partea a doua???

m-am apucat sa citesc si eu seria Millennium a lui Stieg Larsson. sunt pe la sfarsitul peimului volum si nu stiu daca sa il mai citesc si pe al doilea. adica imi place si mai ales imi place pentru ca este criptic si putin diferit de americani, dar pana la urma americanii raman iubirea cea dintai pentru ca ei au facut romanele thrillerele ceea ce sunt astazi ( chiar daca romanul politist a fost creat de englezi ). ma rog. am mari dubii. desi este un roman interesant. cred ca si masivitatea ma sperie, iar mie imi plac la nebunie romanele foarte lungi pe care le citesc si foarte repede. oricum asta mi se pare prea de tot, mai ales pentru ca in primele 400 de pagini bate campii cu gratie si se repeta... 

Marley and Me

 am vazut la filme care m-au impresionat putin, dar cred ca nici unul nu a fost atat de bun ca Marley and Me. pe bune. nu scriu mai multe pentru ca ar fi degeaba. n-am crezut niciodata ca un caine ma poate impresiona atat de mult.

cred ca daca as lua fiecare post de aici, de pe blogul asta al meu si as alege cate un rand sau macar o parte ce m-a impresionat, atunci cred ca as putea sa scriu o carte. si tocmai asta ma face sa apreciez asa de mult blogul. respectul asta pentru carte, pentru cuvantul scris. sj desi nu cred ca as scrie niciodata o carte care sa aiba ca punct de plecare blogul, ma bucur de fiecare data cand imi dau seama cat de aproape de idealul cartii este spatiul asta pe care scriu, rar in ultima vreme, de cativa ani.

the thin line

e o linie atat de subtire.

si e o linie care desparte toate lucrurile importante. le desparte frumos, le scoate in evidenta si le face ceea ce sunt. face asa pentru ca este ca o linie de contur. si cred ca asta si este. este conturul. adica linia le da contur. si fara linia asta nu poate iesi nimic in evidenta. in ultima vreme am observat ca am inceput sa cam depasesc linia asta. si cred ca fac o mare greseala pentru ca lucrurile isi pierd valoarea si simbolul. si nu stiu cum fac ca am o stare asa de aiurea. e o plictiseala care ma face sa strig. zilnic gasesc ceva care sa imi umple timpul, dar nu gasesc ceva care sa tina mai mult de cateva ore. am zis si undeva mai jos. am nevoie de un proiect. un nou blog? poate. am mai avut, dar nu a fost sa fie. imi dau seama ca am inceput sa am un comportament, cum ar zice unii, de emo. dar este ciudat avand in vedere ca cine ma vede nu isi da seama cat de aiurea sunt. vede ca rad. ca sunt vesel. si asta pentru ca la asta ma pricep cel mai bine. sa rad si sa fiu vesel. 

4th short story

am vazut 2012 si nu cred ca vom muri ca acolo. de fapt, cred ca este doar un fenomen tampit creat de americani pentru a iesi din criza. e ireal.

as zice acum tot ce am pe suflet. as urla. si ar auzi tot. si am ajuns si eu ca Blaga, sa cred ca daca spun ceva distrug misterul. si eu il pastrez. adancesc misterul.

necunoscuta

nu stiu cum am reusit, dar in seara asta am atat de multe de spus si atat de multe ganduri ca parca nici cuvintele nu imi sunt de ajuns.

sa da sau nu?

adica sa ma duc la vot sau sa ma prefac ca nu intampla nimic. sincer sa fiu mie nu imi place atitudinea asta pasiva, dar parca nici nu pot sa ma prefac am ajuns atat de important incat tina cineva cont de parerea mea. si ce este mai trist este ca pana la urma totul este spre nimic. oricum se alege praful si pulberea. la noi asa este mereu. stiu ca nu exista o democratie perfecta, dar macar imperfectiunile raman ascunse prin alte tari. nu le vedem. si nu stiu daca tara in care curvele si panaramele sunt la ordinea zilei pe prima pagina, in care politica este mod de a te imbogati si sa fi politician a devenit pana la urma o meserie, mai merita o sansa. oricum fiecare traieste cum poate.

nu poti si totusi poti

nu poti sa schimbi o mentalitate, un om sau un lucru din viata. asta nu ne este dat. niciodata nu am reusit si daca am incercat nu am facut decat sa ne intoarcem in locul din care am plecat. rusinati de un esec. si totusi, aceste lucruri pot fi schimbate. cauta-le simbolul. cauta-le sensul. si atunci cand il gasesti. distruge-l sau schimba-l. fa-l praf si pulbere. si asa se schimba totul si se incepe noul.

James Patterson

eu nu am auzit foarte multe lucruri despre James Patterson pana anul trecut cand am luat de la biblioteca un roman de-al sau. si atunci am aflat si eu ca sus-numitul este deseori asezat pe aceiasi pagina si in aceiasi fraza cu Stephen King si John Grisham. eu am mai spus ca sunt un mare amator al literaturii escapiste asa ca ma miram cum un astfel de autor mi-a putut scapa. mai ales ca eu sunt cel mai mare fan al thrillerurilor. si asa l-am descoperit eu pe Patterson. la biblioteca. si trebuie sa spun ca nu era chiar citit avand in vedere faptul ca romanele sale erau noi.

primul lucru pe care l-am observat la 1-ul pe lista mortii a fost faptul ca un capitol avea chiar si 30 de randuri. initial am crezut ca voi enervat si ca nu voi reusi sa citesc. prea erau scurte. si cand colo mi-am dat seama ca din contra, cartea se citeste mai usor daca este astfel fragmentata. si am citit intr-o zi, adica cam 4 ore, 300 de pagini, adica vreo 140 si ceva de capitole. cred ca daca as fi pus paginile cap la cap, nu ar iesit mai mult de 200. 

nu pot zice ca m-a prins. bine, nici foarte prost nu era, dar nici nu mi-a placut in mod deosebit. ii lipsea verva unui roman politist. si parca prea erau multe clisee, iar eu nu ma pot abtine sa nu critic cliseele. unii trec peste ele de dragu unitatii carti, eu nu trec. din contra, ma enerveaza. la culme. povestea era si ea simpla. gen. una bucata criminal, ucide cupluri proaspat casatorite. finalul trebuie sa recunosc ca a fost foarte bun. nu ca la Jefferey Deaver, dar oricum foarte bun. mi-a placut. 

si asa am citit eu prima carte de James Patterson. apoi am inceput sa caut cateva date despre ele. si asa am aflat ca el castiga in jur de 50 de milioane de dolari pe an. si ca a semnat un contract prin care primea pentru 150 de milioane de dolari ( sursa este revista Forbes care considera suma punctul de jos, dar Patterson a spus ca suma nu este apropiata) daca scria sau scria in colaborare 11 carti. asta pana in 2012. in trei ani, adica. marea majoritate a cartilor lui sunt scrise in colaborare pentru ca este un autor cerut si trebuie sa scrie cat mai mult. el este un scriitor de cel putin trei carti pe an. calitatea se vede. este si foarte criticat din aceasta cauza. contractele in ceea ce priveste colaborarile sale, sunt secrete, asa ca nu se stie precis cat scrie el si cat scriu ceilalti autori. este acuzat si de faptul ca el este doar brandul si altii scriu in numele sau. o afacere profitabila oricum. Stephen King spunea despre el ca nu face decat sa scrie niste thrillere puerile si prostesti. marea majoritate a criticilor literari din SUA, ii considera cartile ca fiind subliteratura. oricum asta nu l-a impiedicat sa vanda 150-200 de milioane de exemplare, iar in 2007 o carte din 15 era scrisa de el.

proiect.

ma gandesc ca am nevoie de ceva care sa ma pasioneze. azi vorbeam cu niste prieteni si inca o data mi-am dat seama ca eu nu prea am pasiuni. sau hobbyuri sau ceva. nu stiu. imi dau seama ca eu nu gasesc ceva care sa ma entuziasmeze pe termen lung. adica, pe moment este ceva, dar apoi...se pierde. se duce ca un norisor de fum de tigara. norul dispare, dar ramane mirosul, ceea ce este foarte bine pentru ca ma face sa nu uit. (sa nu uit ce?) multe si amestecate. ma gandeam ca poate faptul ca ma voi duce la facultate sau asa sper, sau faptul ca dau Bacul sa ma entuziasmeze. si am fost un pic entuziasmat. si atat. si foarte putin. cred ca am nevoie de un mare proiect care sa ma elibereze de starea asta de totala moleseala. 

(3rd) short story

ma chinui sa termin o carte foarte tare, cred ca unul din cele mai tari si mai originale si totusi, cu o gramada de elemente cliseice, carti Ruinele de Scott Smith. nu stiu de ce, dar am inceput sa ma chinui sa citesc, iar maine nu o sa mai am timp pentru ca ma asteapta un test la istorie si am inceput sa constientiezez cat de important este anul asta. si totusi, cand ma uit la ceea ce am scris, imi dau seama cat de aiurea este cuvantul important. mi se pare ca ii dau prea multa importanta. si intr-un fel este important. ma rog. filozofie ieftina. si am o gramada de invatat. si cata lipsa de chef. am cam uitat cum este sa inveti. aiurea oricum. si imi place ca am inceput sa scriu pe blog mai des. imi place. luna trecuta parca uitasem ca am un blog de intretinut.

important

si pana la urma ce este important? ce? pacea mondiala?  stoparea foametei in lume? sau faptul ca eu vreau un telefon nou? sau ceva cat de cat sau foarte superficial? superficialitatea e rea (desi inainte am scris despre asta si am stabilit ca e de bine, acum am ganduri diferite)? cine stie? si ma gandesc daca sunt atat de multe intrebari ce au ramas fara raspuns, cum se face ca incerc sa gasesc un raspuns la intrebarea asta?

scarba

eu nu stiu ce sa mai fac sa numai vad ce fac astia cu nenorocirea aia de campanie electorala. ce ma pot enerva rabufnirile alea comuniste...cu steaguri si pancarte din alea. si cantece patriotice de gen Noi suntem romani! de parca ar mai trebui sa mai spunem cuiva cine suntem. toata lumea stie. plus nu cred ca este ocazia. si ma enerveaza toate aceste tampite manifestari comuniste. si frate, sa fim seriosi, nu va crede nici dracu` si mai ales nu vrea nimeni sa aiba nimic cu voi. pentru ca daca mai era nevoie, aflati si de la mine ca romanilor le e cam scarba de clasa politica din Romania.

NP

cred ca diriga are dreptate cand vorbeste despre neamurile proaste. mare dreptate. foarte mare dreptate si am ajuns si eu sa zic si sa fac la fel. am inceput sa fiu scarbit de lumea aste de trei jumate care se vinde ca tarfele de pe centura cu 20 ron bucata. prea se cred unii. prea vor. si nu am cu ce. DOAMNE, chiar nu au cu ce!!!!

Odd Thomas de Dean Koontz

sau un fel de Ghost Whisperer.

cam asa as putea descrie romanul lui Koontz. de altfel, este si primul roman pe care il citesc scris de Koontz, dar si primul din seria de romane cu Odd Thomas, un tanar de douazeci de ani care traieste intr-un mic orasel din SUA si care are capacitati paranormale, mai precis poate sa vorbeasca cu mortii. bine, sa vorbeasca este mult spus, pentru ca mortii nu vorbesc, dar ii pot face semne si ii pot comunica lui Odd sentimentele pe care le au. toate bune si frumoase. 

romanul lasa de dorit la inceput. cel putin asa cred eu. nu mi-a placut prima parte a romanului, mai precis primele cinsprezece capitole. cam 100 de pagini pentru ca la Koontz capitolele sunt foarte mici ( nu ca la Patterson, de max. 50 de randuri, dar cam de trei, patru, cinci pagni). in primul rand pentru ca se voia roman scris la persoana intai si in al doilea rand pentru ca era scris prost. mai precis propozitii. rar mai intalneai cate o fraza formata din doua sau trei propozitii. imi displaceau cumplit frazele despre diverse lucruri care nu aveau nimic de a face cu romanul in sine. randuri scrise pentru a forma cele 100.000 de cuvinte sa poata avea cartea 400 de pagini.

apoi a inceput sa ma prinda. nu stiu ce a facut, dar a reusit. bineinteles ca ma bombarda in continuare cu fragmente scris pentru a fi scrise, dar parca numai erau atat de suparatoare. incep sa cred ca am prea mari pretentii si ca vreau ca toata lumea sa scrie ca Grisham sau King. asta nu inseamna ca Koontz este prost. nu, dar are o doza de comercialitate pe care ceilalti scriitori pot sa o ascunda. lui nu ii prea reuseste.

sfarsitul romanului este destul de bun. nu genial, mai ales ca i se face reclama sfarsitului inca de la jumatatea cartii. e previzibil. oricum se putea face mai mult din sfarsit, decat ceea ce este, dar nu cred ca asta este marea problema a cartii. si nici nu este o mare problema a cartii din moment ce cartea e practic caldita pe mici probleme. e ... nici nu cred ca mai am cuvinte sa descriu. nu e o carte buna si nici o carte pe care sa o recomand. oricum este o lectura usoara si cred eu ca si de bun simt. nu te astepta la prea mult. nu ai sa gasesti procedee literare deosebite sau mai siu eu ce. nu. este o carte de consum pe care o citesti cand te plimbi prea mult cu tramvaiul sau metroul pentru ca la metrou nu ai cum sa te uiti pe geam.

Info.DEAN KOONTZ este un scriitor american de succes. se presupune ca pana acum a vandut 350 de milioane de exemplare din cele 95 de carti pe care le-a publicat sub diverse pseudonime. este considerat si unul din cei mai bine platiti scriitori contemporani. in 2008 a castigat 25 de milioane de dolari, la egalitate cu John Grisham. din cele mai populare carti ale sale, face parte seria Odd Thomas, dar si romane individuale, Velocity, The Face, Seize the Night, Mr. Murder.

 Coperta romanului Velocity, tradus in romana Cursa