2 ani!

Blogul asta are doi ani!
LA MULTI ANI!

( bine, era tare daca imi aduceam aminte pe 22 martie, dar...) 

despre hi5, tehnologie si false nevoi

ma gandeam eu ca de cand am facebook am asa un gand sa sterg hi5ul. si l-as sterge, dar parca nu ma lasa inima. e ceva acolo care ma face sa las pozele alea acolo. pe de o parte sunt atat de multi cocalari pe hi5 incat prefer facebookul despre care pot spune ca e cea mai civilizata retea de socializare. oricum. ideea e ca imi vine greu sa las poze cu mine pe hi5, dar pentru ca nu stiu cum am reusit sa faca sa nu se mai poata lua pozele, am ramas asa in aer. e nasol oricum sa ai o pagina de net pe care sa nu o poti suferi, dar pe care nu o poti sterge. ma gandeam asa... cateodata am asemenea ganduri si cu blogul. am o nebunie de moment care imi spune ca ar trebui sa il sterg, dar apoi imi dau seama ce stupiditate pot spune. pai eu nu as mai fi eu pe net daca nu as avea blogul asta. e ciudat cat de mult ne leaga tehnologia asta. credem ca suntem stapani pe noi si ca nu ne poate dobori, ca nu o sa ajungem sclavii ei. nah! cum sa intru eu pe net fara sa dau o raita si pe blog. si cum sa nu am profil pe vreun site de socializare. dar asta este un singur exemplu. ganditi-va cat de pustie ar fi viata fara telefon? nici nu se mai spune telefon mobil pentru ca toata lumea are telefon mobil. telefonul fix e exponat si sa fim seriosi total nefolositor. poate ca era ceva pe vremea lui Ceausescu cand un telefon era ceva de vis, semn al distinctiei. oricum. viata fara telefon este ceva .... nici sa nu ne mai gandim. lumea nu poate iesi din casa fara sa ia telefonul. primul meu gand este sa vad daca am luat cu mine telefonul nu daca am inchis usa la casa. oamenii sunt fiinte tare ciudate. sunt atat de patimasi si atat de usor isi fac obiceiuri pe care apoi le considera indispensabile si nu le mai pot lasa. e comic. pe bune, chiar e comic mecanismul asta de a ne crea false nevoi.

daca nu aici atunci unde?

din punctul meu de vedere nu exista alt oras in afara de Bucuresti. asa prafuit cum e. adica daca plec si respir aer curat am impresia ca e sfarsitul lumii si ca voi muri, ca ma sufoc, ca nu as putea respira alt aer decat cel poluat. nu sunt obisnuit si nici nu pot. ma enerveaza linistea asta iesita din comun pe care o intalnesti atat de des in orasele din Romania. pentru ca daca nu e aglomeratie nu este nimic frumos si pentru ca daca nu e zgomotul ala am impresia ca sunt surd. pentru ca daca ploua si nu e noroi mi se pare aiurea. nu stiu altii cum supravietuiesc. eu nu as putea. si nu pot. cand plec la Buzau e urat rau de tot. e asa anost orasul. adica, nu ca as fi mare fan, din contra, cum sa ai un singur mall sau sa apara filmul cu intarziere? cum sa ai statii locale de televiziune si sa ai stiri separate de parca tu nu ai face parte din lume? adica. bine, lumea va comenta si asta nu ma deranjeaza, dar asa e Bucurestiul. plin de defecte si enervant, dar asta il face atat de atragator.

50 de motive pentru care era mai bine acum 10 ani

era mai bine pentru ca:

1. ascultai muzica romaneasca in romana
2. nu era Gigi Becali
3. nu ma stresa EBA cu prezenta ei inutila omenirii
4. in ziare citeai si altceva in afara de ceea ce a facut nu stiu ce fufa de Dorobanti.
5. nu existau bombe sexy
6. lucrurile erau foarte simple
7. nu vorbeam zilnic 3 ore la telefon
8. inghetata era 900 de lei
9. Teo era mare vedeta
10. lucrurile importante nu se spuneau pe messenger
11. hi5 si facebook erau in stadiul de proiect
12. toata lumea era innebunita de venirea lui 2000
13. manelele nu era ca astazi si nu se auzeau la fiecare colt
14. eram la scoala generala
15. mestecam guma Turbo
16. vafa era cea mai buna inghetata
17. ma ofticam daca luam un 7
18. ma puteam uita la stirile din sport
19. mai existau si alte sporturi in afara fotbalului
20. eram mai mic si nestiutor
21. 3SE cantau Amintirile
22. nu eram innebunit de literatura de consum
23. nu ma prefaceam asa des ca acum
24. faceam sport
25. nu ma plictiseam la scoala
26. nu conta ce haine porti
27. ma dadeam in leagan
28. Andreea Marin era la Surprize Surprize
29. nu ma uitam atat de mult la filme
30. ma interesa scoala mai mult
31. radeam mai des
32. eram mai usor de impresionat
33. ma bucuram mai mult
34. aveam alte probleme
35. bicicleta era tare :X
36. citeam carti cu actiune fara sa imi dau seama ca nu au valoare iterara
37. aveam mai mult par
38. ma duceam la tara si era superb
39. nu faceam atatea mofturi la mancare
40. aveam foarte mult par
41. nu eram interesat decat de joaca
42. la scoala imi placea mai mult
43. toata lumea asculta muzica romaneasca in romana si nu se rusina
44. Andre erau la moda
45. nu existau telefoane mobile care sa ne acapareze
46. nu era la moda pacatosul sms
47. pentru ca spuneam mesaj nu sms
48. nu stateam prea mult pe mes
49. ascultam cateo manea si nu ma judeca nimeni
50. ERA MAI SIMPLU si mai frumos din toate punctele de vedere.

istoria scolii (partea a doua)

si m-a mutat diriga langa Aurelia. era cam nasol asa in prima banca. aveam cu cine sa vorbesc pentru ca in spate stateau Miki si Maria, dar era aiurea. Aurelia nu pera vorbea cu mine si din cate am inteles eu de la ea nici nu prea avea o parere prea buna despre mine. nu ca ar fi contat avand in vedere ca nu eram decat colegi de banca si nici atat. doar stateam la ore in aceiasi banca. si s-au cam stricat lucurile. nu prea mai puteam sa comentez ca ma vedeau sau auzeau toti profii. dar era binisor pentru ca se putea copia foarte usor si se puteau si inca se pot da sms foarte usor. la faza asta nu am ce sa comentez. oricum. am avut note mari si mergea destul de bine. apoi a venit in clasa o tipa noua, iar asta se intampla anul asta, care s-a imprietenit foarte repede cu Aurelia si curand s-a mutat cu ea. eu am ramas singur si parasit in prima banca, dar foarte repede a venit Maria din spate. si a fost iarasi frumos ca vorbeam o gramada, iar Marica ne zicea Brangelina. :)). glume de-ale lui Marica, radem un pic asa ca vorba aia e prof si are catalogul. cu timpul n-am mai vorbit asa  de mult cu Maria, ea nu a mai adus sendvisuri, eu nu am mai adus apa, Crisa se facuse soft, si nu am mai iesit toti la incubator. si uite asa m-am mutat eu cu Cristina.

si acum stau cu Cristina. e foarte tare ca vorbim mereu si ca de obicei avem ce vorbi. avem foarte multe lucruri sa ne povestim desi vorbim si la telefon, si pe mes si etc. pe Cristina o acuza Marica ca a stricat Brangelian, Maria s-a mutat in alta banca, dar nu e adevarat.

nu stiu daca s-a vazut foarte bine din ceea ce am scris eu aici ca fiecare loc in care am stat a fost important pentru ca fire usor socialibila si foarte dezinvolta nu m-am putut abtine sa nu leg micute conversatii cu cei din jurul meu. mereu a fost asa. e foarte interesant cum Balzac avea dreptate. mediul social face omul. si omul face mediul.

( to be continued cu alte povestiri de pe la scoala)

posibilitatea de a gresi

...pentru ca pana la urma greseala ramane ceva rau, nu-i asa? adica ar trebui sa invatam din greselile noastre, nu? dar atunci ar insemna ca greselile sunt bune, dar eu cred ca greseala ramane rea. asa suntem invatati de mici cand dam lucrari si facem greseli luam note mici. cand gresim suntem pedepsiti, chiar si adulti fiind, cand facem pacate, gresum si vom fi pedepsiti. si asa am ajuns eu sa cred ca greseala este, in general, de rau. si este de rau. si poate fi de foarte rau daca nu primim o a doua sansa. sunt rau la faza asta. eu nu prea cred in a doua sansa. situatiile in care cineva merita o a doua sansa sunt cu steluta. adica exceptii. si aici vine problema mea, daca exista posibilitatea de gresi. si cand gresim cerem iertare. si uneori asta nu este de ajuns pentru ca desi ai primit iertarea, in mintea ta si in constiinta ta sau in viata ta, tot ramane senzatia greselii. pentru ca daca ai fost iertat, nu conteaza sau poate conteaza pentru eliberarea ta spirituala. sau pentru a face bine persoanei care te iarta. dar in mintea ta, urma a ceea ce a fost va ramane mereu. si de aia ne inspaimanta atat de rau greseala. si de aia ma inspaimanta atat de rau greseala, dar imi dau seama ca eu pot sa fac ceva sa opresc sentimentul de vina. sa trec peste. este atat de ciudat cum o idee pentru un post poate veni asa din zbor fara sa aiba nimic cu viata mea de toate zilele. pana la urma pare si este cam simpla teorie, dar imi place atat de mult incat ajung sa il fac principiu. pentru ca posibilitatea de a gresi, este ca ciocolata calda. black cioco. dulce amaruie, esec si voluptate, esec si placere,

extrema nemultumirii

sunt extrem de numultumit de mine in ultima vreme. chiar foarte nemultumit. am o mie de motive si ceea ce este mai rau este ca sunt nemultumit de ceea ce fac. faza nasoala este ca are legatura cu mine. asta este.

pana la urma e certitudine.

am 19 ani si nu stiu cum se face dar am impresia ca pe mine nimic nu ma poate darama. si cand spun nimic, ma gandesc si stiu sigur ca nimic. am un sistem imunitar super bun. oameni, lucruri, zile. e ceva care ma cam sperie, dar atat. am impresia pana si in cele mai proaste zile ale mele ca pot face orice. si chiar pot face orice si chiar fac orice. am capacitatea asta de ma ridica in picioare si de a simula. ma simt bine, nu-i nimic. ha. ha. funny. nu stiu cum am facut. am capacitatea asta si ma admir. imi place. e unul din putinele lucruri pe care le apreciez la mine. spuneam undeva mai jos ca eu cand n-am probleme imi fac. asa si acum. eu cand am parte de rau, imi fac bine. sunt cameleonic la faza asta. si ma bucur. si e si plicticos intr-o oarecare masura. nimic sa nu ma mai surprinda... adica ma mai surprinde cate ceva, dar nu asa... iesit din comun de tare. nimic. pare boring si chiar e... si daca e ceva. ca nu e. imi da asa sentimentul ala ca fac premonitii. e tare. cum spuneam cuiva. orice cunosc depinde de mine. e asa simplu. poate de aia am eu asa noroc. ma deranjeaza ca la inceput am pus ca am impresia. oare de ce? pana la urma e certitudine.

istoria scolii (partea intai)

cum se apropie sfarsitul liceului am inceput sa ma gandesc la trecut. am inceput sa fac cateva radiografii ale existentei mele la liceu. am inceput sa ma intorc in timp sa revad lucruri si oameni de care acum pare ca nu ma mai leaga nimic. e teribil de trist si de urat, dar asta este si eu nu am cum sa mai indrept lucrurile. e interesant cum se face ca la un moment dat, m-am inteles si am fost destul de apropiat cu aproape o treime din clasa. pana la urma din toti a ramas Cristina. mai sunt si ceilalti, dar ea iese in evidenta. oricum. am inceput sa ma gandesc la ceea ce a fost. si mi-am adus aminte cateva lucruri interesante, toate legate de felul in care am stat in banca si cu cine.
asadar...

prima data am stat in banca cu Frazetty. era banca in care el sta si acum. nu am fost niciodata cei mai buni prieteni, dar niciodata nu ne-am certat si ne-am inteles mereu bine. in spate stateau Andreea si Irina. pana la jumatatea semestrului nu am stiut cine e cine. ziceam asa la nimenireala. cu Andreea vorbeam foarte mult. eram amandoi foarte vorbareti si cam tocilari :)). oricum  aveam concurenta. pe randul de la geam cu ochelari si uniforma (doar in primele zile) stateau Maria si Anne. ma intelegeam foarte bine cu Andreea si foarte multa lume a zis ca suntem impreuna. cu Irina a fost un pic mai greu pentru ca ea nu vorbea. si nici Fraz. si foarte multa vreme a fost asa. in fata statea Cami. si Ioana statea cu ea parca. numai tin minte. cu ele nu am fost niciodata friends. din cand in cand, mai venea Anca, o tipa plina de viata, lipsita de umorul negru si sarcasmul care o caracterizeaza acum.  nu stiu ce spunea dar era atat de funny cateodata. si era frumos acolo in spate. foarte frumos. o data la primul test la fizica si nu stiam ca se poate copia ma chinuiam, plin de jena si panicat, sa copiez cu Andreea o formula. n-am fost in stare. am luat amandoi sapte. si am inceput sa cunosc lumea din clasa. pe Meri care tin minte ca a venit la mine si am inceput sa vorbim la misto. eu eram Mos Craciun si ea nu stiu ce se voia. apoi am vorbit cu Kitti. si de pe randul din mijloc era Ana. arata bine, era buna rau. vorbeam cu ea des si era cam sensibila. dar era ok. cred ca in primul semestru m-am inteles cu toata lumea. erau totusi si persoane cu care nu am vorbit. cu Maria, Anne si Crisa. Crisa avea grija sa te tina la distanta si tin minte ca nici nu prea venea pe la scoala. nu stiu cu cine era ea prietena, dar stiu ca enerva pe toata lumea. si chiar pe mine si atunci am catalogat-o eu jigodie ordinara. a venit a zecea si in clasa asta Costin a devenit Frazetty si Andreea s-a mutat pe randul de la geam. in locul ei a venit Kitti care era cam ca acum, dar eu nu eram prea obisnuit cu ea. a fost bine si a fost frumos si a fost tare, dar treptat, treptat am trecut pe randul de la geam.

pe randul de la geam am stat in spatele clasei. in ultima banca. cu timpul m-am mutat cu Anne care s-a dovedit a fi foarte de gasca. cu timpul am inceput sa schimb cuvinte si cu Maria si cu Crisa, dar ea e alta poveste. nu cred ca putea sa ma sufere. intre timp se formase un noi grup. Cristina, Anca, Andreea si Amalia...aaa. pe Amalia o stiam mai demult. de la scoala. si apoi cand grupul lor s-a destramat eu am ajuns foarte bun prieten cu Cristina si de atunci suntem la fel. Andreea a venit in banca in fata mea, langa crisa. in spatele ei eram eu si Anne apoi in spatele nostru Maria si Meri. si atunci a inceput petrecerea. si ce bine ne-am mai distrat. ne duceam cu totii la incubator sau langa scoala si stateam toti cu cei care fumau. ma rog. a fost foarte tare si ne-am distrat de minune. am inceput sa vorbesc cu Crisa si mi-am dat seama ca nu e chiar asa de rea. si am schimbat eticheta, fara jigodie ordinara :)). multe amintiri. cantam cu Andreea Stars are blind si radeam o gramada. in perioada aia am inceput sa vorbesc, mergeam acasa cu ele, cu Vio si Mada care ma enervau groaznic inainte sa le cunosc. la fel. mergeam zilnic acasa si radeam o gramada. intre timp la noi in clasa venise Mirela cu care am vorbit foarte tarziu.  in a unspea Anne care si-a dat seama ca nu e prea mare scofala daca sta in spate cu noi, ca nu prea mai invata, desi culmea aveam cele mai mari note, a plecat in prima banca cu Issa, pe care o categorisisem repede ca tocilara. statea mereu in banca si invata. apoi s-a schimbat. si langa mine a venit Maria. si atunci a inceput adevarata distractie. aproape ca o innebunisem pe aia de stiinte, iar Marica cred ca nu ne mai suporta prea mult. sigur. eram eu, andreea, maria si crisa. pana ne-a separat diriga. eu am trecut din ultima banca in prima. langa Aurelia. to be continued...

