mi-am dat seama intr-o zi cat de rai sunt copii si ma intreb cateodata daca si eu am fost atat de rau la viata mea din copilarie. adica si eu am avut acea malitie pe care observ ca o au foarte multi copii inca de pe vremea decand merg in parc? eu cred ca nu, mai ales ca eu mereu am crezut ca sunt un copil aparte in sensul ca eu nu am facut nazbatii la viata mea, adica n-am spart un geam, nu mi-am rupt vreo mana sau mai stiu eu ce..... din punctul asta de vedere cel putin mi-am ratat viata si copilaria, desi stiu ca unii vor spune ca inca mai sunt copil... eu spun ca nu, ca am fost copil si ca acum intru la categoria de tanar adult dupa cum am citit in cartea de biologie, desi nu stiu foarte bine ce inseamna asta. trecem peste aceasta usor penibila meditatie a mea....
vorbeam despre copii si despre cat de rai sunt ei in general. e de ajuns sa te duci o zi in parc si sa observ cat de aiurea se comporta copii intre ei. nu e vorba ca nu sunt educati sau ca parintii nu au grija de ei sau de felul in care se poarta cu cei din jur. e o chestie care e in ei, un rau pe care cu greu il poti defini. nu e neaparat ceva de rau, dar e ceva acolo.....
eram intr-o zi in parc si am vazut cateva scene. un copil ii lua altuia jucaria, desi el se juca cu altceva, dar facea scandal mai mult de al dracu` cred decat pentru ca voia sa se joace cu chestia aia. nu era scena din aceea cliseica. ma uitam la copilul ala si vedeam ca o face din rautate, mai ales pentru ca avea vreo 5 ani, adica era mare.
acolo era rautate?
cand eram mai mici vedeam ca daca se intampla ca cineva sa cada sa fim solidari, sa il ajutam. acum am observat ca cei mai multi dintre copii stau undeva departe si il lasa pe cel aflat in nevoie sa se chinuie, sa planga singur, iar ei rad de lacrimile lui de durere, dar mai mult ca sigur de umilinta. nu stiu de ce dar vad ca cei mici afla foarte devreme ce este umilinta pentru ca au ajuns sa se umileasca de la 5 ani unul pe celalat. probabil le da sentimentul ala de putere pe care vor sa il experimenteze cat mai curand.
dar ce spun eu de cei mici, cand cei mari se comporta aiurea unii cu ceilalti?
ma uitam la generatiile astea care au venit dupa mine in liceu. vedeam ca ei sunt foarte usor de recunoscut in curtea scolii. sunt doua mari grupuri cei cool si cei ratati care sunt intimidati de cei cool ( bine mai sunt si cei care sunt wanna be cool, dar care mai esueaza). nu e vorba de intimidarea aia gen american, cum am vazut in filme, e lipsa aia de intelegere pentru cineva care vrea sa fie normal. acum nu mai e de ajuns sa fi normal, trebuie neaparat sa fi cumva. in zilele noastre e bine sa fi si prost decat normal.... si cu cei normali, foarte putini la numar, ne purtamairea, adica suntem rai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu