bucuria normalitatii

am ajuns sa fim atat de unici, de deosebiti ( stiu ca nu au grad de comparatie, dar cum Eminescu are voie cu sintagma cobori in jos si nu e greseala, ci din contra subliniaza ideea, asa o sa folosesc si eu, sa adancesc ideea) incat cel mai greu lucru zilele astea este sa fim pur si simplu normali. a fost atat de la moda sa fii diferit, sa fii altfel incat am ajuns in prezent sa nu fim in stare sa mai fim normali. iar asta este o trasatura generala a generatiei tinere. ne trezim debusolati si nu stim ce sa facem in situatii pe care in mod normal le-am grestiona cu mare usurinta. acum pare o intraga tragedie, o mare nebunie sa spui un simplu Buna sau Ce faci?.  sau  nu stiu ce. ne-a placut si am vrut sa fim diferiti, sa nu fim cum sunt ceilati si tocmai de aceea am uitat sa fim normali, sa ne comportam ca oameni normali. si daca pana acum ne chinuiam sa fim altfel sa vezi ce tragedie, ce proces complex si nenorocit o sa fie pentru a deveni oameni normali.