(sfarsitul partii intai)

crazy plate lady

supleantul

am terminat de citit Supleantul de Petru Popescu, carte pe care am cumparat-o de la targul acela de carte de la Sala Dalles (cred ca asa se scrie) un targ in adevaratul sens al cuvantului pentru ca am gasit carti foarte ieftine. ok. revenind la carte. am cumparat-o si am vrut sa o citesc si pentru ca diriga ne-a zis ca e foarte interesanta. bine, a laudat cartea mai mult, dar eu as numi-o doar interesanta.

cand m-am apucat sa citesc mi-am dat seama ca nu stiu daca citesc un roman de fictiune sau daca sunt memorii. e o combinatie, foarte interesanta si foarte reusita, de fictiune si nonfictiune, un amalgam  de personaje foarte bine creionate. eu am citit cartea pentru ca am fost si trebuie sa spun ca sunt foarte interesant de perioada comunista. ea s-a sfarsit cu putin inainte sa ma nasc eu, dar pare asa, din alta vreme.

vedem in roman o lume aparte. daca de cele mai multe ori lumea spune ca erau aproape torturati de comunisti, am vazut acolo o lume cu lipsuri de cele mai multe ori materiale, dar si intelectuale cum este cazul sotilor Ceausescu, dar am vazut ca oamenii supravietuiam si carpeau acea existenta. am vazut ca profitau de fiecare amanunt si mai mult, am vazut ca frustrare exista, dar viata mergea inainte si ca un omagiu adus vietii se faceau improvizatii. oamenii aceia stiau sa traiasca si au trait. eu am avut impresia ca in perioada comunista nu faceau decat sa lase timpul sa treaca pe langa ei. si a fost superb sa vad ca si atunci romanul, tot roman era.

trecand la EL si EA, trebuie sa spun ca sunt creioanti foarte bine si realistic, desi se cam insista pe lipsa lor de bun simt, dar si de cultura. sunt personaje comice in roman, sunt oameni de la tara ajunsi la oras. e o incantare sa citesti paginile in care apar ei. sa o vezi pe ea cum vrea sa interzica filmele cu poc poc si pe el care o atentioneaza cu privire la existenta unor microfoane in niste papagali. e trist. e tragi-comic mai bine zis.

si apoi Zoe. despre ea scriitorul zice

In fine, eroinei cartii, sumbra printesa Diana a comunismului, ii multumesc postum, cu adanca gratitudine. Supleantul este o carte pe care ar fi citit-o zambind.

eu cred ca nu ar fi citit-o zambind. cred ca ar fi suferit pentru ca daca iubirea ei pentru el, era la fel de mare ca in roman, fuga lui a distrus-o. nu cred ca ar fi citit-o zambind pentru ca Zoe a fost o victima. a trait sa isi vada parintii executati, apoi sa ii vada terfeliti. ea nu a inteles in mod sigur prin ceea ce a trecut tara. si daca a inteles, nu a vrut sa inteleaga. dragostea pentru parinti ar fi fost mai mare decat cea pentru tara. zbuciumul ei e singular in cultura romana.

e aiurea de frumos afara

e aiurea de frumos afara. e atat de mult soare si se apropie si nenorocirea asta de bac. nu e vorba ca trebuie sa dau bacul, ca asta mi se pare normal si mai ales abia astept sa merg mai departe. sper. oricum. ma enerveaza ca e vara si afara o sa fie foarte cald si foarte frumos, iar eu voi fi nevoit sa invat ceea ce nu ma incanta deloc. dar deloc. am mai scris ca am prostul obicei de a nu mai putea invata. asa mi se intampla. am ajuns sa nu pot invata. m-am dezobisnuit. si e asa de greu sa invat acum. atat de greu. e aiurea de frumos afara:(

sunt obosit si ma simt extraordinar de prost. zielele astea au fost zile de chin.

din nou

zilele astea am avut probleme. bineinteles in virtutea sloganului eu cand n-am probleme imi fac am avut cateva impresii si pareri asa ca ieri si astazi am stat si m-am cam perpelit la foc mic gandindu-ma. ma gandeam la cum ma percepe lumea si de ce ma percepe asa. eu nu sunt adeptul eminescianei privelisti a omului chinuit care isi da seama ca nimeni nu il intelege (desi in ultima vreme, lumea este mai mult decat innebunita sa apara asa) asa ca de aceea am avut asa niste ganduri tampite referitoare la mine si la relatia mea cu ceilalti. eu cred ca cei din jurul meu au ceva de spus despre mine si ca un democrat ce sunt si ma declar imi vine cam greu sa nu tin cont de ce spus si ceilalti. nu-mi place nici ideea americana a live your life fara sa te intereseze de ceilalti. e o prostie si nu ai cum sa faci asa ceva si sincer sa fiu nici nu imi doresc. e vorba de respect intr-o oarecare masura daca stau sa ma gandesc. oricum. eu chiar respect si iau in calcul uneori sfaturile pe care le consider bune atunci cand am din ce alege. si uite asa ieri am.... si de aici numai spun nimic. las asa. cu puncte puncte.

uneori, investitia in idei este mai buna decat cea in oameni, desi oamenii sunt aparte, speciali.

( cu mult timp inainte cand nu voiam prea multi oameni in jurul meu credeam in principiul asta. acum este de domeniul trecutului, dar tot foarte interesant ramane)

elogiu nevazutului si nevazutei

e ciudat cum se face ca timp de 12 ani nu am observat ca ma duc zilnic la scoala. si acum, cand mai sunt trei luni si se termina prima parte consistenta din viata mea, mi-am adus aminte ca eu ma duc la scoala. e ciudat si trist ca in toti anii astia nu am stiut ce fac. nu mi-am dat seama. brusc m-a cuprins asa o melancolie iesita din comun fata de perioada asta a vietii in care am crescut cel mai mult. o sa mai treaca ani si ani, dar niciodata nu voi reusi sa cresc si sa ma dezvolt atat de mult ca in acesti 12 ani.

e neplacut cum iti dai seama ca ceva a trecut, iar in ultima vreme sentimentul acesta s-a acutizat. e din ce in ce mai rau sau nu mai rau, dar e asa... ultimul cantec pe care orchestra aia de pe Titanic o canta cand se scufunda vasul. mai este foarte putin si oamenii inteleg ca pana la urma se termina totul, ca Jack va muri intr-un final. lumea a fost emotionata de Jack, de soarta lui. are poza si milioane de searchuri pe Google, mii de fani si fane, faina si ar avea toti banii din lume daca ar vrea, dar ceea ce ramane dupa ce astea dispar. nimic. si chiar daca ele sunt vesnice cum este cazul in exemplul meu, un lucru este cert. Jack tot mort ramane.

asa se va intampla si cu liceul. se va termina si cand se va termina se va termina si filmul sau mai bine zis partea pe care am experimentat-o. e ciudat ca nu vad inceputul in sfarsit. vreau ca totul sa ramana un capitol si atat. sa ma pot intoarce mereu cu gandul la el.

