cateodata spun ca mi-am facut blog pentru ca am ceva de spus sau oricum ceva de scris pentru a ma face sa ma simt bine, pentru a spune, chiar daca sunt foarte putine persoanele care citesc acest blog, ce cred eu despre anumite lucruri, despre ce vad, despre ce aud. in sine, mereu am considerat ca acesta este in fapt scopul blogului meu. pentru a spune....bun, am inceput sa delirez, referindu-ma atat de mult la blogul meu si la faptul ca SPUN ( in ce hal a inceput sa ma enerveze acum acest nenorocit cuvant, de acum o sa folosesc zic) ceva. ma uit in urma la fraza pe care am scris-o si vad de cate ori am scris acel nenorocit cuvant pe care acum nu vreau sa il mai vad....
stau acum si ma gandesc, mai ales ca cel putin, eu cred ca este un pic cam prea tarziu sa meditez la chestia asta, de ce mi-am facut blog si de ce scriu aproape zilnic cate un post sau cel putin public cate ceva funny sau mai stiu eu cum de pe YouTube sau Trilulilu? de ce pierd eu cateva minute si chiar acum cand de mai bine de jumatate de ora scriu aceste randuri, pentru a impartasi ceva cu care lumea poate fi de acord sau nu poate fi de acord? sincer acum am aceasta nebuna dorinta de a ma duce la setari si de a sterge acest blog si pe celalalt pe care il mai am, dar este ceva care ma opreste. nu stiu exact, poate ca m-am obisnuit sa scriu in fiecare zi cate ceva si sa povestesc cate in stele si in luna si cate am mai facut. este un sentiment aiurea si totusi deosebit pe care il am atunci cand vorbesc despre blogul meu si despre ceea ce scriu. nu cred ca o persoana care nu are un blog poate intelege.
nu stiu ce m-a apucat si mai ales sper sa nu ma tina mult, de am acest avant impotriva lumii, bine ca defapt, avantul asta nu e neaparat impotriva lumii, cat impotriva celor care cred ca au ceva de zis. pe bune! daca fiecare persoana care are un blog l-a facut pentru ca are ceva de zis si mai ales pentru ca este gratuit, atunci cred ca avem de a face cu grava problema. sincer, eu nu neg dreptul fiecaruia de a se exprima si de a isi face cunoscute opiniile, dar am o pretentie, si anume la modul in care isi face cunoscute aceste pareri. intr-un fel, sa scrii cum fac eu acum est un privilegiu, dar totodata este si o mare problema. daca fiecare zice ceva si nu cade de acord intr-o privinta, atunci cred ca aici apare haosul. adica, daca toata lumea care are frustrari sau hai sa nu le zic asa, sa le zic mai simplu, anumite regrete fata de ceea ce a patit in viata de ce ar trebui sa le posteze pe net? uite cum fac eu acum, dar eu cel putin am scuza de a fi cel care studiaza acest fenomen.
nu zic ca nu este o idee buna si un foarte bun tratament pshilogic, dar daca cineva care ne cunoaste vede ceea ce am scris, si mai ales daca este ceva personal si in mare parte este ceva personal pentru ca avem tendinta de a da fiecarui lucru pe care il atingem cate ceva din personalitatea noastra, atunci, oare nu suntem goi in fata celui care citeste. poate ca nu este neaparat un semn de maturitate faptul ca recunoastem aceste regrete sau frustrari, pentru ca sincer ceea ce faci prin faptul ca recunosti ceva ce ai facut nu este neaparat maturitate, ci normalitate cred eu. intr-un fel teorema cu goliciunea o aplic in cazul meu. oare daca spun lumii ce fac, nu ma arat lumii cum sunt eu pe interior? bineinteles ca interiorul nu este nici decum atat de simplist ca un post cu pareri personale, dar eu am aceasta senzatie.
si daca suntem prea multi, noi astia care vrem sa zicem? daca deja e prea mult si pana la urma cine de da dreptul de a spune ceea ce spunem? astia de la Blogger care ne lasa sa ne facem blog pe gratis? nu. este un drept al nostru si pur si simplu spui! dar oare este bine sa spui? cam asta este mare intrebare care ma face sa scriu postul asta kilometric si care pana la urma incepe sa nu aiba nici un sens, nu ca ar fi avut atunci cand m-am gandit sa il scriu. totusi, vreau un raspuns..si asta nu e o intrebare filozofica, e o intrebare care poate si abordata si mai ales care poate fi raspunsa..
de ce credem ca avem ceva de spus?
de ce toata lumea are impresia ca are dreptate si ca modul in care gandeste el poate fi bun si pentru restul oamenilor, pentru ca de aceea cel putin avem bloguri? uite intrebarea cu care incep eu luna septembrie.
PS. sincer nu stiu ce m-a apucat si de ce am scris toate aceste lucruri, dar parca intr-un fel asa cred eu si nu stiu daca cei care vor citi vor intelege, dar nu conteaza. si sa va raspund celor care cititi, daca o sa cititi postul asta kilometric, nu, prin postul de mai sus nu am zis lumii nimic despre mine, este pur si simplu o chestiune de moment, o meditatie care maine mi se va parea o prostie... si totusi nu e totul. lume, te astept sa ma desoperi!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu