altu'

ma apucat asa o curatenie...
    nu stiu cum fac, dar doar in zile ca astea ma apuca si pe mine. imi place ca macar fac ceva sa mai scap de plictiseala asta moleitoare. ar fi foarte tare daca as face un fel de blog doar despre ce fac zilnic. un jurnal asa, nu de alta, dar am observat ca de fiecare data cand ma plictisesc sau ceva ma apuc si scriu pe blog cu un avant iesit din comun. oricum imi place ca fac asa, dar parca nu ar trebuie sa fac din blogul asta ceva atat de personal.
daca o sa dau si celor de la facultate sa citeasca ce am scris si vad si se amuza. nu ca m-ar deranja pentru ca pe mine nu ma deranjeaza cei care nu sunt undeva mai sus decat mine si nu stiu de ce, dar  cred ca la facultate, vor fi     doar oameni care imi vor fi egali.
    cred ca am gandurile astea din cauza ca eu nu am un model. si cred ca e foarte multa lume care nu are un model in zilele noastre. oare? cel putin asa cred eu. asa am crezut mereu. nu stiu daca e adevarat. probabil ca e, doar ca acum nu imi mai aduc aminte ce gandeam cand am ajuns la concluzia asta. poate parea ciudat, dar mi se intampla. ma gandesc la foarte multe lucruri pentru ca eu daca nu am probleme imi fac, iar la fel fac si cand stau. ma gandesc.
asta este un articol incomplet si despre nimic.

promisiune

nimic nu mi se pare mai greu de tinut decat o promisiune. daca spun ceva sau daca imi fac planuri. eu nu pot sa imi fac planuri pentru ca in mare parte nu pot sa ma tin de cuvant si sa le respect. nu am cum si nici nu vreau macar. vreau sa fie asa. simplu. nu stiu de ce, dar am o frica de ceea ce va fi. nu stiu de ce sau de unde, dar e acolo si cum zice Stephen King, sta la panda. si sta. asteptand sa iasa, sa rabufneasca. da. prea multe romane horror nu fac bine. imi influenteaza vocabularul vad. in orice caz. e afara vremea asta care are miros de liceu. ma duce cu gandul acolo, la ceea ce nu va mai fi. e trist. si asta nu pentru ca e toamna.

ne-eu

nu stiu cum se face, dar cred ca am ajuns la o criza de personalitate prin care pana acum nu am mai trecut. nu ca as fi trecut vreodata printr-o criza de personalitate, dar am mai avut cateva ocazii in care mi-am dat seama ca de fapt nu sunt eu. cum? nu stiu. a venit asa din senin.

in primul rand am impresia ca nu imi mai gasesc locul. am impresia ca am prea multe locuri.

in al doilea rand, nu exista nicio provocare. si ma deranjeaza asta din cale afara pentru ca nimic nu este mai mood killer decat lipsa asta de ceva anume. ma deranjeaza la culme existenta nimicului.

in al treilea rand este plictiseala care pare ca a pus stapanire pe mine. nu e vorba ca nu am ce sa fac, e vorba ca exista o repetitie in ceea ce ma priveste si asta ma omora pentru ca nu imi place sa fac acelasi lucru sau variatiuni ale aceluiasi lucru in fiecare zi.

de asta cred eu ca am ajuns un fel de ne-eu. nici nu mai tin minte de cand nu am mai zis ceva care sa ma caracterizeze in proportie de suta la suta cuiva, de cand nu am mai sos eu o maxima a la claudiu, de cand nu am mai facut eu ceva de in ce mod normal faceam doar eu.

am impresia ca m-am schimbat si asta din cauza celor trei motive de mai sus care ma fac sa fiu un fel de ne-eu. si nu stiu de ce, dar imi este un pic frica. sa nu se duca motivele de mai sus si sa raman ca acum. sa fiu asa schimbat.

cat de tare pot sa urasc schimbarea.

reteta

sunt foarte curios daca are cineva o reteta care sa te ajute sa treci peste dezamagire? adica sa faci ceva acolo sa mai treaca. nu ca as muri de atata dezamagire, dar am asa un sentiment ca mai am foarte putin si ma indrept spre asa ceva. e aproape inevitabil, cred eu.

neseptembrie

constat pe zi ce trece ca am din ce in ce mai putine lucruri comune cu cei din jurul meu, iar asta nu din cauza vreunei atitudini sau mai stiu eu ce, ci asa, pur si simplu. e ciudat sa nu mai ai atat de multe lucruri comune cu cei din jurul tau. as cauta sa gasesc o scuza sau macar o explicatie pentru asta. cred ca trebuie spus ca din cauza timpului in care traim. adica din cauza individualitatii promovate peste tot. e foarte simplu. lumea are impresia ca trebuie sa fie cat mai diferita si incearca sa faca asta din rasputeri. si asa se ajunge intr-un punct in care nu mai ai nimic in comun cu cei din jur. sau din ce in ce mai putin. cam asa as explica totul. oricum, urmeaza asa cunosc acum foarte multi oameni, iar asta ma incanta pentru ca nu am mai cunoscut pe cineva de cateva luni bune. si imi plac oamenii astia noi. sunt proaspeti asa... sau proaspete:)). ma rog. ma lupt cu plictiseala asta estivala care se va mai prelungi cu o luna in plus. o sa fie un septembrie urat. foarte urat. aproape un neseptembrie.

(boala) Cronica de Familie

citeam si inca mai citesc (am ajuns la jumatatea primului volum) din Cronica de Familie. romanul imi place pentru ca nu este exagerat din niciun punct de vedere si nici nu se ascunde.

nu este exagerat.
povestea incepe prin 1860 si ceva si prezinta viata unei familii de boieri, Cozianu. toate bune si frumoase. nu este un roman exagerat deoarece prezinta foarte realist cum era viata atunci. adica, pe langa romanismele pe care le vedem si acum in societate, observam si cateva diferente, cele mai multe in ceea ce priveste educatia si mai ales maniera de  a privi viata.

nu se ascunde.
exista o scena din dormitorul personajelor. mi-a placut (nu pentru ca avea legatura cu sexul) pentru ca era foarte naturala si pentru ca nu inchisteaza lumea din acea perioada intr-o aura a pudibonderiei care nu exista, dar despre care credem ca exista. imi pareau foarte deschisi si mai ales foarte naturali, asemanatori noua. bineinteles, exista cateva diferente de abordare si mai ales de comportament, dar schema de baza este aceiasi.

ceea ce m-a marcat asa, profund, a fost faptul ca si atunci romanii erau rai unii cu altii. ca neam avem un comportament foarte tampit unul fata de celalalt. ne place sa ne umilim, ne bucuram cand unul din noi face ceva care il aduce pe marginea disperarii si mai ales ne place suferinta celuilalt fara sa ne dam seama ca suntem un neam crestin in care iubirea fata de aproape trebuie sa existe ca principiu primordial al socitetatii. se pare ca la noi nu e asa si ma gandeam ca in situatia asta e foarte usor de inteles de ce suntem perceputi si tratati uneori ca niste fraieri. pentru ca asa ne vedem si noi. pana nu ne schimbam atitudinea asta... greu. greu, monser, mai trecem peste poleiala in care traim.

si bine zicea Caragiale.
Bravos, natiune, halal sa iti fie!
daca noi nu facem si nu ne asumam raspunderea, atunci cine sa faca? problema si vina pentru starea in care suntem este in exclusivitate a romanilor.

games over

cand eram mai mic ma jucam o gramada la calculator. tin minte ca stateam si cateva ore la un sims, iar cand a aparut sims doi, mai aveam un pic si muream  langa calculator acolo. zile frumoase. nu jucam NFS sau ceva de action pentru ca de cele mai multe ori ma ofticam cand ma omorau sau cand ma intreceau. preferam ceva mai soft asa, sa nu imi creez probleme. in a zecea mi-am pus net si atunci a aparut problema sau mai bine zis ruptura. de atunci nu m-am mai jucat niciun joc, adica sa il termin sau ceva. nu am mai avut rabdare, timp si nici nu am vrut sa las la o parte marea descoperire care era pentru mine internetul. cam asa am abandonat eu jocurile pe calculator. am mai jucat putin conquiztador, dar nu se compara cu un joc din ala in care iti dai sufletul sa castigi. nu am mai jucat asa ceva de ani buni. si nu stiu cum in minte mi-a venit chiar asta. ca nu am mai jucat nimic adica. e trist intr-un fel, dar imi dau seama ca sunt unele lucruri care s-au schimbat la mine si ceea ce ma deranjeaza este ca nu s-au schimbat cele care nu imi placeau si cele care ma lasau indiferent. s-au schimbat astea mai bunicele, cele pe care acum ajung sa le regret, bineinteles, nu in adevaratul sens al cuvantului, ci mai mult asa in gluma, in virtutea a ceva ce a fost acum o mie de ani, dar care mi-a lasat asa un gust placut. ma gandeam sa mai joc ceva, dar acum imi dau seama ca nu am ce pentru ca nu am deloc jocuri si nici nu cred ca as mai fi in stare sa mai gasesc vreun joc care sa ma faca sa explodez de bucurie si care sa ma prinda in ghearele lui.

ce.2

o sa imi mai lipseasca:

• mirosul de scoala
• lipsa orarului si a ordinii in primele zile de scoala. 
• tezele si semestrele.
• oamenii pe care ii cunosteam. acum nu mai stiu pe nimeni, ma duc asa singur.
• curiozitatea de la inceput de an
• 15 septembrie.
• caldura din septembrie.
• lumea din curtea scolii
• lumea vazuta de la etajul doi
• intrazierile de dimineata
• saluturile Scamei :)) (trebuie sa le vedeti sa intelegeti ce vreau sa spun)
• 18 si 19 ani.
• prima banca.
• chiar si aia de germana.
• scaunul meu. jiltul, de fapt :))
• saluturile dese
• cafeaua de la Gogoasa
• apa Cristinei
• rasul de la prima ora
• oboseala
• somnul de dimineata
• sa vad lumea in fiecare dimineata cum face ceea ce stiu eu ca face. micile lor obiceiuri.
• ticurile profilor
• ticurile colegilor/ colegelor

adevarul e ca astea sunt un pic cam sentimentale asa, dar ce sa faci. :)). m-am gandit din nou la scoala si ca nu o sa mai fie anul acesta.

asa...

Dupa cum am spus, m-am apucat de Cronica de Familie a lui Petru Dumitriu. Pare foarte tare, desi nu am citit decat vreo 100 de pagini, dar are ceva in ea care imi place. Aproape ca nu imi vine sa cred ca si la noi exista lume ...speciala, ca aveam si noi aristocratie. Normal ca si aristocratia asta avea o tusa de romanism in ea, dar ce mai conteaza, bine ca eram si noi in randul lumii si oricum nu erau mai parveniti decat parvenitii din zilele noastre. Cartea e foarte interesanta si cred ca o sa o citesc pe toata desi e cam mare. O sa mai scriu despre ea. Se spune ca ar fi un fel de Un veac de singuratate de GGMarquez, dar nu prea pare. poate doar tema familiei.. si timpul.

Weekendul asta m-am gandit sa raman acasa, sa nu ies nicaieri. Mai e pana diseara si sigur apare ceva care sa ma scoata din casa. Cand eram mai mic, aveam cate un weekend in care nu ieseam deloc. Nu ieseam pentru ca voiam sa citesc sau sa mai stau si eu sa ma odihnesc, nu de alta, dar ajunge cat stau prin oras si cat umblu.

Nu prea am mai facut planuri. Nu am mai avut timp. Ma enerveaza cand zic ca nu am mai avut timp pentru ca am timp, dar nu stiu ce fac cu el. Trece asa pe langa mine, iar eu nu fac nimic. Doar citesc. Si dorm. Si cateodata mai ies in oras si stau la o masa cu mai multe persoane vorbind despre anumite lucruri. Si vorbesc. E bine macar ca am cu cine si ce sa vorbesc. In orice caz...

altu'

Am terminat si cu Teodosie, ceea ce ma bucura intr-un fel, dar imi si pare rau pentru ca nu stiu de ce carte sa ma mai apuc. Am mai multe, dar nu prea pot sa ma concentrez asupra lor. D-asta nu imi place mie de nicio culoare weekendul pentru ca nu am chef de nimic. Cand se face vineri, ma ia asa o lipsa de chef cum nu s-a mai vazut si nici nu s-a mai pomenit. Nu as manca, nu as iesi, nu as nimic. As sta asa... nu stiu. Aiurea.

Cred ca ma apuc de Cronica de Familie. M-am gandit eu asa, acum ca asta ar fi cel mai bine sa citesc.

Si tot acum ma gandeam ca nu mai am nicio legatura cu blogul meu. Am impresia ca nu ma mai reprezinta la fel de bine cum o facea inainte. Nu stiu de unde gandul acesta, dar ... am asa senzatia asta. Ca nu mai e asa de eu cum era inainte. Parca avea ceva de spiritul meu. Cred ca e mai curand o nemultumire de moment. Mai mult ca sigur o sa imi revin. Si o sa ma ocup cat mai mult de el. E asa o hotarare de-a mea. Si asta nu e de moment sau la plictiseala.

aniversare

pentru ca postul trecut am scris despre Herta Muller sau mai bine zis am pus un filmulet de pe YouTube in care ea ne arata cum trebuie sa gandeasca si sa se comporte un om civilizat, mi-am dat seama ca se fac in curand, aproape trei ani de cand a disparut Elodia, in mod clar cea mai mare vedeta de televiziune din toate timpurile. mi-am adus aminte acum cateva zile.

abia astept sa vad daca o sa o gaseasca pana la urma. sa vad daca cel mai mare mister al societatii romanesti va fi dezlegat pentru ca in mod clar este cel mai mare si cel mai mediatizat caz de disparitie si nu numai din Romania. daca eram in America, mai mult ca sigur ca se faceau deja cateva filme despre viata si despre disparitia ei.

:))

omul civilizat

am ramas impresionat.
ea vorbeste aici despre civilizatie.
ce inseamna pana la urma omul civilizat!

teodosie si mai multe

m-am apucat de romanul lui Razvan Radulescu, Teodosie cel Mic, un roman foarte dragut pe care nu ma asteptam sa il citesc cu atat de multa placere, mai ales ca eu nu prea citesc romane fantasy pentru ca indraznesc sa spun ca este un roman fantasy dupa umila mea parere. scris foarte bine, foarte atractiv, usor cinematografic ( nu ca Supleantul care pe alocuri era expeditiv ), un stil aparte si foarte usor, dar foarte ... amplu. ma rog. nu mai zic nimic pentru ca nu am invatat inca sa scriu recenzii.

va gandeati ca cineva o sa plateasca pentru ceea ce s-a petrecut la Maternitatea Giulesti? sigur ca vor plati cu o mustrare si vreo cinci la suta taiati din salariu... sa se scada mai mult sau sa faca cineva inchisoare? da' un' te crezi, nene? in Germania?

