prietenul se cunoaste uneori mai bine la bine

noi nu stim sa fim prieteni decat la rau. asa am ajuns. ne luam dupa faza ca  prietenul la nevoie se cunoaste si am ajuns atat de rau. foarte rau. am ajuns sa credem ca daca atunci cand imi este rau sau cand am vreo problema si cineva imi este aproape inseamna ca acela este un prieten. nimic mai fals. acela este poate un sfatuitor sau macar o persoana care m-a ascultat, nu neaparat inteles si apoi cand am ajuns sa dam de bine sau cand am ajuns la faza cu distractia ne dam seama ca noi nu avem nimic in comun cu persoana pe care o consideram foarte bun prieten. din contra. ma enerveaza cand rade la glume prostesti. ii place nu stiu ce melodie pe care eu o consider cretina si asa mai departe. atunci imi dau seama ca persoana de langa mine nu ma cunoaste si ca nici nu o cunosc pentru ca am fost foarte necajit de ceea ce am patit. supararea trece iar apoi omul ramane langa mine si la clipele bune. la inceput observam si ne prefacem ca nu ne pasa sau ca nu vedem. nu vedem o perioada, nu luam in considerare cateva replici sau interventii. apoi ele devin prea de tot. si apare izbucnirea si sfarsitul unei asa-zise prietenii. aia nu e prietenie. aia e mila sau consideratie umana. atat. si atunci cand incercam sa ne cunoastem mai bine apare problema. la bine e mai rau ca la rau. ne place sa ne cunoastem la rau, dar cele mai bune prietenii se dovedesc nu neaparat la rau, cat la bine.