie hraneste un intreg continent, ma revolta sa vad ca lumea moare ca nu are bani. am inteles ca nu toata lumea poate avea ce este mai bun, ca nu toata lumea traieste pe picior mare, dar consider ca strictul necesar trebuie sa existe. pentru toata lumea. mancare si asistenta medicala, adica dreptul la viata si la supravietuire. atat. nu cred ca toata lumea are nevoie de un Q7 sau un Lamborghini, dar cred ca toata lumea are dreptul la viata. si nu vad de ce viata ar trebui sa fie conditionata de 100.000 de euro. 

si inca ceva care ma mai revolta si care m-a enervat teribil. Cristi Minculescu ( sau cum il cheama ca nu stiu sigur) a primit bani pentru o operatie in strainatate, bani proveniti din partea statului. adica statul da bani pentru unu care este cunoscut, dar pentru un copil nu are si sta cu lunile pe o lista de asteptare. adica pentru un bosorog cu plete are bani sa-l vindece, desi ala ar fi reusit sa stranga bani cu fanii lui si etc, dar pentru un copil nu poate sau nu are. si cica sa nu te enervezi. si sa ma lasati cu faza ca e artist, mare cantaret. va intreb atunci daca CM este mare cantaret, aia de la opera ce sunt? ce sunt? va spun eu. cantareti sunt cei care canta la Opera, restul intra in marea categorie a celor care au ureche muzicala. sa fim seriosi, cu putin antrenament toata lumea e in stare sa cante. dar sa ajungi sa ridici nu stiu cate octave...mai rar. oricum...ma revolta ca un copil, un om care este la inceputul vietii, trebuie sa moara ca nu are statul bani sau ca ii da..., ma rog. 

sunt sigur ca va veti ofusca ca am indraznit sa ma iau de marele artist, dar eu asa cred si cum spune si un mare om de televiziune. daca nu va place nu cititi.

a. si poate va abtineti de la commenturi de genu..fraiere, prostule, etc. de preferabil eufemisme si daca se poate sa imi si explicati de ce credeti asa.

:)

nu si uneori da

oare exista o versiune mai buna a ceea ce suntem? 

nu si uneori da.

are cineva?

care este faza cu twitter? toata lumea are si peste tot se vorbeste despre situl asta. m-am documentat si am aflat ca este un fel de blog in care articolele au doar 140 de caractere. ok. si? si scrii acolo ce faci si daca ai prieteni ei pot afla in timp real ce faci. ok. si? si daca unii mai au o viata si nu stau toata ziua pe net. eeeee nah. daca... acum. intrebarea mea. are cineva twitter? e marfa? as incerca si eu, dar....

The Lion King - Moartea lui Mufasa ( tragic )

Varsta inocentei de Edith Wharton.

cartea este recompensata cu premiul Pulitzer. dar nu cred ca asta este atat de important. daca ar trebui sa spun ceva despre romanul asta, o singura propozitie, as spune doar ca este un fel de Anna Karenina a americanilor. povestea este simpla. conteasa Ellen Olenska se intoarce in New Yorkul natal (unde a fost crescuta de matusa sa usor excentrica) dupa ce a fugit din Europa, de un sot pe care ea il considera abuziv, contele Olenski. New Yorkul este in plin sezon monden, iar venirea contesei nu face decat sa dea putina savoare. May, verisoara lui Ellen, casatoreste cu un tanar avocat, de familie buna si el, Newland Archer, care fara sa vrea se simte foarte atras de contesa. povestea de dragoste a celor doi este impresionanta, mai ales ca este si foarte bine prezentata, autoarea necanzand deloc intr-un sentimentalism ieftin. 

pe langa povestea de dragoste in sine, cartea face si potretul societatii newyorkeze de la sfarsitul secolului a lnouasprezecelea. barfele si mondenitatile sunt prezente la tot pasul, iar codul bunelor maniere, imbogatit, este si el prezentat. personajele jongleaza intre ceea ce simt si ceea ce se cuvine sa faca. deseori apare si ironia subtila a autoarei cu privire la cutumele americane. lumea aristocratica este lumea in care verbul a se cuveni este cel de-al doilea Dumnezeu.

pentru a se contura si mai bine fresca sociala, autoarea isi poarta personajele pe la diverse receptii si baluri, iar apoi prin casele diferitelor persoane de vita aleasa. Olenska si Newland se intalnesc, deci pe la diverse evenimente mondene, fiind mereu nevoiti sa vorbeasca in spiritului supremului a se cuveni. retinerea personajelor este si ea demna de a fi scoasa in evidenta. observam totusi o societate pregatita pentru capitalismul feroce al secolului urmator. printre familiile cu adevarat de vita nobila se mai strecoara si oamenii cu bani, oameni care si-au cumparat practic locul. fenomenul cumpararii pozitiei va aparea si mai tarziu in SUA. observam o aristocratie pe cale de moarte, tributara unor cutume pe care nu le mai intelege si pe care nu le mai poate accepta, dar pe care se incapataneaza sa le pastreze in virtutea unei traditii ce le lipseste. 

caracterele prezentate sunt foarte vii si mai ales ridica probleme pe care le intalnim si la oamenii zilelor noastre, intrebari pe care nu foarte multi vor sa le raspunda si pe care si mai putini le pot pune si raspunde cu sinceritate. oare este nevoie sa imi controlez spiritul pentru ca asa se cuvine? oare sunt diferit? in ce sens? este nevoie sa arat ca sunt diferit sau libertatea aceasta nu o pot avea? oare faptul ca sunt diferit nu este ostentaiv si lipsit de bun gust, dar si de fundament? personajele, care se cunosc cu adevarat foarte bine si care isi cunosc limitele, desi mature se confrunta cu astfel de probleme din cauza ostentativei dorintei de face parte din ceva si care vor sa isi creeze o traditie.

Varsta inocentei este o carte pentru tineri, o carte pentru cei care daca vor pot intelege lumea in care traiesc, dar si riscurile pe care si le asuma atunci cand hotarasc ca fac parte dintr-o societate sau dintr-un grup, dar si necesitatea de a te regasi intr-un astfel de organism social. frumusetea cartii se manifesta mai ales prin faptul ca ridica probleme pe care le intalnim si astazi si mai ales pentru ca poate forma caractere puternice si vii, daca cititorii receptioneaza mesajul cartii cum trebuie. 

( imaginea prezentata este din filmul cu acelasi nume din 1993)

:)

spiritul romanesc in perioada crizei

am observat ca in ultima vreme am inceput sa preluam foarte multe lucruri de la straini. si nu de la europeni, ci de la americani. adica am inceput sa luam acel spirit superficial si etc. mai nou am observat ca avem si noi ceea ce se numeste paparazzi si mai ales ca avem deja expresia de circ mediatic. dupa sistemul lumea moare, Romania se duce la pomana si traieste bine, pe noi criza nu pare sa ne afecteze. adica daca te uiti la un stand de ziare nu gasesti titlu mare ca nu stiu ce se intampla cu euro sau cu afacerile. neahhh! zilele trecute era Alina Plugaru care nu stiu ce facea ( eh, nu stiu, stiu dar ma abtin), dar bagase in boala barbatii din Bulgaria. apoi mai nu stiu ce facea mihaela radulescu si etc. si mi-a venit in minte Frate, noi am ajuns sa copiem presa de tip tabloid din SUA? am ajuns chiar asa de jos incat lumea sa moara, iar pe noi sa ne intereseze ce fac Paris Hilton si Britney ( bine, in cazul nostru Sexy Braileanca si Magda Ciumac)? se pare ca da, ca ziarele sunt pline de subiecte legate de ele. si sincer nu m-am simtit revoltat. ma gandeam ca macar suntem cu zambetul pe buze, adica macar ne pastram spiritul ala pe care Caragiale l-a descris atat de bine. macar atat. sa fim noi sanatosi si sa ne pastram veselia ca restul trec si vin. si daca trec inseamna ca se pot intampla lucruri grave ca noi tot trecem peste. frumos. asta e un motiv pentru care ma bucur ca sunt roman. pot sa trec peste o mie de necazuri cu zambetul pe buze.

