hannibal lecter

dupa nenorocirea aia de Chucky care nu ma lasa sa dorm cand eram mai mic, vedeam in orice maimutoi, orice jucarie un Chucky care avea sa ma omoare, Hannibal Lecter, e personajul cel mai temut din tumultoasa mea copilarie.

primul film pe care l-am vazut din seria Hannibal, a fost  The Silence of the Lambs.  un superfilm, un thriller cu influente horror si etc, extraordinar film. si atunci, ( la 11 ani) l-am vazut pentru prima data pe cel mai temut criminal in serie. privirea aceea blanda, care totusi te scotea din sarite si mai ales care te sa te cutremuri. am pus si poza, sa vedeti si voi cum arata.

Hannibal Lecter mi-a speriat copilaria. criminal in serie, pshiatru, canibal, rafinat cunoscator al vinurilor si al muzicii culte, nu e de mirare ca e cel mai cunoscut persnaj negativ din istoria americana.

moment nervos

acesta este un post razboinic..sau nu. oricum postul asta intra la categoria ma enerveaza. la cume chiar. este ca un fel de terapie pentru nervii pe care ii acumulez in timpul asta. nu cred ca este zi in care sa nu ma enerveze ceva, zi in care sa zic si eu multumit ca nu m-am simtit incordat deloc. nuuu. trebuie sa fie ceva. orice. oricine.

luna asta a fost foarte naspa. cred ca e cel mai aiurea inceput de an pe care l-am avut de la inceputul veaurilor. in primul rand, am racit si am stat cam o saptamana cu vocea in pioneze ( sau piuneze, cum s-o mai scrie, ca acum imi e prea lene sa ma uit in DEX) ceea ce mi-a rapit placerea de a vorbi mult si aiurea. plus, ca daca ma mai enervam nu puteam sa tip, asa cum mi-as fi dorit. si strange nervi in tine. apoi la scoala, locul care a ajuns sursa continua de nervi (si nu din cauza voastra, ultimele trei banci de pe randul de la geam). incepand cu profii si sfarsind cu femeile de serviciu, care desi nu fac nimic toata ziua, si de cele mai multe ori in clasa e cam jeg, fac crize. si daca tot ma enerveaza si profii, gata!, sa nu va mareasca salariile, ca dac ati trait pana acum cu salariul ala pe care il rotunjiti cu meditatiile pe care le faceti, puteti sa mai traiti si asa, inca putin.

acum. ma enerveaza ca iar mi s-au stricat castile. nu stiu ce c...at au ca imi merge doar o casca. si dua asta ma mai intreaba lumea daca am inceput sa chelesc ( si NU! NU CHELESC!! ca m-am interesat si asa, sa muriti voi de ciuda!!) si sa ma stresez si sa tip. uite d-aia. ca ma enervez des, asa ca faceti si voi pustiul de bine si nu ma mai enervati. ms:*

despre aberatii

aberatiile sunt cele mai sincere ganduri pe care le avem. si aici ma refer la gandurile alea pe care le impartasim, dar pe care le numim aberatii.  adica acele momente pe care le avem cand vorbim cu cineva, iar apoi la sfarsit, ca un fel de scuza, adaugam Multumesc ca mi-ai ascultat aberatiile! . de fapt aberatiile alea nu sunt decat cele mai interesante ganduri ale noastre. cele mai intime, dar singurele pe care le spunem. si apoi imediat, le retragem, folosind aceasta scuza. acele momente sunt momente de intimitate.

PS Te iubesc

PS Te iubesc (PS I love you) este o carte care incepe bine, dar care se termina prost. si nu ma refer aici la actiune sau mai stiu eu ce. ma refer la scriitura. 

in primul rand, cateva detalii despre carte. PS I love you este romanul de debut al scriitoarei irlandeze Cecelia Ahern. romanul a fost publicat in 2004 si a fost un succes comercial, dar in ciuda acestui succes, criticii au considerat cartea ca fiind predictibila si plina de personaje cliseice. ceea ce as reprosa si eu, dar mai exista ceva ce nu mi-a placut.

povestea romanului este simpla. Holly Kennedy si-a pierdut sotul si incearca cu greu sa treaca peste acest eveniment nefericit din viata ei. intr-o zi, mama ei gaseste un pachet de scrisori, scrisori ce se dovedesc a fi de la sotul lui Holly, Gerry, care incearca sa isi ajute sotia sa treaca mai departe. in fiecare luna, Holly deschide cate o scrisoare de la Gerry care o ajuta sa isi vada de viata ei. in plus, familia numeroasa si plina de viata a lui Holly este mereu in preajma pentru a o sustine. mai sunt si prietenele lui Holly, Sharon si Denise.

o carte care se anunta a fi spectaculoasa, o carte de bun simt. citez o parte din prima scrisoare pe care Holly o primeste de la Gerry: ...pastreaza amintirile noastre minunate, dar sa nu iti fie teama sa iti faci altele noi. ceva frumos. dar Cecelia reuseste sa strice ceea ce crease. incepe foarte bine. primele capitole sau primele 100 de pagini sunt dragute, scrise cu gust, cu suflet, aproape ca la Nicholas Sparks. apoi nu stiu cum face, dar da in literatura chick. incepe sa prezinte fel de fel de prostii pe care personajele le fac si incepe sa ignore partea de suflet de care vorbea si pe care o cultivase la inceputul romanului. prea optimist spre sfarsit si mai ales prea cliseu. in plus, Cecelia Ahern nu are simtul umorului. deloc. si exista in carte foarte multe pasaje penibile. de exemplu, Denise la spune ca de la plaja, s-a ars pe fese. si dai cu rasul. am inteles, personajele s-au amuzat, dar pentru ca mai apoi sa spuna ca au ras toata ziua. e prea de tot. deseori, cade in penibil si intamplarile devin neverosimile.