Glee este genial!
imi place la nebunie si imi mai place si de Dianna Agron care e una din cele mai bune blonde pe care le-am vazut eu ever... si desi zice lumea ca blondele sunt proaste si asa si pe dincolo... tot mai repede intorci capul dupa o blonda decat dupa o bruneta... si totusi o bruneta frumoasa face cat sapte blonde frumoase. ma rog, prea multa teorie, ideea e ca e buna si ca e unul din motivele pentru care ma uit la serial care e foarte tare. superficiala marturisire, dar sa o vedeti pe tipa si o sa va dati seama ca nu sunt neaparat superficial.

cinci

mai sunt cinci saptamani.
ma rog.
anul trecut ma gandeam ca asta e ultimul an si asa mai departe. nu imi parea rau. si acum imi pare un pic, dar doar un pic.
ma cam plictisesc zilele astea. nu stiu de ce. incerc si nu doar incerc, chiar fac foarte multe lucruri care sa imi tina atentia treaza si uite ca pana la urma tot la plictiseala si la oboseala ajung. nu stiu cum se face.
imi dau seama ca am un vocabular minim. sau mai bine zis, doar de cateva expresii si cuvinte.

zilnic

a devenit asa un obicei sa nu treaca o zi fara sa aud fara sa vreau o melodie a lui Lady Gaga. nu e zi de la Dumnezeu fara ea. Alejandro sau Bad Romance, sunt doua imnuri aproape. le stiu mai bine ca pe Desteapta-te romane!

8

s-a facut deja opt august, iar eu parca nu am avut vacanta. deloc. parca nici nu am simtit cum a trecut timpul. mi-am dat seama ca trece timpul asta prea repede si ceea ce e mai rau, trece pe neobservate. astept sa se faca intai octombrie. vorbeam cu Alina si imi povestea cum are de facut nu stiu ce pentru scoala si cum etc. vorbeam de scoala. ma gandeam ca pentru mine, astea nu mai exista. cuvinte ca semestru, teza, ora, etc. gata, dispar, se duc, nu stiu unde. incepe ceva, ok, desi nu imi prea plac schimbarile sunt foarte incantat. e foarte trist, cand te gandesti ca lasi atatea in urma. ma gandeam ca lumea pe care o cunosc acum, ale caror gesturi le cunosteam asa... din reflex si care devenisera rutina, nu mai sunt sau daca sunt, sunt pentru alti care poate le vor descoperi, sau nu. asa se va intampla si cu mine. ma duc undeva unde o sa cunosc oameni noi si care fara sa vreau ma vor modela, in fel si fel de chipuri. o sa imi pierd gesturile si unele obiceiuri care ma reprezentau. nu stiu sigur daca se va intampla asa, dar am un sentiment nu prea bun in ceea ce priveste aceasta poveste. e aproape sigura schimbarea. nu zic in rau sau in bine si imi vine foarte greu pentru ca m-am obisnuit cu mine cel din liceu. si cand te mai gandesti ca as vrea sa plec din tara, as vrea sa invat germana si apoi sa ma duc in Germania sau in Austria si sa stau acolo toata viata. ma incanta ideea asa pentru ca sunt foarte adaptabil, dar am asa... o teama. sa nu ma schimb prea mult. social vorbind. si nu numai.
nici eu nu am inteles sau inteleg de ce am scris acest post.
C>

din ce in ce

se face din ce in ce mai cald. e prea cald. prea cald. am ajuns sa ma topesc, sa nu pot sa mai stau noaptea pe mes, nu de alta, dar carcasa calculatorului meu este de metal, iar cand se incinge este un fel de calorifer. prea multa caldura, mult prea multa. am ajuns sa fiu invidios pe cei din vest unde ploua. am ajuns sa regret frigurile de asta iarna, cand abia puteam sa merg pe strada de frig.

ca un facut, zilele astea a mai fost si explozia aia solara care a bagat lumea in sperieti. am auzit ca e ceva normal si chiar daca nu ar fi ce sa facem? adica se poate face ceva sa nu murim in secunda doi cnad are loc un fenomen natural extrem? si nici nu cred ca se va ajunge foarte curand la asa ceva. nu cred ca vine in 2012. prostii.

trecand peste caldura si peste prostia cronica a unora, ma bucur ca Basescu ne invita sa plecam ca si asa suntem prea multi. adevarul cam asta e. ca prea e mare Romania asta si sunt mult prea multi prosti prin ea. nu de alta, dar daca nu ar fi prostii care pentru o galeata si o cutie de chibrituri sa fii votat cu astia care ne conduc...

n-am de gand sa ma plang. sunt prostii nostri si trebuie sa ii acceptam. faza nasoala e ca si francezii s-au saturat de tigani si o sa ii trimita in Romania. inapoi. de parca nu am avea sa dam pe afara. ma rog. poate avem noroc si ii luam in seama sfatul lui Base si plecam. ca uite EBA. ce bine ii e. a plecat pe la ... pe unde e ea dusa si ne-a scapat de fata si de inteligenta ei...

maine, poimaine mutam Romania in vest :)) ca daca avem ceva noi romanii, atunci putere de colonizare e aia. nu cred ca e loc pe glob unde sa nu fie un roman. tara adica. pana si in Australia suntem. poate am scapat insulele, dar in rest... peste tot suntem.

peste ani

Ma gandeam sau mai bine zis ma gandesc pentru ca deja gandurile astea sunt vechi, le am de cateva luni, la ce va fi viata mea peste cativa ani. Mai exact trei pentru ca atunci se termina facultatea. Normal, eu vreau sa plec undeva in strainatate si o sa imi dau tot interesul in acest sens, dar nu la viitorul asta asa-zis profesional mai gandeam. Ma gandeam ca lumea se asteapta ca in zece ani eu sa am un copil. Oare? Adica cine ma cunoaste stie ca de felul meu sunt destul de responsabil, dar parca nici chiar atat de responsabil nu vreau sa fiu. Si daca o sa am un copil trebuie sa fiu insurat. Si ma gandeam la asta. Eu sunt cam speriat asa de perspectiva asta. Intr-un fel, si paradoxal, eu sunt foarte nesigur cateodata de mine, dar cred ca in momentul in care trebuie sa ma decid cu cine ma insor...

Nici nu stiu de ce scriu asta si de ce am ajuns la un subiect atat de sensibil pana la urma.:)). Sincer sa fiu, astea sunt mai mult parerile celor din jurul meu si eu nu fac decat sa ma gandes acum in scris ce as face. Nu cred ca in postul asta voi fi prea in stare sa imi concentrez ideile, dar ma rog.

Asa.

Cum sa ma insor? Cu nunta normal, ca doar asta vrea lumea de la mine, nunta mare la care toata lumea sa imi zica Cand dansam si la botez? Ok. Lasand la o parte asta, faza e ca nu stiu sigur nimic. Ca nu am planuri atat de avansate. Adica eu doar astept sa vina octombrie sa ma duc si eu pe la facultate sa vad cu e si apoi sa incerc sa am si eu o viata pe acolo, ceea ce din punctul meu de vedere nu va fi cine stie ce greu pentru ca cine ma cunoaste, stie ca asta e cel mai usor.

Cum sa imi fac eu planuri pentru un timp atat de ... incert ? nici nu vreau sa ma gandesc si nici nu o sa ma mai gandesc pentru ca nu pot. Si nu vreau. Sa ma lase lumea asta. Nu imi zice chiar in fata, dar parca vad in felul lor de a fi ca isi doresc sa ma vada cu o viata normala. Iar pe mine normalitatea asta a lor nu ma prea atrage.

n-am de gand sa mai citesc ce am scris. Nu. Las asa. Public, dar habar nu am ce public. Si cica sa ma mai gandesc eu in viitor ! peste zece ani !

adevarul e ca nu le poti avea pe toate, dar ce te faci cu ambitiosul de mine?