2 songs

Holograf despre care nu trebuie sa mai spun nimic si Kate Voegele o tipa foarte talentata care joaca in One Tree Hill 

Love, sex and magic

Ciara ft. Justin Timberlake - love, sex and magic
Asculta mai multe audio Muzica »

turma

aseara cineva imi zicea ca nu face ceea ce face turma. ok. am inteles ca vrem sa fim originali si mai stiu eu cum, dar imi vine in minte o intrebare. daca turma ia un drum corect, iar tu nu faci decat sa te minti ca esti in stare sa gasesti o cale de a ajunge acolo unde ceilalti ajung cat mai repede? daca tu, dintr-un exces de inteligenta, de o debordanat incredere in sine si in capacitatea ta de a fi special sau divin ( ca sa citez o alta clasica in viata), ratacesti calea? daca te crezi prea mare si tare si atunci ajungi sa devii un ratat? daca? 

eu personal am ajuns la concluzia ca daca urmezi turma nu esti neaparat prost sau mediocru, ci pur si simplu o decizie pe care fiecare om ar trebui sa o ia si apoi, daca chiar este in stare sa faca ceva sa devieze de la calea aceasta, dar sa fie in stare sa revina si mai ales sa recunoasca ca a gresit. eu asa as face. pe bune. nu cred ca este foarte greu sa te lasi dus de valul pe care masele il formeaza, dar daca observi ceva care sa te faca sa te schimbi sa incerci si calea aia, dar precaut pentru ca prundeta este cheia catre marile descoperiri. eu vreau sa ajung sa imi cunosc lungul nasului. si sa imi stiu limitele sau macar sa am decenta de a pune niste limite pe care sa le respect. fiecare om crede ca are dreptate si ca poate mai mult. dreptatea este o curva care trece de la unul la altul si ii ameteste pe fiecare in parte. iar omul este normal sa aiba incredere in sine pentru ca pana la urma, macar atata lucru invatam de la americani:))

revenind. nu este rusinos sa urmezi turma sau trendul. este ceva cat se poate de normal chiar si pentru oamenii cu adevarat inteligenti, pentru ca inteligenta se formeaza pe fundamentul inteligentei native. nu inteleg de ce este atat de dispretuita turma. sau de ce i se spune turma. fie ca vrem sa recunoastem sau nu toti facem parte din turma sau macar dintr-o turma. asa ca ia-ti inima in dinti si recunoaste ca faci parte din turma. sunt curios sa vad cate persoane au curajul sa faca asta.

Amurg adica twilight

am citit si eu twilight. stiu, stiu ca ziceam ca nu o sa o citesc niciodata dar am avut ocazia sa citesc ceva si trebuie sa spun ca este cat de cat acceptabil. am si eu pacatul asta. am citit si ma recunosc vinovat si pentru ca acum vorbesc in cunostinta de cauza ma simt dator sa public un mic articol despre cartea asta.

parerea de ansamblu: acceptabil.

nu pot spune ca mi-a displacut in mod profund. din contra, s-a dovedit a fi chiar foarte buna avand in vedere ca in zilele alea nu aveam ce face. si asa am citit cartea in trei zile. nu e mult pentru mine care am citit HP 5 in doua zile, dar sa nu ma abat de la subiect. din punctil meu de vedere cartea care se citeste usor are un atu. e foarte important ca omul sa fie in stare sa citeasca repede tinand cont ca abia avem timp sa mai respiram. 

primele 60 de pagini sunt catastrofale. jalnice. primul capitol este pur si simplu macelarit, in sensul ca incearca "sa arda" cateva etape care in mod normal ar necesita mai multe capitole ( venirea ei, prima zi la scoala, etc.) ceea ce a dus la ciopartirea de care vorbeam. existau unele paragrafe taiate. adica in unul se vorbeste despre casa ei, in urmatorul alineat despre prima zi de scoala ceea e practic, face ca textului sa ii lipseasca fluenta. dar se rezolva.  de la jumatate deja incepe sa capete fluiditate.

sa nu va luati dupa film. filmul mai mult strica. personajele sunt descrise altfel in carte. imi par mai frumoase fizic cel putin pentru ca spiritual fata, Bella e varza rau. inca ceva care m-a enervat a fost faptul ca povestea este spusa din perspectiva fetei astfel incat sunt constrans parca sa fiu de acord cu toate ineptiile pe care aceasta le debiteaza. si inca ceva. are ceva cu sintagma " his sparkling perfection". nu exista capitol sau daca nu ma insel nu exista cinci pagini din carte care sa nu contina nenorocita asta de expresie.