cartea are si parti bune, dupa cum am mai spus de o mie de ori pana acum, inceputul si unele pasaje pentru suflet, in rest, cartea nu este mai presus de un penibil roman ce apartine chick-lit-ului.

prima mea conversatie cu cristina

astazi, mi-a dat cristina prima mea conversatie cu ea pe mess. si am ras, pentru ca era de ras. abia imi pusesem net si socializam si eu. poate ca urmatoarele fragmente vi se vor parea stupide sau de prosti, dar eu le citesc cu drag. am mai avut si un post despre primele lucruri. iata! asta e prima mea conversatie cu cristina.

legenda

yo=cristina

CD=eu, claudiu

D (1/26/2001 7:02:46 PM): ce faci?>:D<
yo (1/26/2001 7:02:53 PM): uite ca a mers sa`ti dau add
C D (1/26/2001 7:03:06 PM): bravo vis pierdut
yo (1/26/2001 7:03:13 PM): :))
yo (1/26/2001 7:03:16 PM): tu ce faci ?
C D (1/26/2001 7:03:19 PM): :))
C D (1/26/2001 7:03:33 PM): =))
C D (1/26/2001 7:03:38 PM): :D:D::D:D:
yo (1/26/2001 7:03:48 PM): cum e cu mess?
yo (1/26/2001 7:03:52 PM): ce net?
C D (1/26/2001 7:03:55 PM): civilizatie
C D (1/26/2001 7:04:03 PM): pe bune frate
C D (1/26/2001 7:04:17 PM): de la 4 stau pe mess
yo (1/26/2001 7:04:25 PM): da seara nu stai?
yo (1/26/2001 7:04:27 PM): adica noaptea?
C D (1/26/2001 7:04:29 PM): ji cre k ma apuca 12
C D (1/26/2001 7:04:36 PM): nu de azi
yo (1/26/2001 7:04:39 PM): pe mine ma apuca si mai mult

*****

C D (1/26/2001 7:05:46 PM): nu mai zici nimik
yo (1/26/2001 7:06:15 PM): pai ce sa ma zic ,,,nu mai pot sa termin mandrie si prejudecata
yo (1/26/2001 7:06:26 PM): 
C D (1/26/2001 7:06:35 PM): de ce 
yo (1/26/2001 7:06:40 PM): pai ma enerveaza
C D (1/26/2001 7:06:53 PM): teai apucat ji u de la rascruce de nvanturi
yo (1/26/2001 7:07:48 PM): pai sa termin asta
C D (1/26/2001 7:08:03 PM): park ziceai k nu mai poti
yo (1/26/2001 7:08:25 PM): pai ma chiniu
yo (1/26/2001 7:08:27 PM): chinui
C D (1/26/2001 7:08:37 PM): io zic sa o lasi
C D (1/26/2001 7:08:45 PM): mie mi sa parut nasoala
yo (1/26/2001 7:09:00 PM): pai e 
C D (1/26/2001 7:09:03 PM): 
yo (1/26/2001 7:09:11 PM): adica si mie mi se pare asa
**************

yo (1/26/2001 7:20:40 PM): mi`a dat una add
yo (1/26/2001 7:20:44 PM): beblusha cu talent
C D (1/26/2001 7:22:29 PM): ji ce e q ea
C D (1/26/2001 7:22:31 PM): 
yo (1/26/2001 7:22:38 PM): habar nu am cine e 
yo (1/26/2001 7:22:45 PM): da ii dau decline
C D (1/26/2001 7:22:51 PM): prost sau proasta
yo (1/26/2001 7:23:00 PM): normal 
yo (1/26/2001 7:23:07 PM): m`am gandit sa`mi fac si eu 
yo (1/26/2001 7:23:17 PM): cristina_inima_de _aur
yo (1/26/2001 7:23:18 PM): 
C D (1/26/2001 7:23:43 PM): maaaa
C D (1/26/2001 7:23:48 PM): baiat sau fata
C D (1/26/2001 7:23:58 PM): k manelistele
C D (1/26/2001 7:25:17 PM): Un muncitor cade de pe o schela... singurul martor la accident este un copil. vine un politist si-l intreaba: -mai copile, de ce a cazut omul de pe schela? -pai... l-a batut dumnezeu! -de ce l-a batut dumnezeu? -ca a injurat... -si cum a injurat? -dumnezeii ma-tii de copil, nu mai scutura schela! 
C D (1/26/2001 7:25:24 PM): banc de la ana
yo (1/26/2001 7:25:41 PM): =))
yo (1/26/2001 7:25:43 PM): =))

***********

mai pun pe parcurs daca mai gasesc ceva interesant. oricum. ce mici eram. plus ca astea sunt pasaje neutre.

Mumia sau Ramses cel Blestemat

vreau sa spun ca recomand tuturor cartea lui Anne Rice  Mumia sau Ramses cel Blestemat  despre care pot spune ca mi-a placut foarte mult. in primul rand, vreau sa precizez ca nu are nici o legatura cu  Mumia  filmul de anul asta sau de anul trecut cu Brendan Freaser.

Lawrence Stratfort, un egiptolog de renume, descopera un birou secret pe a carui usa de la intrare sta scris un avertisment, si anume ca daca intra va perturba linistea marelui faraon Ramses al II-lea. descoperirea unei mumii si a unor documente il pune pe ganduri pe Lawrence. in scrierile gasite se spune ca Ramses ar fi baut din elixirul nemurii, iar acum este singurul nemuritor. dar Lawrence este omorat, iar mumia dusa la Londra intra in posesia fiicei lui Lawrence, Julie. Ramses se incarneaza si o fascineaza pe Julie care se indragosteste de el. pasiunea pare impartasita, dar Ramses inca se mai simte fascinat de iubita sa, Cleopatra.

cartea este foarte bine scrisa, rafinata, un roman bun, nu doar de umplut o zi sau o dupa amiaza ploioasa. are si un pic de actiune, spre deosebire de  Cronicile vampirilor  care de cele mai multe ori devin parabole despre viata si moarte si etc.  Mumia  are o intriga mai buna. un singur minus. cum se intampla de foarte multe ori la americani, detaliile privind personaje istorice sunt neaparat in concordanta. Anne incearca sa dea cat mai putine detalii istorice si se bazeaza mai mult pe ceea ce imagineaza, ceea ce povesteste Ramses. in ceea ce o priveste pe Cleopatra inafara de cunoscuta  poveste cu Cezar si marc Antoniu, nu exista nimic nou. nu stiu daca aceasta este cea mai buna cale de a nu gresi. a evita o greseala...dar in fine. asta cred ca este un punct slab al cartii.

twilight

probabil unul din cele mai asteptate filme din 2008 a fost twilight, ecranizare dupa romanul omonim al lui Stephenie Meyer. eu abia astazi am vazut filmul si trebuie sa spun ca este chiar bun, adica pe o scara de la 1 la 10, merita 8, 8.50.

povestea e simpla. Bella Swann se muta din Arizona in Forks un orasel in care locuieste tatal ei. schimbarea nu o prea incanta. la liceu, toate merg foarte bine, se adapteaza. la liceu in cunoaste pe Edward Cullen, care o vrajeste prin aerul sau misterios. cei doi ajung sa se indragosteasca, dar Edward are un secret, este vampir. si de aici o mie de alte complicatii, complicatii peste care cei doi trec ca vorba aia, dragostea invinge totul.

Bella e interpretata de Kristen Stewart, o tanara actrita foarte talentata dupa cum a demostrat si in cazul de fata. as spune ca este perfecta pentru rolul acesta. e naturala, umana, o adolescenta foarte normala. nu acelasi lucru l-as putea spune si despre Robert Pattinson. el este Edward Cullen, vampirul indragostit de o muritoare. in marea majoritate a scenelor sale, am avut impresia ca il copiaza pe Ed Westwick, aka Chuck Bass din Gossip Girl . acelasi zambet, aceeasi privire, dar in mod cert nu acelasi farmec. pal in toate scenele, aiurea, linear. urat. cred ca asta e cel mai bun cuvant. nu stiu daca popularitatea de care se bucurase datorita lui Harry Potter  a avut vreun efect asupra alegerii sale ca protagonist, dar nu cred ca a fost cea mai buna alegere. desi o poveste de dragoste, nu prea am vazut atractie intre cei doi. si lipsa de chimie este un punct in minus.

si mai este ceva care trage filmul in jos. coloana sonora total neinspirata, compusa in mare din muzica culta, muzica ce nu cred ca avea ce cauta intr-un film despre adolescenti, chiar daca era buna pentru a descrie rafinamentul vampirilor. sa nu uitam ca vampirii acestia sunt adolescenti, nu celebrul Lestat de Lincourt a lui Anne Rice. muzica aceasta ajunge sa fie deranjanta la un moment dat.

exista si puncte bune. Kristen Stewart, efectele speciale, decorurile foarte frumoase, peisajele deosebite, un scenariu bun pentru un film de consum. costumele  relativ bune, cu mentiunea ca se asemanau foarte mult cu cele din Harry Potter.  oricum, un film numai bun de vazut sambata dupa amiaza intr-un moment de plictiseala majora

mitul adolescentului

am constatat ca foarte multe lume crede in acest fals mit al revoltei adolescetului si al comportamentului adolescentin aproape de neinteles. m-am gandit sa scriu un post despre asta mai ales ca eu aproape ca am depasit faza asta numita de toata lumea foarte complicata. si as vrea inca de la inceput sa fac dreptate. nu este adevarat ca adolescentii nu sunt stabili, ca au un comportament deviant din cauza varstei. va spun eu ca nu este asa. este ceva mult  mai simplu si ma enerveaza ca este atat de la indemana si ca nimeni nu vede. problema, care nu este problema, poate fi explicata. nu este vorba despre comportament determinat de varsta, e un comportament determinat de spirit si de modul de gandire pe care il are fiecare. adica, un adolescent va avea acelasi spirit pe care il va avea si la 30 de ani, doar ca reactiile se schimba din cauza trecerii timpului, care nu este neaparat necesar numita si maturitate. 

cred ca se face o mare nedreptate adolescentului. nu este asa cum se zice  si cum era prezentat in De veghe in lanul de secara.. o carte care nu a facut decat de propovaduiasca acest nenorocit de mit. el nu exista. spiritul uman este acelasi, mereu, atitudinea se schimba sub influenta diversilor factori, dar omul ramane neschimbat in spirit. uite ca ma si repet, dar nu stiu cum sa fac sa ma fac inteles mai bine.

si eu sunt om!

mi-am dat seama ca eu nu am vorbit niciodata despre lucrurile rele pe care le fac . bine, uneori le precizez asa, intr-o scurta descriere mereu insotita cu un zambet ironic sau mai stiu eu cum. zambetul ala e pus parca pentru a ma scuza. cred ca am gresit multe. foarte multe. acum nu constientizez sau mai bine spus am uitat pentru ca tot ceea ce facem noi, tot raul pe care il pricinuim il uitam cu usurinta poate din cauza vinei sau a remuscarilor. nu stiu, dar e un fenomen. si cred ca am aderat si eu la el. cred ca am facut-o din comoditate, dar nu stiu de ce astazi m-a apucat asa un curaj teribil si cu deplin simt al responsabilitatii, m-am hotarat sa recunosc ca pana la urma sunt si eu fiinta umana ( nu are legatura cu postul malinei, sau poate ca are, poate ca sunt si eu prea limitat ). nu stiu despre ce as putea sa vorbesc acum. despre ce sa povestesc, dar un lucru e sigur imi pare rau si asta o recunosc. restul daca e la preot, dar cred ca nici acolo ca nu m-am spovedit prea des. 

blogul = jurnal

mi-am dat seama ca desi nu vreau sa recunosc sau nu imi place sa recunosc, blogul meu este ca un fel de jurnal. adica nu stiu ce se scrie de obicei intr-un jurnal normal, dar cred ca daca as avea unul as scrie ceea ce scriu si pe blog. imi aduc aminte ca inainte nu eram de parere ca blogul poate fi considerat un jurnal. nu imi mai amintesc de ce spuneam asta, dar un lucru este clar, parerea mea s-a schimbat. si chiar daca pare aiurea, mai citesc din cand in cand ceea ce am scris acum cateva luni si imi dau seama cum gandeam atunci. si asta ma intriga oarecum, faptul ca sunt in stare sa imi amintec cum gandeam atunci. ma gandesc ca imi amintesc chiar si structura unei idei, unui gand, ceea ce de cele mai multe ori uitam. oricum, imi dau seama ca nu este zi in care sa nu intru macar putin pe blog si sa scriu ceva sau ma rog, sa citesc ceva interesant. e chiar foarte tare sa te uiti si la ce gandeste celalalt si sa vezi ceea ce ii place si de foarte multe ori se poate intampla sa iti dai seama ca ai foarte multe lucruri in comun cu oamenii. cred ca asta e un plus pentru blog, ca poti pune un filmulet sau o melodie. si imi mai dau seama ca in timp, din locul acela in care scriam cu ironie despre anumite lucruri sau despre anumite persoane, blogul meu a devanit altceva, ceva mai mult despre care incep sa spun ca ma reprezinta din ce in ce mai mult. si nu imi pare rau ca am scris intr-o perioada numai prostii sau ca faceam misto de lume. din contra, imi pare bine pentru ca un jurnal este ceva care te tine legat de lume si care mai scrii si despre lucrurile care te amuza. si acum, in concluzie, recunosc, blogul ajunge sa fie un jurnal. pentru mine nu este 100% un jurnal, dar cred ca in curand va deveni.

Codicele de Douglas Preston

rar se intampla sa imi placa cate o carte atat de mult cum mi-a placut Codicele  de Douglas Preston.  nu ca ar fi vorba despre o capodopera a literaturii contemporane, dar este o carte care mi-a placut tocmai pentru ca este atat de naiva si atat de uor de citit. am citit-o in patru zile. povestea este una simpla, un tata miliardar, care fusese jefuitor de morminte maya, nemultumit de cei trei fii ai sai se ingroapa cu averea sa de peste jumatate de miliard de dolari undeva pe Glob. cei trei baieti ai lui trebuie sa gaseasca acel loc daca vor averea, dar nu doar ei cauata ascunzatoarea ci si altii, oameni care vor o comoara ascunsa de batran, codicele maya in care se vorbeste despre mai bine de 2000 de plante si de proprietatile pe care acestea le au, o adevarata descoperire avand in vedere ca medicina maya putea ajuta la gasirea unei cure impotriva cancerului.

desi pare un subiect tampit, si sincer sa fiu, chiar este unul, cartea mi s-a parut foarte buna, foarte frumos scrisa, nu neaparat bine. nu stiu daca este o carte de aventuri sau un thriller, dar este o carte care te tine cu sufletul la gura, asta mai mult ca sigur. nu se poate spune ca are valoare literara, dar este o carte pe care nu o poti lasa din mana, o carte care intr-o zi ploioasa sau in care te plictisesti total, este o binecuvantare. asa cum a fost pentru mine, desi eu aveam ce face. oricum este o carte numai buna de omorat timpul, dar si daca ai chef sa citesti ceva amuzant si relaxant.

fight, fight, fight

lupta face viata mai interesanta, nu neaparat mai buna. am vazut foarte multi oameni care zilnic lupta pentru ceea ce cred sau pentru ceva anume, bani sau familie. foarte frumos. nimic mai nobil, as spune chiar si eu (:O!!!), dar ma intreb mereu care e rostul? care e faza sa lupti? care e faza sa te zbati atat de mult pentru cate ceva. inseamna ca iti faci viata mai interesanta, dar nu mai buna. nu mai buna. poate ca exista satisfactia aceea, dar nu cred ca merita. 

si totusi, sa nu lupti???

pare absurd. cred ca de foarte multe ori vrem sa luptam asa aiurea. nu cred ca avem neaparata nevoie de un motiv, dar o facem. si uitam de foarte multe ori ca viata poate fi foarte interesanta si fara sa te zbati mereu pentru ceva. uneori cand lupti e ca si cum ai incerca sa dai culoare vietii tale. o culoare pe care poi foarte usor sa o dai si altfel, nu prin lupta. stiu ca suna aiurea ceea ce spun, ca par o persoana lipsita de ambitii si de bunul simt de a incerca macar. va spun eu ca nu e asa. eu inainte de toate sunt un ambitios, dar am decoperit ca se poate foarte usor sa faci ceva si sa razbati si fara sa te lupti in mod constant. am trait asta. poate ca a fost mai usor si poate ca nu a mai fost atat de interesant, dar asa mi-am dat seama ca pot avea timp si pentru altele care sa imi ofere satisfactia pe care ar trebui sa o capat dupa o astfel de izbanda. si am gasit-o. aproape la fel. cu o mici deosebiri.  si totusi stai si te gandesti ca lupti, dar oare esti sigur ca pentru ceea ce lupti merita sau trebuie sa lupti? oare? e un risc pe care ni-l asumam. si ne place sa ne asumam riscuri. nu stiu de ce am tendinta sa numesc lupta asta si riscul, clisee. in viata daca stam sa ne gandim nu le numim asa. poate ca ar fi multe evenimente care sa se incadreze in aceasta categorie, dar pe care nu le constientizam ca fiind riscuri sau lupte.

incep sa cred ca sunt foarte multe lucruri frumoase. spunem foarte multe lucruri frumoase, dar asta raman. lucruri frumoase si atat. atat. cuvinte lipsite de idee sau cuvinte pline de clisee. este o tendinta pe care o observ cat se poate de des si nu numai la oameni ci si in carti. am inceput sa citesc carti ce sunt foarte frumoase, dar care nu sunt decat o insiruire de idei pe o pagina sau pe mai multe sute de pagini. imi dau seama ca sunt doar vorbe frumoase, dar lipsite de idee, lipsite de context. si degeaba place, cred eu, daca nu transmit o idee. idee e esenta textului cred eu. asa si cu lupta pentru ceea ce vrem atat de mult. incepe sa para un concept ca cel prezentat in acest paragraf. lipsit de sens si de fond, pentru ca se poate si fara lupta. si totusi imi dau seama ca ma plang de lipsa ideei si acum stau si ma uit la sutele de cuvinte pe care le-am scris si imi dau seama ca nici ele nu par sa aiba o temelie. raman asa. cuvinte frumoase. atat.

fara sens. fara idee.

eu si cineva

ne definim in raport cu ceilati. mereu. nu esti doar tu. esti tu care esti ceva cu altcineva. e simplu. foarte simplu. eu nu sunt pur si simplu eu, sunt claudiu, fiul lui...si lui...., prietenul lui..., ..... , ...... , ....., si asa mai departe. oricat de mult am vrea sa fim diferiti si mai ales sa ne deosebim de ceilalti, oricat am vrea sa fim de detasati de cei din jurul nostru, nu putem. suntem ceva in raport cu cineva. si eu personal cred ca asta este foarte bine si mai ales ca ne face sa ne dam seama ca insemna ceva pentru lume.

Interviu cu un vampir

imi amintesc ca atunci cand am vrut sa citesc Interviu cu un vampir  de Anne Rice ma gandeam ca am ales un roman horror, mediocru care ma va tine cu sufletul la gura, un roman usor de citit care in cele doua zile in care il voi citi, daca il voi citi in doua zile si nu mai repede, ma va face sa imi petrec timpul intr-un mod placut. si chiar a fost un mod placut pentru ca m-am trezit fascinat de lumea creata de Anne si mai ales de modul deosebit in care se comportau vampirii ei. ma asteptasem sa ii vad pe acesti vampiri ucigand si mai apoi, un tanar sau tanara plina de verva si de curaj sa ii omoare. dar nu despre asta este vorba. e ceva mai mult. este vorba despre viata, moarte, conditia unama, dragoste si existentialism. cam acestea sunt temele pe care Anne le cerceteaza. si trebuia sa spun ca romanul este impresionat si de cea mai buna calitate. o carte cum rar se scrie.

povestea romanului este simpla. Louis de Pointe du Lac este un tanar aristocrat care locuieste in New Orleans ( orasul natal al scriitoarei ) si care traieste o drama atunci cand fratele sau, persoana religioasa, de care de foarte multe ori radea, moare, sinucigandu-se dupa o cearta cu el. distrus de moartea aceasta, Louis isi doreste sa moara, pana cand Lestat de Lincourt, un vampir il transforma in vampir. de aici este prezentata trecerea lui Louis de la fiinta umana la vampir. sunt prezentate toate dramele pe care Louis le are atunci cand este nevoie sa ucida si sa se hraneasca cu sangele nevinovat al unor oameni si asa oropsiti de soarta, cu un destin uman cutremurator. 

dar intreaga analiza ce i se face lui Louis este amanuntita. de la prima victima pana la Claudia, un vampir creat de Lestat tocmai pentru a-i face pe plac si pentru ca Louis  incercase sa o omoare si ii ucisese mama, prima sa victima cu adevarat. trecerea de la o stare sufleteasca la alta, de la o senzatie la alta, incercarea de autodefinire si mai ales gandul de a fi nemuritor si de a vedea atat de multe lucruri si mai ales sa se ascunda, sa fie o umbra, il chinuie pe Louis. in carte se vorbeste despre dragoste, despre relatia ce se leaga in Louis si Lestat, o dragoste profunda, o dragoste de fiu si mama. 

exista o adaptare cinematografica a cartii din 1994 cu Brad Pitt ( Louis ) si Tom Cruise (Lestat), o adaptare fidela, buna, dar careia ii lipseste finetea cartii, finetea analizei psihologice pe care un film care se voia un blockbuster nu putea sa o ofere. 

Interviu cu un vampir  este primul volum dintr-o serie de carti numita Cronicile vampirilor, o serie de 10 romane, jos mentionate

Interview with the Vampire (1976)
The Vampire Lestat (1985)
The Queen of the Damned (1988)
The Tale of the Body Thief (1992)
Memnoch the Devil (1995)
The Vampire Armand (1998)
Merrick (2000)
Blood and Gold (2001)
Blackwood Farm (2002)
Blood Canticle (2003)

"Consider ca 'Interviu cu un vampir' este o carte despre viata. Despre necunoscutul din noi. Despre monstrul ascuns in fiecare dintre noi, despre cruzimea si singuratatea din noi. Despre ce am fi in stare sa facem ca sa obtinem ceea ce vrem. Acelasi lucru se poate spune si despre mine ca scriitoare. Chiar si acum, cand scriu despre Lestat, tot despre asta scriu: ce-as fi in stare sa fac pentru a obtine ceea ce consider ca trebuie sa am. Si imi vin in minte mereu aceleasi intrebari: 'Cat de departe as merge? Ce as face?'. 'Interviu cu un vampir' a fost si ramane o carte despre oameni, despre fiintele umane si despre sufletele lor." - Anne Rice

ABBA

nu exista trupa mai marfa ca ABBA. adica nu stiu ce am de ascult atat de mult ABBA. inainte stiam doar Dancing Queen  care era ascultata la fiecare bal sau petrecere la care ma duceam. stiam ca este ABBA, dar nu am avut curiozitatea pana anul acesta sau mai bine zis, pana de curand sa caut cateva melodii ale lor. oricum, bine ca le-am descoperit acum. superbe melodii. superb. europenii nu au avut niciodata un atat de mare succes mondial, pe plan mondial. citeam undeva ca ABBA aducea 11% din PIBul Suediei. enorm. stiu sigur ca an de an se vand in jur de 2 milioane de cduri cu ABBA, ceea ce este foarte mult pentru o trupa care de mai bine de 25 de ani nu a mai scos nicio melodie noua. inca o data, toata admiratia pentru ei. 

nu cred ca mai este artist european care sa ajunga la performantele lor, care sa vanda 400 de milioane de discuri si mai mult, sa aiba in mai bine de 10 tari, o melodie pe primul loc. si asta sa se intampla concomitent. adica oin 10 tari o melodie sa fie no 1. uluitor. si ma mai gandesc ca stiu de unde au castigat atatia fani, din versurile superbe si muzica de calitate. oare fufele astea, Beyonce si Rihanna mai au sansa si mai ales talentul sa faca ceea ce au facut ABBA? nu cred. mai jos va las cu FERNANDO.

ABBA - Fernando
Vezi mai multe video din Muzica »

singuratate

trebuie sa invatam sa intelegem si sa iubim singuratatea pentru ca de cele mai multe ori, ea ne face sa ne descoperim fiinta profunda.

s-a facut scoala naspa

azi a fost o zi aiurea. adica am mai avut astfel de zile, dar parca nu au fost niciodata atat de aiurea. a fost urat la scoala si eu sunt o persoana care spune ca e foarte tare la scoala, si de cele mai multe ori chiar este foarte tare la scoala, dar astazi, parca a fost atat de aiurea si din pacate, m-am simtit ca un adolescent american frustrat de tot ceea ce se petrece in jurul sau. si nu stiu de ce pentru ca eu nu sunt asa. a inceput sa nu imi mai placa la scoala, sau ma rog, sa nu imi mai placa mare parte din lucurile ce tin de scoala.

101 dorinte

daca cineva ne-ar spune ca ne poate indeplini 101 de dorinte intr-o ora, numai sa le gasit in acest interval de timp, sau chiar o zi intreaga, nu am reusi sa ne punem mai mult de 50-60 de dorinte si de asta sunt sigur, pentru ca desi lasam impresia ca ne dorim multe si vrem mult, mult, mult, cand avem ocazia sa realizam ceea ce am vrut, nu suntem chiar atat de convinsi si ne pierdem. si este normal pentru ca succesul continuu ne face mai nefericiti

despre nimic

am mai spus si cu alta ocazie si acum profit de sa ma repet, nu de alta, dar nu cred ca mai sta cineva sa mai citeasca ce am scris eu acum o mie de ani, inainte de Hristos. intru pe cate un blog si a simt aiurea. adica imi dau seama ca blogul meu nu e chiar atat de frumos cum as vrea sau ca nu ma reflecta aproape in intregime sau mai stiu eu ce. ma mai uit in urma si mai vad cateva postari mai vechi despre magda ciumac si despre elodia si ma cam bufneste rasul, dar imi dau seama ca daca o persoana care nu ma cunoaste deloc ma poate foarte usor condamna pentru ceea ce scriu sau am scris atunci, nu ca ar conta foarte mult pentru mine ce ar zice unul. ii pot bloca accesul, dar nu asta este ceea ce conteaza. cateodata ma simt chiar foarte dezamagit de blogul meu si de ceea ce am facut din el, dar sunt zile in care imi dau seama ca ceea ce am scris aici chiar conteaza si asa mai departe si imi lasa impresia ca este un fel de jurnal pe care din pacate il cam citeste toate lumea, dar asta este partea a Nspea, pentru ca daca nu as fi de acord, azi, tu, cititorule nu ai putea sa te uiti la randurile aceastea din care incerci sa gasesti vreo idee sau macar o mica semnificatie, dar nu gasesti nimic, nu pentru ca esti prost sau nu te duce capul, ci pur si simplu pentru ca nu exista asa ceva in ceea ce scriu eu acum.

gata. idee clara acum, fara discursuri filozofice de sute de mii de cuvinte, fraza kilometrica pe care mai mult csigur nu o voi mai citi, dar pe care aproape inconstient o voi face publica omenirii interesata si insetata de mine si de blogul meu. da. idee: ma simt aiurea cand citesc ceva pe un alt blog si imi dau seama ca desi as vrea sa scriu si eu la fel, sau ma rog sa pot scrie cu acel bun simt pe care autorul respectiv il reuseste din plin. si nu pot. imi place foarte mult ceea ce scriu altii, ceea ce fac si ceea ce zic, dar sunt un vesnic nemultumit, nu de ei, ci de mine. cam asa ma pot descrie acum, cand am intrat in npul an si cand vad ca ma incearca o noua faza in gandire. interesant este faptul ca nu sunt deloc emo. chiar nu stiu ce este cu mine de scriu atatea lucruri despre chestii dastea de interior. nu ma caracteriza, dar trecem peste. 

sunt invidios pe blogul lui x sau y. nu stiu de ce simt asta, deoarece blogul meu are de toate. poate pentru ca nu pot scrie ca el? poate. sau nu stiu. 

oricum, inainte sa spun vreo alta mare prostie de remarcat ceva foarte interesant. imi place blogul meu asa cum este si nu vreau sa il modific. e bine asa cum este, imi place, dar nu stiu ce ma apuca cateodata de sunt asa de nu-stiu-cum cu ceea ce este al meu. cred ca ar trebui sa incep sa apreciez ceea ce am. da. cred ca asta este cheia. inchei aici, un post despre nu stiu ce, fara tema si idei.

aiurea- primul AIUREA pe anul asta

cateodata imi dau seama ca sunt foarte rau cu lumea, ca sunt incadrat (desi, nu sunt sau ma rog, nu a "indraznit" nimeni pana acum sa imi zica ) la categoria jigodie imputita.  cred ca este pentru ca mereu am ceva de comentat si asa mai departe, iar eu cand ma apuc sa comentez nu tin cont ca este X sau Y langa mine si de foarte multe ori sunt lovit de sinceritate fix cand nu trebuie. nu ca as prefera ca lumea sa nu stie ce parere am eu despre ea, nu de alta, dar ma doar fix-n pix daca afla si asa mai departe. si cred ca si asta este o problema, faptul ca ma doare fix-n pix de ce zice lumea despre mine. poate ar cam trebui sa ma intereseze (inainte ma mai interesa, dar nu eram genul de om care sa traiasca dupa cum spun ceilalti) din nou acest subiect. pe bune, ca daca stau bine sa ma gandesc nu traiesc singur in jungla sau ca Robinson Crusoe pe o insula pustie unde sa nu stiu de nimic si de nimeni, mai exista si alte persoane pe aici pe langa mine care ar mai trebui bagate in seama si din aceasta categorie nu trebuie sa faca neaparat parte prietenii, ci si lumea din jur, care ma vede de doua ori pe zi sau care ma vede la doua saptamani si imi sopteste un Buna! fortat. nu stiu, dar cateodata prea sunt asa....asa, dar nu stiu cum. eu cred ca este mai bine sa spui ce te doare cand te doare si mai ales la momentul oportun. si nu cred ca asta se va schimba vreodata din mine, adica e ceva genetic.....daaa, si ce frumos ninge afara; simteam nevoia sa fac o mica paranteza, nu de alta, dar prea e marfa afara cand ninge. nu cred ca poate exista un anotimp mai frumos decat iarna.....incheiere de paranteza acum.revin la ceea ce spuneam. este orecum bine sa fii asa si pana la urma nu s-a plans nimeni ca am fost prea asa si pe dincolo, dar asta nu este singura problema. imi este frica ca nu cumva oamenii sa se obisnuiasca asa cu mine si sa ma stie drept cel mai carcotas si asa mai departe. m-ar deranja pentru ca nu este asa. chiar nu este asa. si totusi, fara modestie acum, vorba unuia care a spus demult ca modestia este pentru prosti, lasa ca mie imi place de mine si asa..... si nu e bine si am explicat mai sus de ce, dar nu conteaza avand in vedere ca pe moment este bine asa. poate ca ma voi schimba, dar pentru asta este mare nevoie de timp.

Kate Voegele HALLELUJAH

Well I've heard there was a secret chord
David played and it pleased the Lord
But you don't really care for music, do ya ?
Well it goes like this:
The fourth, the fifth, the minor fall and the major lift
The baffled king composing Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Well your fatih was strong but you needed proof
You saw her bathing on the roof
Her beauty and the moonlight overthrew you
She tied you to her kitchen chair
She broke your throne, she cut your hair
And from your lips she drew the Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Oh baby I have been here before
I've seen this room and I've walked this floor
You know I used to live alone before I knew you
And I've seen your flag on the marble arch
And love is not a victory march
It's a cold and it's a broken Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Well there was a time when you let me know
What's really going on below
But now you never show that to me do you
And remember when I moved in you
The holy dove was moving too
And every breath we drew was Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Well maybe there is a God above
But all I've ever learned from love
Was how to shoot somebody who outdrew you
And it's not a cry you that hear at night
It's not somebody who's seen the light
It's a cold and it's a broken Hallelujah

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelu
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

americanii si literatura 2

cine a spus de americani ca dese ori sunt prosti, a avut din pacate dreptate. citeam pe amazon.com recenzii scrise de diversi pentru carti si am fost socat sa vad cat de prosti sunt. pe bune, prostie crasa nu glumesc. adica. exemplu: o tipa spunea ca pe ea a plictisit-o Crima si pedeapsa  pentru ca incepe cu o crima nesimnificativa, apoi restul de 400 de pagini, autorul nu face decat sa vorbeasca despre  mustrarile de constiinta pe care le are Raskolnikov. si atunci mi-am dat seama pe lumea asta exista specineme care nu stiu sa citeasca si sa inteleaga ceea ce citesc. apoi altcine spunea despre Anna Karenina  ca nu este o opera de arta, ca din acest roman a invat doar cum sa isi abandoneze copilul si sotul, atunci cand apare in scena unul mai frumos. alta desteapta era suparata ca nu putea sa incadreze Atonement ( Ispasire)  intr-o categorie. adica nu era nici roman politist, nici roman de dragoste, dupa parerea ei, era asa...ceva fara cap si fara coada.

intr-un post mai vechi incurajam lumea sa citeasca pentru ca este un exercitiu al spiritului. nu vreau sa ma mai repet, dar cad ca foarte multa lume, cand se apuca sa citeasca citesc prost. adica nu imi pot imagina ca o carte ca Anna Karenina sa fie adusa la acelasi nivel cu romanele libidinoase ale Sandrei Brown. putin respect pentru adevaratele opera de arta, nu degeaba este considerat unul din cele mai mari romane ale tuturor timpurilor. oricum, fara sa vreau si fara sa fac vreo discriminare, da, americanii sunt cam prosti si nu este indeajuns ca sunt prosti, este neaparata nevoie sa mai arate omenirii cat de aiurea sunt.

oare ne mai amintim de inceput?

cum sa incepi un an nou, in viata reala si pe blog decat cu...inceputul. si ma gandeam daca mai suntem in stare sa ne mai aminteim de inceputuri, de orice fel. daca mai suntem in stare atunci cand privim un prieten in ochi, sa spunem Stiu exact cand te-am vazut pentru prima data, cand te-am remarcat, cand am inceput sa vorbim. oare mai tinem minte aceste lucruri marunte. si nu doar cum ai cunoscut o persona, ci care a fost prima carte pe care ai citit-o sau prima data cand ai mers pe bicicleta. zilele acelea cand se intampla ceva sau mai stiu eu ce. mai tinem minte inceputurile si le mai suntem oare recunoscatori, cum ar fi trebuit sa le fim? vreau sa spun inca de la inceput ca nu vreau ca acest post sa fie ceva gen "hai sa ne aducem aminte de unde am plecat si sa nu uitam niciodata, pentru ca daca stii de unde ai plecat esti un mare om si ca ai una din cele mai mari calitati". nu vreau asta, pentru ca se poate intampla ca aceste inceputuri sa nu fie pe masura asteptarilor noastre (sau noi sa nu fim pe masura asteptarilor lor) si sa nu fie un moment demn de tinut minte. poate vrem sa uitam cat mai repede....poate....exista mii de poate. ideea mea e simpla si se refera amintirile noastre. daca mai stim cand am spus pentru prima data multumesc, cand am cazut, cand am plans, cand am luat prima nota, cand am invatat prima poezie, cand am placut prima fata, cand ne-am sarutat prima data, cand am cunoscut diverse persoane care aveau sa ne schimbe lumea. eu cred ca nu vrem sa mai stim de inceputuri, in credinta ca daca ne gandim la ele, ne tragem inapoi si ca deja am evoluat cat de cat mult, nu conteaza daca in bine sau rau. uitam sa ne mai amintim de inceputuri. nu stiu de ce. uitam. si nu e bine. cred eu. si eu mai uit. cel mai bun exemplu e fatul ca numai stiam cum am cunoscut-o pe cristina care e cea mai buna prietena a mea. am intrbat-o si mi-a zis ea.

Cristina (03.01.2002 20:51:31): eram in prima zi
Cristina (03.01.2002 20:51:35): in clasa a 9a
Cristina (03.01.2002 20:51:53): si eram cu adriana
Cristina (03.01.2002 20:51:56): si cu inca cineva 
Cristina (03.01.2002 20:51:58): nu mai stiu exact
Cristina (03.01.2002 20:52:00): si a venit ana
Cristina (03.01.2002 20:52:04): cu tine si costin
Cristina (03.01.2002 20:52:37): si daca nu ma insel 
Cristina (03.01.2002 20:52:39): aveai camasa
Cristina (03.01.2002 20:52:41): visinie
Cristina (03.01.2002 20:53:34): si cik :"el e claudiu "
Cristina (03.01.2002 20:53:52): eu ..cristina ..imi pare bine
Cristina (03.01.2002 20:55:21): si asta e fost

cam asa a fost. adica asa spune cristina pentru ca eu nu stiu. nu imi amintesc si de aceea am luat hotararea de a incepe de azi sa tin minte. si ascesta nu e un exercitiu de memorie sau mai stiu eu ce. e doar un mod de a te bucura de viata si de cei din jurul tau. asa ca ...pentru un nou inceput, sus paharul in 2009.