miercuri, 28 septembrie 2011

Suflete damnate de Yrsa Sigurdardottir

spun din start 10/10.
nota asta mare este ceva aparte pentru ca eu dau foarte greu note mari romanelor politiste. de ce? pentru ca sunt foarte putini scriitorii in stare sa ma faca sa citesc plin de interes cartea pana la ultima pagina  (de exemplu Jeffery Deaver). Yrsa a reusit asta si trebuie sa ii dau cezarului ce-i al cezarului. ca de obice, nu spun nimic despre actiunea romanului, dar precizez pe puncte ce este bun si demn de remarcat, dar si ce nu mi-a placut (nu exista roman perfect, tocmai de aceea, pentru imperfectiuni imi si plac unele romane pe care altii le critica).

PRO
  1. Personajul principal. nu este genul acela de personaj anost care isi da sufletul sa gaseasca criminalul si etc. nu. este o femeie divortata care are foarte multe probleme pe cap si care se descurca cum poate cu ele. destul de des apar date despre viata personala a Thorei ceea ce este un plus ca ofera personajului veridicitate, are si ea ea problemele ei care o aduc mai aproape de public. 
  2. intoarcerea la trecut. ador povestile vechi care sunt dezgropate. 
  3. multe personaje, personaje pe care nu le uiti si care te ajuta sa iti creionezi mai bine tabloul. 
  4. scriitura. faci parte din universul despre care vorbeste scriitoarea pentru ca povesteste despre lucruri cu care ne intalnim in fiecare zi si la care scriitoarea face referire cu naturaletea la care si noi ne gandim la ele (nu ca la alti scriitori).
  5. povestea in sine. frumos ambalata, alambicata pana la ultima pagina (cand afli cine este, de fapt, criminalul) si bine prezentata. 
Minus
  • Epilogul. scurt. nu te lasa sa te gandesti la viitorul personajului. se vede ca intentionat sa faca o serie si asta ma duce cu gandul la marketing and stuff si ma abtin pentru ca altfel ii dau o nota mai mica.

all in all, entertainment si poveste bune=roman de succes.
nota 10.

Un comentariu:

Madalina spunea...

Eu acum citesc cartea , sper sa imi placa :D