exista si parti bune. se citeste usor si mai ales e chiar interesanta pe alocuri. cand am termintat primul volum am vrut sa il citesc si pe al doilea, dar nu am facut rost de carte si m-am oprit. acum, dupa ceva timp nu stiu daca as mai citi si volumul doi. cartea nu este neaparat o pierdere de timp, asta daca nu ii vezi partile proaste care sa te enerveze tot timpul. cartea nu e proasta, dar e usor mediocra. din pacate pentru ca daca ar fi fost mai bine scrisa, ar fi iesit ceva mult mai bun pentru ca subiectul este foarte interesant. cel putin pentru idee, autoarea merita felicitari.

inca o chestie pe care vreau sa o lamuresc pentru ca din cauza cartii asteia despre care se spune ca este inspirata de La rascruce de vanturi , romanul lui Emily Bronte este privit cu ochi supiciosi. va spun eu ca  La rascruce... este o carte clasica, in care o poveste de dragoste ajunge o traire tragica, autoare facut dintr-o poveste melodramatica o adevarata traire tragica. talentul lui Bronte nu poate fi egalat de mediocritatea lui Meyer ( daca asa o cheama si nu Mayer). romanul din care este inspirat twilight este considerata cea mai buna carte scrisa vreodata in limba engleza.

concluzie: daca ai timp liber si cum ar spune o clasica in viata,  nu ai o viata ( glumesc!!!, nu sariti pe mine) twilight este una din cartile pe care trebuie neaparat sa le citesti pentru ca este funny si foarte entertaining.

perfectiunea

cautand tot timpul perfectiunea sau macar un substitut sau ceva cat mai aproape de ea, uitam sa ne bucuram de normalitate si de splendida frumusete pe care aceasta o are. perfectiunea o dorim si o adulam si poate doar cateva persoane ajung sa o gaseasca. ma refer generic, la orice tip de perfectiune. nu stiu daca m-as plictisi de perfectiune sau ceva sau daca as fi pe vecie multumit si satisfacut de faptul ca am gasit-o. nu stiu, dar e ceva care ne atrage la ea pentru ca perfectiunea este dorinta perversa, fructul oprit pe care nu apucam niciodata sa il gustam. dar mai exista si normalitatea care este la fel de frumoasa ( sau poate mai frumoasa decat perfectiunea, nu se stie ). in superba normalitate ne inscriem toti. si cat de mult ne place pentru ca exista un balans intre bine si rau si asa putem spune ca normalitatea poate aduce armonia. in perfectiune, ea nu exista, pentru ca nu are intre ce sa existe balans. perfectiunea este o stare, ceva imaterial si ceva care sta. sta pur si simplu. normalitatea evolueaza.

eu ma multumesc si imi doresc normalitatea.

nu stiu

nu stiu ce am. lumea vrea sa ma accepte, dar parca eu nu o vreau. si nici nu sunt rebel sau introvertit sau razvratit impotriva sortii.

frumusetea este doar o notiune a lui IMI PLACE

fara pacaleli!

inainte era o mare sarbatoare pe 1 aprilie. pacaleam pe toata lumea si mai ales aveam grija sa nu fiu pacalit, ca deh...dar trecem peste. oricum, inainte imi pasa destul de mult de aceasta zi, dar am observat ca anul acesta, dar si anul trecut, ziua a trecut fara sa o observ si mai ales fara sa ma bage in seama. am uitat de ea cu desavarsire. si ea m-a uitat pe mine. ne-am ignorat reciproc. nu stiu de ce. intr-un fel imi pare rau, dar pe de alta parte sunt total indiferent. nu imi pasa. ma gandesc ca inaite eram foarte mic si de aceea imi pasa atat de mult. acum sunt pur si simplu nepasator fata de o astfel de zi.

ma gandesc ca e mai bine asa. fara pacaleli. simplu. sa nu ne pacalim, sa mai vorbim si sincer si sa ne mai spunem si adevarul. sa mai trecem si peste. si 

FARA PACALELI!

curaj

eu nu am atat de mult curaj. niciodata nu am avut si nici nu cred ca o sa am vreodata. mai mult ca sigur ca nu si ma voi resemna. e ciudat. privit din afara sunt un curajos, dar in sinea mea am influente ale timiditatii si ale izolarii. mai pe scurt. nu am curaj si totusi nici las nu sunt si nici slab. imi lipseste doar curajul.