niciodata nu cred ca am folosit mai des ca acum cuvantul ciudat. si e ciudat. cum nu ma voi mai gandi la micile prostii, la cum nu imi place ora de stiinte, la ce mai zice Marica la ora, la ce ne mai zice Chisi la franceza, ce mai zice diriga pe care am descoperit-o cu adevarat abia anul acesta. toate descoperirile astea sunt asa... placute si dureroase sau nu dureroase, dar aparte. foarte aparte. e prima despartire, primul divort fata de o casnicie pe care am avut-o pana acum cu viata. o sa inceapa ceva nou. cu lumea din vechi, proaspat noua pentru mine ( patru cinci persoane, nenumitii, dar stiutii) dar va fi altfel. poate mai bine si mai frumos, dar mie nu imi place schimabarea. de aceea incep sa ma acomodez cu ea.

si e ciudat cum se face ca schimbarea si trecerea asta ma face ... fericit. foarte incantat si fericit.

...n-a murit

nu stiu de ce, dar am impresia ca statul asta al nostru este asa... nu stiu cum, dar foarte aiurea. raman cateodata socat cum oamenii care pana ieri au fugit de comunism si care spun sus si tare ca din cauza comunismului s-au intamplat mii si mii de atrocitrati si a creat in ei frustrari ale caror efecte le vedem si astazi, acesti oameni sunt de acord cu metode comuniste. ma refer la alocatiile pe care trebuie sa le primim in functie de venitul parintilor. de legea conform careia cu cat ai mai mult cu atat trebuie sa platesti mai mult. nu stiu de ce, dar imi aduce aminte de o replica seaca din Desperate Housewives, cand Gabrielle spune ca se spune ca banii nu pot cumpara orice, pentru ca saracii sa nu sara in capul bogatilor. nu stiu, dar mie masurile astea mi se par comuniste. in orice caz, nu se vor adopta, de asta stiu sigur, dar ma gandeam cum se face ca lumea inca mai gandeste asa ceva. si imi aduc aminte de o melodie a Adei Milea (melodie pe care o postez mai jos). asa este. Ceausescu nu a murit. el traieste in mentalitatea noastra, iar cand spun Ceausescu ma gandeasc la comunism in sine pentru ca unul din simbolurile comunismului este Ceausescu. este trist ca nu suntem in stare sa lasam trecutul in trecut. oare cum sa ne dezvoltam ca societate cand inca mai tindem spre tipul de societate care s-a dovedit a fi nociv. pacat ca nu ne gandim sa preluam modelul interbelic. aia cred ca era o perioda in care merita sa traiesti in Romania si sa locuiesti in Bucuresti.


Asculta mai multe audio Muzica

( m-am apucat sa citesc In cautarea timpului pierdut de Marcel Proust. cartea asta are foarte mare legatura cu ceea ce am scris ieri, cu ideea de ieri)

am idei

astazi a fost o zi plina de idei. a fost o zi a revelatiilor si a fost o zi in care as putea spune ca am fost un pic dezamagit, dar am primit atat de multe idei. si spun ca am primit pentru ca nici macar nu ma gandeam la asta. a fost asa. simplu. revelatie. sper sa am timp sa ma tin de ideile pe care le am si sa le pun in practica, altfel s-ar ofili. ar insemna ca degeaba am idei. si acum am. am...

am...

eu cand vreau, pot!

e ciudat cum caut in superficialitatea mea superficiala, o profunzime prin care sa demonstrez...si aici apare marelel gol. ce sa demonstrez? eu nu demonstrez niciodata, nimanui, nimic. de ce? pentru ca nimeni nu merita demonstratiile mele. eu am propriul meu set de principii probabil bolnave, sigur perfectibile, greu de schimbat, mai mult sau mai putin normale, dar care pentru mine sunt normale. nu e neaparat vorba de aroganta, desi eu nu sunt un dusman al arogantei intemeiate, probabil e si un pic de din aia, dar in stare incipienta. oricum, idee este ca eu nu dau explicatii. de ce? de fun. asa. ca sunt smecher la faza asta. dar altul era gandul meu. cum se face ca incerc sa dau explicatii sau mai bine zic imi dau explicatii unor lucruri pe care majoritatea le considera desuete. si asta este problema mea.

eu cand vreau sa am probleme, am!