Abia am terminat de citit primul volum din seria Milennium de Stieg Larsson ( Barbati care urasc femeile) si nu m-am putu abtine sa nu scriu cate ceva despre romanul acesta. Imi vine foarte greu sa spun ce parere am pentru ca sunt atat de multe lucruri ce imi vin in minte ca este foarte greu sa le pun in ordine, dar am sa incerc.
Parere de ansamblu: roman bunicel
Nici prea prea, nici foarte foarte. O poveste interesanta, scrisa oricum deosebit. Adica mult mai bine decat ar face-o un american, dar un american cred ca ar fi romantat-o mai mult, iar acesta ar fi fost un punct foarte. In primul rand romanul este foarte mare. Are 678 de pagini, iar celelalte volume sunt si mai mari. Pe mine nu ma deranjeaza sa citesc o carte mare, dar ma deranjeaza cand sunt pagini de umplutura. Si au fost multe astfel de pagini. Un exemplu: toate cele mai bine de 200 de pagini despre viata personajelor, pagini ce nu aveau nicio legatura cu desfasurarea actiunii din carte. Am inteles ca era neaparata nevoie ca personajele principale ( Mikael Blomkvist si Lisabeth Salander ) sa fie foarte bine descrise, dar am avut senzatie de prea mult. Mult prea mult. Si pentru ca s-a bazat foarte mult pe aceasta descriere romanul debuteaza greoi. Ajunge foarte greu la actiune, iar daca stau sa ma gandesc, actiune cu adevarat a fost in ultimele 200 de pagini. Si nici ultimele. Pentru ca ultimele 100 de pagini plictisesc cumplit.
Trebuie sa mai spun ca autorul a fost foarte influentat de Agatha Christie, numai ca el nu i-a preluat modelul, din contra a facut ceva usor original, dar care aduce aminte de Agatha foarte bine. Incepand cu rapirea lui Harriet. Si se ajunge la un mister al camerei inchise in care nimeni nu a vazut nimic, nimeni nu era acolo. Specific Agathei. Oricum, consider ca romanul putea foarte usor sa aiba cam 300 de pagini. Pentru ca la urma urmei este un roman politist in formula britanica. Deci nu e mare lucru. Nu cred ca voi mai citi si celelalte volume in primul rand pentru ca sunt foarte mari si degeaba. In al doilea rand pentru ca se aseamana ca intriga asa ca...mai bine nu.
Ceea ce este cu adevarat original la Stieg Larsson este modelul de personaj prezentat. Un ziarist cititor avid al romanelor politiste si o tanara cu probleme de comunicare cu cei din jurul ei si care se adapteaza cu greu. Sunt introduse in gen personaje cu probleme, dar cu aptitudini deosebite. Asta este singura parte originala si singura parte care il deosebeste pe autor de Agatha Christie.
( nu am scris despre actiune si nici nu am vrut sa fac un rezumat pentru ca nu imi place sa rescriu povesti si pentru ca postul acesta va fi citit de cei care au citit romanul si care nu au nevoie de prezentare pentru carte)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu