e ciudat cum se face ca timp de 12 ani nu am observat ca ma duc zilnic la scoala. si acum, cand mai sunt trei luni si se termina prima parte consistenta din viata mea, mi-am adus aminte ca eu ma duc la scoala. e ciudat si trist ca in toti anii astia nu am stiut ce fac. nu mi-am dat seama. brusc m-a cuprins asa o melancolie iesita din comun fata de perioada asta a vietii in care am crescut cel mai mult. o sa mai treaca ani si ani, dar niciodata nu voi reusi sa cresc si sa ma dezvolt atat de mult ca in acesti 12 ani.
e neplacut cum iti dai seama ca ceva a trecut, iar in ultima vreme sentimentul acesta s-a acutizat. e din ce in ce mai rau sau nu mai rau, dar e asa... ultimul cantec pe care orchestra aia de pe Titanic o canta cand se scufunda vasul. mai este foarte putin si oamenii inteleg ca pana la urma se termina totul, ca Jack va muri intr-un final. lumea a fost emotionata de Jack, de soarta lui. are poza si milioane de searchuri pe Google, mii de fani si fane, faina si ar avea toti banii din lume daca ar vrea, dar ceea ce ramane dupa ce astea dispar. nimic. si chiar daca ele sunt vesnice cum este cazul in exemplul meu, un lucru este cert. Jack tot mort ramane.
asa se va intampla si cu liceul. se va termina si cand se va termina se va termina si filmul sau mai bine zis partea pe care am experimentat-o. e ciudat ca nu vad inceputul in sfarsit. vreau ca totul sa ramana un capitol si atat. sa ma pot intoarce mereu cu gandul la el.
niciodata nu cred ca am folosit mai des ca acum cuvantul ciudat. si e ciudat. cum nu ma voi mai gandi la micile prostii, la cum nu imi place ora de stiinte, la ce mai zice Marica la ora, la ce ne mai zice Chisi la franceza, ce mai zice diriga pe care am descoperit-o cu adevarat abia anul acesta. toate descoperirile astea sunt asa... placute si dureroase sau nu dureroase, dar aparte. foarte aparte. e prima despartire, primul divort fata de o casnicie pe care am avut-o pana acum cu viata. o sa inceapa ceva nou. cu lumea din vechi, proaspat noua pentru mine ( patru cinci persoane, nenumitii, dar stiutii) dar va fi altfel. poate mai bine si mai frumos, dar mie nu imi place schimabarea. de aceea incep sa ma acomodez cu ea.
si e ciudat cum se face ca schimbarea si trecerea asta ma face ... fericit. foarte incantat si fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu